Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Chiar dacă articolul vorbește despre despăgubiri date de stat victimelor infracțiunilor, principiile de calculare a unei despăgubiri "echitabile și corecte" pentru prejudicii materiale și morale sunt relevante. Aceste principii pot influența modul în care sunt evaluate și gestionate diverse tipuri de reclamații și despăgubiri în domeniul asigurărilor.
Într-o hotărâre pronunțată joi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că, atunci când vine vorba de infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, nu se pune problema ca despăgubirile să acopere integral prejudiciile, dar nici nu trebuie să aibă valori derizorii. Apoi, decizia stabilește că, dacă nu au transpus legislația comunitară în timp util, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să acorde o despăgubire oricărei victime, inclusiv celor ce au reședința în țara în care a avut loc evenimentul. Această decizie vine în contextul în care legislația europeană din domeniu vizează doar evenimentele petrecute în altă țară decât cea în care trăiește victima, iar, uneori, statele UE acordă despăgubiri ce sunt doar simbolice. Citește articolul
Articolul oferă informații despre cum pot fi contestate clauzele abuzive și ce remedii sunt disponibile. Este vital pentru departamentul care se ocupă de gestionarea reclamațiilor clienților să înțeleagă aceste aspecte pentru a rezolva eficient problemele și eventualele dispute.
Clauzele abuzive impuse consumatorilor de profesioniști pot să le creeze primilor un dezavantaj contractual (și, în consecință, chiar material) foarte puternic. De aceea, legislația consumatorului îl protejează pe acesta de efectele unor asemenea clauze prin înlăturarea lor și permiterea recuperării banilor plătiți în temeiul unor asemenea prevederi. Este important de știut, în acest context, ce este o clauză abuzivă, care sunt efectele acesteia (mai precis, remediile pe care le au la dispoziție consumatorii pentru a obține înlăturarea efectelor negative ale unei clauze abuzive) și o serie de exemple relevante. Citește articolul
Este direct legat de domeniul lor de activitate. Ei trebuie să fie la curent cu toate tipurile de fraude din asigurări, cum să le identifice, cum să le prevină și cum să gestioneze reclamațiile legate de polițe false sau situații de fraudă pentru a proteja compania.
Ca și în alte domenii în care se pot întâlni diverse fraude, menite să genereze niște câștiguri rapide celor ce le utilizează, nici domeniul asigurărilor nu este ferit de astfel de practici, unele dintre fraude având legătură cu polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. De exemplu, în luna iunie a acestui an a fost identificată o poliță RCA emisă în numele unui asigurător ce a intrat în faliment în urmă cu patru ani. Pentru a lămuri ce fraude sunt mai întâlnite în domeniul RCA, dar și cum ne putem proteja de acestea, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a răspuns recent solicitărilor noastre în acest sens. Citește articolul
Acest departament trebuie să fie la curent cu regulile de siguranță pentru a preveni accidentele care ar putea duce la cereri de despăgubire sau probleme cu asigurările.
Autoritățile din domeniul muncii au reînceput de ceva vreme controalele la angajatori, verificările fiind inclusiv pentru a vedea dacă firmele se adaptează cum trebuie la criza epidemiei de coronavirus. În urma unor verificări din primele zile ale lunii curente, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Harghita au atras atenția asupra principalelor neconformități întâlnite de ei pe partea de sănătate și securitate în muncă (SSM). Citește articolul
Acest departament se ocupă cu modul în care compania gestionează plângerile primite. Articolul oferă informații despre tipurile de plângeri legate de supravegherea video și drepturile oamenilor în fața acestor sisteme, ajutând la o mai bună gestionare a nemulțumirilor.
Prezența camerelor video de supraveghere la bloc a devenit ceva obișnuit pentru mulți dintre locatarii marilor orașe ale țării. Însă poate că nu toți știu că folosirea camerelor este posibilă numai în anumite limite legale, pentru scopuri clar stabilite de asociația de proprietari. Citește articolul
Acest departament gestionează reclamațiile clienților și asigurările legate de problemele produselor, fiind esențial să înțeleagă cum funcționează legile pentru a soluționa cererile de despăgubire și a gestiona polițele de asigurare.
Cetățenii europeni (inclusiv românii) care au cumpărut mașini produse în Uniunea Europeană pot să dea în judecată producătorul și în fața instanțelor de la locul de cumpărare (de exemplu, România), dacă suferă un prejudiciu din cauza felului cum au fost construite mașinile, iar acel prejudiciu se produce în țara de unde a fost cumpărată mașina, consideră Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) - care a răspuns săptămâna trecută unei întrebări preliminare cu privire la acea problemă. Citește articolul
Acest departament se ocupă direct de gestionarea politicilor de asigurare ale companiei și de rezolvarea problemelor sau reclamațiilor angajaților legate de acoperirea asigurărilor medicale.
Situația angajaților care au fost în șomaj tehnic și s-au trezit fără asigurare la sănătate a făcut înconjurul presei în ultimele zile. Deși pentru indemnizațiile de șomaj tehnic s-au plătit teoretic contribuții la sănătate (CASS), unii dintre beneficiari "au scăpat" din sistem. Casele de sănătate din teritoriu au sfătuit angajatorii să rectifice declarațiile 112 și, printr-un artificiu considerat de unii nelegal, să-i introducă în sistem prin modificarea datei angajării. Ieri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a subliniat că, de fapt, de vină pentru situația aceasta e completarea greșită a formularelor 112 și situația se remediază doar prin rectificative. Azi, vine și poziția celor de la Finanțe: aceștia promit să cerceteze problema, dar insinuează că acolo unde s-au făcut erori de către firme ele trebuie corectate tot de ele. Citește articolul
Acest departament este direct implicat în soluționarea plângerilor clienților și trebuie să știe care sunt termenele legale și condițiile în care clienții pot cere bani înapoi pentru clauze incorecte.
Statele membre care limitează dreptul unui consumator de a introduce o acțiune în restituirea unor plăți făcute în temeiul unei clauze abuzive nu încalcă dreptul Uniunii Europene, atât timp cât termenul de prescripție respectiv este rezonabil și permite exercitarea efectivă a dreptului consumatorului de a obține remediile judiciare permise de legislația consumatorului, a hotărât Curtea de Justiție Europeană (CJUE), răspunzând unei întrebări preliminare trimise de o instanță română. Citește articolul
Acest departament trebuie să înțeleagă cum serviciile medicale la distanță pot influența polițele de asigurare, procesarea daunelor sau gestionarea eventualelor reclamații.
Parlamentarii lucrează, acum, la un proiect de lege prin care ar urma să reglementeze telemedicina, adică îndeplinirea actului medical (inclusiv a consultațiilor) de la distanță, prin utilizarea tehnologiei în timp real. Propunerea legislativă prevede, printre altele, că un pacient consultat va putea primi o prescripție de medicamente, de exemplu, în urma unei consultații online. Mai mult, se va putea da chiar și un bilet de internare. Citește articolul
Acest departament folosește astfel de informații pentru a înțelege mai bine cum să gestioneze reclamațiile și cererile venite de la clienți, mai ales cele legate de termenii contractelor, și pentru a evalua dacă o clauză este validă sau nu.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât, recent, că o clauză ce se aplică într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist, în temeiul legii (vorbim de acele situații în care părțile nu stabilesc o anumită chestiune contractuală - deși ar fi putut - și, de aceea, legea completează contractul, pentru a nu fi incomplet), nu poate fi considerată abuzivă și, astfel, nu poate fi cenzurată de o instanță pe acest temei. Citește articolul