Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Până la sfârşitul anului 2021, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură, conform unei legi apărute marți în Monitorul Oficial. Termenul prevăzut de legislația în vigoare a fost finele anului 2016, însă acesta a trecut fără ca toate apartamentele să respecte obligația, motiv pentru care de data asta se va introduce și o amendă. Citește articolul
La vânzarea unui apartament, potrivit legii asociațiilor de proprietari, eventualele datorii la întreținere ale proprietarului nu pot rămâne în sarcina asociației de proprietari. Astfel, pentru a putea vinde un apartament, proprietarul ori se asigură că este cu plata întreținerii la zi, ori stabilește cu viitorul proprietar preluarea datoriilor. Citește articolul
Președintele, administratorul și cenzorul asociației de proprietari realizează, în urma activităților pe care le desfășoară, venituri pentru care datorează, cu unele excepții, impozit și contribuții sociale. Asociațiile de proprietari pot să lucreze cu administratori fie în baza unor contracte de muncă, fie în baza unor contracte de prestări servicii. Pe de altă parte, cenzorii și președinții asociațiilor de proprietari își desfășoară activitatea în baza unor contracte de mandat, obținând astfel venituri asimilate salariilor. Citește articolul
Copiii mai mici de trei ani ar putea să fie scutiţi de cheltuielile de întreţinere repartizate de asociaţii după numărul de persoane, după ce o propunere legislativă a trecut luni de votul senatorilor, urmând să se îndrepte spre Camera Deputaţilor. Citește articolul
Prin publicarea unui ordin în Monitorul Oficial, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a oficializat azi o serie de modificări la procedura pe care trebuie s-o folosească cei ce vor să se autorizeze pentru a putea instala sisteme de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă în blocuri. Printre altele, cei ce vor să se autorizeze în acest sens pot transmite de-acum autorităților actele necesare și online, iar obligația transmiterii către ANRE a unui raport de activitate va avea un singur termen anual, nu două, ca în prezent. Citește articolul
Administrarea unui condominiu poate fi făcută fie de o singură persoană-administrator, fie de o firmă specializată în acest fel. Regulile general valabile de administrare a imobilelor cu mai multe apartamente sunt prevăzute de Legea nr. 196/2018, actuala reglementare a asociațiilor de proprietari. În cele ce urmează, prezentăm opt obligații importante ale administratorilor față de asociație: Citește articolul
Aspectele legate de înființarea asociațiilor de proprietari, dar și de chiriași, utilizarea sau modificarea locuințelor și, în general, toate aspectele vieții la bloc sunt stabilite și reglementate de legea asociațiilor de proprietari. Citește articolul
Aspectele legate de înființarea asociațiilor de proprietari, dar și de chiriași, utilizarea sau modificarea locuințelor și, în general, toate aspectele vieții la bloc sunt stabilite și reglementate de legea asociațiilor de proprietari. Astfel, asociațiile de proprietari se constituie în edificii cu cel puțin trei locuințe și trebuie să întocmească un statut și un regulament de bloc. Totodată, acestea au obligația de a-și creiona anual un buget, iar adunarea generală a membrilor trebuie convocată măcar o dată pe an. În orice caz, toate deciziile trebuie luate în adunarea majorității membrilor. Citește articolul
Legea nu obligă la asociere - din contră, asocierea este o chestiune de opțiune, de preferință. Dar de multe ori, cu atât mai mult într-o structură cum este cea a unui condominiu (mai simplu, bloc), asocierea este benefică pentru că ne permite să contribuim la luarea deciziilor care ne privesc și pe noi. Am văzut că se pune adesea problema dacă există o legătură absolută între a fi proprietar al unui apartament și a fi membru al asociației de proprietar de la acel bloc. Mai mult ca orice, motivul invocat pentru ieșirea din asociație este scăparea de plata anumitor cheltuieli lunare. Numai că acestea trebuie plătite oricum ar fi. Citește articolul
Amenzi mai mari pentru „gălăgioşii” din bloc sau noi reguli pentru închiderea balcoanelor au fost doar câteva dintre modificările legislative care au vizat locatarii. În schimb, asociaţiile de proprietari au avut mult de furcă în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal ale locatarilor. Iată o retrospectivă legislativă a anului 2020 ce priveşte traiul la bloc.
Citește articolul