Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Angajatorii ce și-au întrerupt sau redus activitatea, trimițându-și angajații în șomaj tehnic, riscă amenzi serioase dacă îi pun pe cei din urmă să muncească atât timp cât se află într-o asemenea situație. Practic, din cauză că șomajul tehnic implică suspendarea contractelor de muncă, lucrul este interzis până se termină perioada de suspendare. Altcumva, ar fi vorba de o situație de muncă nedeclarată și angajatorii care cer așa ceva riscă amenzi de până la 200.000 de lei. Citește articolul
Prin mai multe ordine apărute marți în Monitorul Oficial, Ministerul Muncii a stabilit modelele de documente pe care angajatorii, persoanele fizice autorizate (PFA) și alți profesioniști le pot folosi, începând de azi, pentru a cere subvenționarea indemnizațiilor de șomaj tehnic și ajutoarele individuale. Documentația se transmite lunar, adică în luna curentă pentru banii aferenți lunii anterioare, dar numai pentru zilele de stare de urgență. Citește articolul
Atunci când vine vorba de trimiterea salariaților în șomaj tehnic, Codul muncii nu face nicio deosebire între cei angajați cu normă întreagă și cei angajați cu normă parțială. Asta înseamnă că aceleași reguli se aplică tuturor salariaților, indiferent cât lucrează pentru angajator. Totuși, dacă ne referim la salariații care au mai multe contracte de muncă, atunci angajatorii trebuie să țină cont de o regulă specială. Citește articolul
Chiar dacă angajatorii lor nu datorează și nu plătesc contribuția asigurătorie pentru muncă, care conține și contribuția care se duce la fondul pentru concedii medicale, perioada pe care o petrec salariații în șomaj tehnic reprezintă stagiu de cotizare pentru acest tip de concedii, așa cum stabilește o ordonanță de urgență, ale cărei măsuri se aplică de luni. Citește articolul
Inclusiv salariații angajatorilor care-și reduc activitatea din cauza coronavirusului vor primi indemnizații de șomaj tehnic subvenționate de stat, nu doar trei sferturi din aceștia, cum se stabilise inițial. Citește articolul
Fie că sunt angajatori și au fost ori sunt nevoiți să-și trimită salariații în șomaj tehnic, fie că lucrează fără angajați, profesioniștii (termenul folosit în OUG nr. 30/2020, actul care reglementează măsurile) nu sunt uitați pe lista ajutoarelor oferite de Guvern în contextul epidemiei de coronavirus, dacă au fost forțați să-și întrerupă sau să-și reducă activitatea. Citește articolul
Guvernul a stabilit că va subvenționa indemnizațiile de șomaj tehnic, în timpul stării de urgență, pentru angajatorii afectați de epidemia de coronavirus. În acest sens, firmele trebuie să depună lunar o documentație unică, indiferent de situația în care se află, după ce luni procedura inițială a fost simplificată. Practic, este nevoie de trei documente, ale căror modele urmează să fie stabilite prin ordin al Ministerului Muncii. Necesitatea certificatului de stare de urgență la subvenționarea șomajului tehnic a dispărut. Citește articolul
Condițiile în care Guvernul va ajuta firmele cu activitatea închisă sau mult redusă din cauza coronavirusului și stării de urgență în privința șomajului tehnic au fost recent modificate. Practic, Executivul a stabilit că va deconta tuturor angajatorilor afectați de coronavirus indemnizațiile pe care sunt obligați să le plătească angajaților trimiși temporar acasă. Am sintetizat, în cele ce urmează, informațiile esențiale pentru firmele care vor să beneficieze de ajutorul acesta. Citește articolul
Statul va subvenționa indemnizațiile de șomaj tehnic pentru companiile afectate de epidemia de coronavirus, însă, în acest context, apare întrebarea ce taxe trebuie plătite pentru aceste sume și din banii cui? Răspunsul vine chiar de la Guvern: autoritățile vor vira angajatorilor indemnizațiile brute, iar aceștia vor plăti salariaților indemnizațiile nete și apoi vor returna statului taxele aferente. Aseară a apărut și o completare: chiar dacă nu se plătește contribuția de muncă, salariații sunt asigurați automat pentru concedii medicale. Citește articolul
Pentru toate companiile afectate de răspândirea coronavirusului, statul acoperă din bani publici indemnizația de șomaj tehnic pentru salariați, regulile procedurale în acest sens fiind simplificate azi printr-o ordonanță de urgență apărută în Monitorul Oficial. În esență, toți angajatorii afectați, direct sau indirect, primesc bani de la stat pentru plata indemnizațiilor de șomaj tehnic, nu doar anumite categorii de firme, dar numai atât timp cât România este în stare de urgență. În plus, este nevoie de mai puține acte pentru a cere banii, iar plățile se vor face mai repede decât se dorea inițial. Foarte important: angajatorii vor acorda indemnizațiile direct din banii ceruți și primiți de la stat. Citește articolul