Activitatea firmelor este verificată îndeaproape de către autorități pe tot parcursul anului, cu un accent special în perioadele în care sunt prognozate creșteri în vânzarea de bunuri și prestarea de servicii (de Paște sau de Crăciun, de exemplu). Astfel, nu există lună din an în care să nu fie șanse mari ca inspectorii să vină în control la companii. Din acest motiv, prezentăm astăzi trei sfaturi utile de care să țină cont firmele pentru a evita sancțiunile, în caz că sunt supuse unor verificări oficiale. Citește articolul
Angajatorii care au salariați expuși riscului de cancer profesional, adică cei din domenii precum agricultură, construcții, sanitar, transporturi aeriene și feroviare, vor fi vizați de controalele naționale ale Inspecției Muncii (IM), conform unui comunicat de presă recent. Citește articolul
Ești obișnuit să bei cafea (și) la birou? Dacă nu, iată câteva argumente care ar trebui să te ajute să te răzgândești. Acestea țin și de calitatea muncii și de sănătate și, bineînțeles, de avantajele pe care le propune KAFUNE, brandul propriu de cafea cu servicii integrate incluse al companiei La Fântâna. Citește articolul
La final de 2016, aşa cum se întâmplă an de an, Inspecţia Muncii, în a cărei subordine sunt inspectoratele teritoriale de muncă (ITM), a publicat un raport de activitate, prin care a arătat cum a controlat aplicarea prevederilor legale, generale şi speciale în domeniile relaţiilor de muncă sau securităţii şi sănătăţii în muncă. Totodată, instituţia a făcut publice domeniile de activitate în care angajatorii încalcă preponderent dispoziţiile legale, dar şi zonele în care se vor concentra controalele (şi) în 2017. Citește articolul
Cei care sunt asigurați pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate au dreptul, potrivit legislației noastre, în anumite condiții, la cinci tipuri de concedii medicale și la indemnizațiile aferente acestora. Pe lângă acestea, cei care sunt asigurați pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la anumite prestații și servicii specifice, printre care și concediul medical și indemnizația aferentă pentru cei care au suferit un accident de muncă sau care au o boală profesională. Citește articolul
Solicitanții sau beneficiarii indemnizației de șomaj trebuie să știe că recent au intrat în vigoare o serie de măsuri care să îi scutească de deplasările la ghișeele instituțiilor publice și de birocrația aferentă. Pe lângă obținerea adeverințelor de venit electronice, aceștia pot să obțină și să transmită și alte documente în format electronic, iar celelalte autorități sunt obligate să le primească. În plus, durata programelor de instruire-testare în medicina muncii trebuie pre-determinată și prevăzută în program, fără ca durata fiecărei instruiri să fie mai mică de o oră. Citește articolul
Atunci când afacerea ta se dezvoltă și realizezi că îți poți permite să angajezi pe cineva, este un motiv de mare bucurie. În sfârșit, te poți multiplica și poți să delegi sarcinile consumatoare de timp, care aduc puțină valoare adăugată. Poți deservi mai mulți clienți și devii mai profitabil. Dar odată cu această victorie vin și o serie de noi responsabilități legale, menite să asigure o relație echilibrată între firma ta și noii angajați. În cele ce urmează ne concentrăm pe cele mai importante modificări și obligații care apar în viața unei firme, atunci când aceasta face angajări. Citește articolul
Printre contribuțiile sociale obligatorii ce trebuie plătite de către angajatori se numără și cea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, conform legislației în vigoare. Prin urmare, salariații pentru care se achită contribuția au dreptul la unele sume de bani și servicii. Citește articolul
Există o țară din Uniunea Europeană în care folosirea în timpul weekendului a email-ului de serviciu a fost interzisă, în contextul în care s-a demonstrat că stresul provocat de verificarea și, eventual, rezolvarea unor probleme ce au legătură cu locul de muncă după ce săptămâna de lucru s-a terminat are efecte nocive asupra organismului și poate duce la sindromul de „burn-out” sau, mai exact, oboseală cronică. Citește articolul
Angajatorii au obligația să ia toate măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, potrivit Legii securității și sănătății în muncă. Astfel, în mod implicit, firmele trebuie să aibă în dotare o trusă sanitară pentru situaţia în care un salariat are probleme de sănătate. Lipsa trusei medicale poate fi sancţionată de inspectorii de muncă cu amenzi de până la 6.000 de lei. Citește articolul