Acum, doar părinții nevaccinați sau netrecuți printr-o boală infectocontagioasă, adică cei care trebuie să intre în carantină sau izolare, pot cere un concediu în care să îngrijească un copil bolnav cu vârsta cuprinsă între șapte și 18 ani, respectiv pot intra în concediu de carantină. Pentru a îndrepta această situație, s-a stabilit, printr-o lege oficializată chiar azi, dar care se va aplica de duminică, ca și părinții vaccinați sau cei ce au avut o boală infectocontagioasă, precum COVID-19, ce, potrivit regulilor încă valabile, nu trebuie să stea în carantină în cazul în care sunt contacți direcți, să poată primi concediu pentru supravegherea și îngrijirea copilului de până la 18 ani, aflat în izolare sau carantină. Citește articolul
Azi e prima zi fără stare de alertă, iar asta ridică deja câteva întrebări în cazul angajatorilor cu privire la mecanismele care s-au dat sau au funcționat până acum pe perioada stării de alertă, de la șomajul tehnic decontat și până la liberele plătite pentru părinți. Iată, pe scurt, ce prevede legislația în fiecare caz: Citește articolul
Starea de alertă ar urma să se încheie în curând, potrivit unor declarații date în urmă cu câteva momente de președintele statului, în conferință de presă. România a intrat pe 16 martie 2020 în stare de urgență, pe fondul declanșării pandemiei de COVID-19, iar după două luni s-a făcut tranziția la starea de alertă, care a continuat până în prezent. Efectele ridicării stării de alertă sunt multiple, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoanele juridice, fiind o mulțime de măsuri și restricții care fuseseră dispuse temporar, doar pe perioada cât această stare era aplicabilă pe teritoriul României. Citește articolul
Declarația fiscală 112, care este folosită în principal la declararea taxelor salariale, a fost actualizată joi, prin ordin ministerial, pentru a include mai multe modificări apărute în cursul anului 2021 și la început de 2022. În acest context, Fiscul a publicat azi noua versiune electronică a formularului, astfel că firmele o pot folosi deja. Citește articolul
Numărul tot mai mare de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 a dus și va duce la închiderea a tot mai multe clase de școală sau grupe de grădiniță ori creșă. În aceste condiții, prezentăm ce soluții au la îndemână părinții care sunt salariați pentru a avea grijă de copiii lor. Citește articolul
Potrivit legislației în vigoare, părinții ce lucrează în anumite sectoare și care nu pot beneficia de zile libere la închiderea școlilor pot cere o majorare salarială. Conform unui ordin al Ministerul Sănătății oficializat luni, au fost stabilite condițiile prin care se acordă majorarea salarială personalului din sănătate și ce trebuie făcut pentru a beneficia de ea. Este vorba de o singură majorare, indiferent de numărul copiilor înscrişi în cadrul unei școli, gradinițe sau creșe. Citește articolul
Ținând cont de creșterea constantă a numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 și de faptul că, odată cu depășirea incidenței de 3 la mie dintr-o localitate, desfășurarea cursurilor în format fizic depinde de rata de vaccinare a profesorilor, așa cum au anunțat deja autoritățile, o parte dintre școlile din țara noastră se vor închide de luni, cursurile trecând în online. Citește articolul
Din luna octombrie a acestui an, salariații care au în grijă copiii de până în 12 ani sau tineri până în 26 de ani, dacă sunt cu dizabilități, pot primi de la angajator zile libere plătite pentru a-i supraveghea cât timp cursurile au loc în sistem online sau școlile sunt închise. Indemnizația acordată pe baza OUG 110/2021 are ca limită maximă 75% din câștigul salarial mediu brut stabilit pe țară. Ca urmare a oficializării Legii bugetului pe 2022 și a majorării câștigului salarial mediu brut de la 1 ianuarie această indemnizație se va majora. Citește articolul
Zilele libere plătite care pot fi acordate salariaților care au copiii de până în 12 ani inclusiv, respectiv 26 de ani pentru cei cu dizabilități, pentru a-i supraveghea cât timp unitățile de învățământ sunt închise sau predarea se face online se acordă până la finalul anului școlar 2021-2022, cu excepția vacanțelor școlare. Citește articolul
Ultima lună din an vine cu o serie de obligații financiare care trebuie îndeplinite mai repede decât în orice altă lună a anului și de ordin organizațional de care depind mai multe lucruri în anul care vine. Le-am adunat pe toate, dar și alte informații utile pentru decembrie, în acest articol: Citește articolul