ACCES GRATUIT
UPDATE: Și părinții ce nu trebuie să intre în izolare vor putea primi un concediu pentru îngrijirea copilului carantinat din cauza unei boli infectocontagioase. Măsura, oficială
Acum, doar părinții nevaccinați sau netrecuți printr-o boală infectocontagioasă, adică cei care trebuie să intre în carantină sau izolare, pot cere un concediu în care să îngrijească un copil bolnav cu vârsta cuprinsă între șapte și 18 ani, respectiv pot intra în concediu de carantină. Pentru a îndrepta această situație, s-a stabilit, printr-o lege oficializată chiar azi, dar care se va aplica de duminică, ca și părinții vaccinați sau cei ce au avut o boală infectocontagioasă, precum COVID-19, ce, potrivit regulilor încă valabile, nu trebuie să stea în carantină în cazul în care sunt contacți direcți, să poată primi concediu pentru supravegherea și îngrijirea copilului de până la 18 ani, aflat în izolare sau carantină.
Articolul continuă mai jos
Legea nr. 73/2022, oficializată azi și care va intra în vigoare duminică, introduce, de fapt,
„o formă specială a concediului pentru îngrijirea copilului aflat în carantină sau izolare (...), acordată părinților pentru care nu s-a dispus măsura izolării sau carantinei”, după cum apare în document.
Astfel, în cazul copilului aflat în carantina sau izolare, asigurații pentru care nu a fost stabilită măsura carantinării sau izolării vor avea dreptul la
concediu și indemnizație pentru supravegherea și îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 18 ani.
Acum, potrivit legislației, în cazul în care li se îmbolnăvește copilul de o boală infectocontagioasă, așa cum este și COVID-19, sau acesta intră în contact cu o persoană bolnavă, părinții se pot găsi în următoarele situații:
| Copil minor, infectat cu o boală infectocontagioasă |
Aparținător/ părinte nevaccinat/ neimunizat - contact direct |
Aparținător/ părinte vaccinat/ imunizat |
| vârsta mai mică de șapte ani |
concediu pentru carantină |
concediu pentru îngrijirea copilului bolnav |
| vârsta cuprinsă între șapte și 18 ani |
concediu pentru carantină |
-
(nu beneficiază nici de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, nici de concediu pentru carantină) |
Apoi, noua lege stabilește că
valoarea indemnizației pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 18 ani va fi, în aceste cazuri, de
100% din baza de calcul, care poate fi media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, media indemnizațiilor de șomaj etc.
În prezent, valoarea brută lunară a indemnizației aferente concediului pentru carantină este de 100% din baza de calcul, în timp ce, în cazul concediului pentru îngrijirea copilului, indemnizația aferentă este de doar
85% din baza de calcul.
Atunci când în grupa de creșă/ grădiniță sau clasa unui copil apare un caz confirmat cu COVID-19, copiii care sunt stabiliți ca fiind contacți direcți primesc din partea direcției de sănătate publică o decizie de carantinare pentru o perioada de cinci zile. Pe baza acestei decizii, părinții celor cu vârsta de până în șapte ani pot primi concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav. Mai multe detalii,
aici.
Atenție! Măsurile prezentate se vor aplica, cel puțin teoretic, de duminică. Pentru ca măsurile să se poată aplica efectiv, e nevoie de apariția unor norme în acest sens.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate ,
Resurse Umane (HR),
Financiar și Contabilitate,
Management Risc și Control Intern ,
Sustenabilitate și CSR (ESG) ,
Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 73/2022,
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 110/2021,
LEGE nr 136/2020
Citește mai mult despre
carantina,
concediu medical carantina,
indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav,
concediu pentru ingrijirea copilului bolnav,
salariati,
relatii de munca,
concedii salariati
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări:
office@avocatnet.ro
Comentarii articol (0)