Postarea unui document ce conține date personale pe un grup de WhatsApp al unei asociații de proprietari a fost sancționată recent de autoritatea de protecția datelor. Amenda aplicată asociației vine însă și ca urmare a neluării măsurilor cerute de autoritate pentru respectarea GDPR. Citește articolul
Respectarea regulilor interne înseamnă că ele sunt cunoscute, adică accesibile și ușor de înțeles de către angajați - când regulile nu sunt prezentate, nu sunt actualizate și când angajații doar „descarcă pagini de informații” și semnează apoi că le-au primit, șansele unor conflicte, incidente și repercusiuni costisitoare sunt semnificativ mai mari. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat recent o hotărâre importantă referitoare la responsabilitatea operatorilor de date cu caracter personal atunci când datele sunt compromise în urma unui atac cibernetic. Decizia CJUE oferă clarificări cu privire la interpretarea GDPR și la modul în care operatorii de date trebuie să gestioneze riscurile de securitate. Una dintre sublinierile importante ale deciziei vizează însă temerea persoanei ale cărei date au fost compromise cu privire la posiblitatea producerii unui prejudiciu din cauza atacului. Citește articolul
„Munca la comandă sau pe bază de comandă nu este prevăzută încă în legislația națională și, chiar dacă a existat o astfel de propunere, piața muncii din România nu este pregătită pentru o astfel de abordare”. În episodul 3 din podcastul „Realități de pe piața muncii” pornim de la o scurtă istorisire a unui angajat ce lucrează la distanță, fără un contract adecvat telemuncii și într-un program flexibil spre imprevizibil, care ilustrează perfect o inițiativă legislativă ce-și făcuse loc în Parlament anul acesta, dar care n-a mai ajuns să fie discutată.
Citește articolulPornind de la detaliile unui caz concret, vorbim în primul episod din podcastul nostru despre drepturile inspectorilor de a obține informații de la angajați, obligația acestora din urmă de a răspunde corect la solicitări, suspiciunile legate de obiectivitatea inspectorilor și despre permisibilitatea înregistrărilor ca probe. Citește articolul
Utilizarea inteligenței artificiale (I.A.) în activitatea profesională implică și riscuri, iar provocările sunt pe măsura beneficiilor, răspunderea fiind împărțită, chiar dacă nu în mod egal, între lucrătorii care o utilizează și angajatorii lor. Dacă poate fi unanim admis că e utilizarea I.A. la locul de muncă, cu intenție și sub supravegherea managementului, are nevoie de o politică internă în acest sens, atunci cu atât mai mult trebuie să admitem și că utilizarea fără cunoștința angajatorului trebuie, de asemenea, abordată în regulile interne. Citește articolul
În lumea de business, caracterizată de un ritm alert, știrile circulă repede, iar o reputație construită în ani poate fi distrusă în câteva ore. Cunoașterea membrilor echipelor, a clienților și a partenerilor de afaceri și, pe de altă parte, construirea încrederii în relația cu fiecare dintre aceștia sunt aspecte-cheie pentru siguranța și integritatea afacerii, pentru că permit factorilor de decizie să ia hotărâri în cunoștință de cauză și să identifice prompt potențialele riscuri. De aceea, verificările de fond s-au dovedit vitale în prevenirea fraudei în contexte diverse, precum recrutarea, tranzacțiile financiare și relația cu clienții și cu partenerii de afaceri. Dar care sunt cele mai frecvente prejudecăți legate de acestea? Citește articolul
Ca în cazul oricărei alte activități de control desfășurate de către autorități, și investigațiile derulate de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) în domeniul protecției datelor cu caracter personal au o doză semnificativă de imprevizibil. Astfel, este important ca operatorii de date să aibă un plan de reacție prestabilit, care să le permită să gestioneze în mod eficient o posibilă investigație din partea acestei autorități. Citește articolul
În august 2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început verificarea conturilor de Instagram ale celor mai importanți influenceri români, pentru a evalua modul în care aceștia dezvăluie intenția comercială a postărilor lor. avocatnet.ro prezintă în exclusivitate recomandările concrete ale Autorității către influencerii români ce respectă într-o mică măsură normele privind publicitatea. ANPC le-a recomandat să eticheteze clar conținutul comercial folosind hashtag-uri precum #publicitate și #sponsorizare și să facă acest lucru vizibil și ușor de observat de către urmăritori. Citește articolul
Angajatorii privați pot externaliza completarea și transmiterea datelor în registru către prestatori de servicii. Cu toate acestea, angajatorii trebuie să notifice inspectoratul teritorial de muncă (ITM) în legătură cu încheierea contractelor de prestări de servicii și să furnizeze datele de identificare ale prestatorului. În cazul în care se schimbă prestatorul, angajatorul trebuie să încheie un nou contract și să notifice din nou ITM-ul. Netransmiterea acestor informații poate duce la amenzi între 3.000 și 6.000 de lei. Citește articolul