Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Salariații care sunt pe punctul de a fi concediați au o serie de drepturi. Nerespectarea multora din ele poate însemna că decizia de concediere e ilegală. Astfel, ea ar putea fi cenzurată în instanță. De la dreptul la acordarea unui preaviz, la limitarea cauzelor pentru care un salariat ar putea fi concediat (și, implicit, interzicerea oricăror concedieri pentru motive diferite de cele permise), salariatul beneficiază de o serie de protecții, în privința concedierii. Citește articolul
În caz de incapacitate temporară de muncă, inclusiv din cauza coronavirusului, salariații au dreptul la concediu medical, conform legislației în vigoare. Totodată, concediul medical n-are nicio influență asupra numărului de zile de concediu de odihnă pe care trebuie să le acorde angajatorul. Astfel, salariații care au fost în concediu medical au dreptul la tot atâtea zile de concediu de odihnă cât salariații care n-au fost în concediu medical. Citește articolul
Salariații, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat, au parte de un weekend prelungit, în sensul că ziua de luni e liberă. Există, însă, și anumiți salariați care trebuie să lucreze de Rusalii, din cauza specificului activității. În astfel de situații, ei vor trebui să fie compensați cu zile libere acordate în următoarele 30 de zile de angajator. În caz contrar, salariații vor beneficia de un spor la salariul de bază care să fie de cel puțin 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Citește articolul
Se vorbește de mult timp de echilibrul dintre viața personală și cea profesională, însă mai toate articolele spun același lucru: nu te obosi prea mult, nu lucra până la epuizare, deoarece nu are rost, petrece mai mult timp cu familia și făcând lucrurile care îți plac, asigură-te că ai și timp să cheltui banii pe care îi produci etc. Citește articolul
Noi, la Inteligo, vrem să ajutăm oamenii să rămână mereu informați și actualizați la cerințele și noutățile lumii moderne. Tocmai de aceea, în fiecare săptămână, îți pregătim o listă de cursuri, ghiduri, cărți și podcasturi care să te ajute să descoperi care sunt lucrurile de care ești pasionat și la care poți deveni cu adevărat bun și, în plus, îți propunem și un subiect interesant pe care să îl putem dezbate împreună. Citește articolul
E nevoie de o cercetare disciplinară pentru a putea recurge la retrogradare. Mai exact, aceasta este văzută în Codul muncii ca o sancțiune disciplinară, iar asta presupune neapărat o cercetare pentru o abatere disciplinară pe care salariatul se presupune că a comis-o. Firma nu poate să se folosească de această idee a retrogradării pentru a diminua salariile unor angajați, în contextul unor probleme economice - mai ales că diminuarea salariului ar presupune oricum un acord al părților. Citește articolul
De multe ori când comanzi un produs de pe internet s-ar putea să vrei, din varii motive, să îl returnezi. El nu trebuie să fie, neapărat, stricat, ci poate ți-ai dat seama că nu aveai nevoie, cu adevărat, de el. Sau poate ți se pare că e diferit, în realitate, decât credeai și preferi, din cauza aceasta, să îl returnezi. Din bucurie, legea îl obligă pe comerciant să accepte returnarea produsului și să îți dea înapoi banii, fără ca tu să trebuiască să explici motivul pentru care returnezi produsul, atât timp cât te încadrezi în termenul legal. Citește articolul
Condiția de a păstra angajații o perioadă de timp ar trebui să fie criteriul principal după care firmele decid, în această perioadă, dacă să mai ceară bani de la stat pentru decontarea unui procent din salariu sau subvențiile pentru anumiți angajați. Dacă firmele ajung într-o situație economică ce ar impune disponibilizări, de exemplu, se vor trezi în fața unei imposibilități de a desființa posturile. Citește articolul
Amenzi contravenționale, dar și posibilitatea unui dosar penal - acestea sunt, în linii mari, consecințele pentru firmele care au cerut bani de la stat în aceste ultime luni cu încălcarea condițiilor de acordare. Vorbim de situațiile în care oamenii au muncit, deși nu trebuia, chiar și de acasă, de cele în care firmele au păstrat banii în loc să îi dea angajaților și nu numai. Citește articolul
Toți salariații, indiferent dacă sunt părinți sau nu, au parte de un weekend prelungit în ultima săptămână a lunii mai, pentru că Ziua Copilului, care pică chiar azi, este declarată zi nelucrătoare. Astfel, angajații din România se bucură de trei zile libere consecutive. Citește articolul