Înghețarea angajărilor în instituțiile statului și, ulterior, angajarea unei singure persoane la fiecare trei posturi devenite vacante sunt doar câteva dintre prevederile ce se regăsesc într-un proiect legislativ pus de puțină vreme în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Citește articolul
Ministerul Sănătății ar putea organiza concursuri regionale pentru ocuparea posturilor libere din spitalele de stat de către medici și asistenți, potrivit unui proiect de act normativ aflat de puțină vreme în dezbatere publică și care, potrivit notei care-l însoțește, ar duce la angajarea mai eficientă a personalului necesar. Citește articolul
În fața unei îmbătrâniri demografice și a unei piețe de muncă în continuă dezvoltare și transformare, populațiile viitoare din statele membre ale Uniunii Europene (UE) vor trebui să devină din ce în ce mai adaptabile. Mulțumită avansurilor tehnologice din domeniul medicinii și a unei calități ridicate a vieții, europenii se așteaptă la vieți mai lungi, mai sănătoase și mai active. Deși are o cauză pozitivă, respectiv succesele din domeniile care țin de sănătate și de standardele vieții, îmbătrânirea populației poate și, probabil, va avea efecte negative asupra economiei UE și, în special, asupra modului prin care populația activă va susține populația din ce în ce mai mare de pensionari. Asta arată un studiu recent al Comisiei Europene (CE), care a ajuns la concluzia că până în anul 2060 populația cu vârstă de muncă din UE va fi depășită cu mult de pensionari. Citește articolul
Conform celor mai recente date statistice publicate de Eurostat, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul de utilizare a angajaților temporari din totalul numărului de angajați. Acesta este de doar 0,9%, spre deosebire de Spania, Polonia și Portugalia, unde procentul de utilizare depășește 20%. Citește articolul
Firmele care angajează în 2019 anumite categorii de persoane, cum ar fi absolvenții de liceu, tinerii cu risc de marginalizare socială sau cei aflați aproape de pensionare, pot primi bani de la stat sau se pot bucura de scutiri de impozit, conform legislației în vigoare. Astfel, autoritățile încurajează crearea de noi locuri de muncă și păstrarea lor pe perioade mai lungi. Citește articolul
În contextul intrării în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), solicitarea cazierului judiciar la angajare a devenit o practică de care companiile ar trebui să se ferească, avertizează specialiștii. Concret, solicitarea cazierului este posibilă acum numai în cazurile în care există o obligație legală în acest sens, câteva exemple relevante fiind prezentate mai jos. Citește articolul
Persoanele cu tatuaje, piercing-uri sau implanturi ornamentale vizibile nu vor mai avea posibilitatea de a participa la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de polițist, potrivit unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Firmele private și entitățile publice cu peste 50 de angajați au obligația de a angaja un anumit număr minim de persoane cu handicap, conform legislației în vigoare. Dacă nu fac asta, ele datorează lunar statului o sumă de bani calculată raportat la salariul minim brut. Având în vedere că salariul minim a crescut semnificativ de la 1 ianuarie, rezultă că sumele de bani pe care le datorează aceste firme la stat pentru că nu angajează persoane cu handicap sunt mai mari în 2018. Citește articolul
Anumite firme sunt obligate să angajeze un număr de persoane cu handicap, stabilit în funcție de numărul efectiv de angajați din firmă. Dacă nu fac asta, de acum înainte, acestea trebuie să plătească de două ori mai mulți bani la stat și nu mai pot opta pentru varianta cumpărării de produse și servicii de la unitățile protejate. Citește articolul
Relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe. Pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor de muncă. Citește articolul