Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Acest departament este interesat de noile reglementări și legi, chiar dacă vizează domeniul educației, pentru a înțelege cadrul legal general, drepturile și obligațiile stabilite de autorități.
Noul Statut al elevului, apărut în vară, menține interdicțiile privind utilizarea absențelor ca metodă de disciplinare și folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor. De asemenea, adaugă clarificări cu privire la scăderea notei la purtare din cauza absențelor nemotivate. Citește articolul
Ajută la înțelegerea obligațiilor legale privind anumite roluri cheie din firmă și asigură respectarea legilor în vigoare.
Companiile trebuie să numească, potrivit legislației, o serie de responsabili, inclusiv unul cu investigarea hărțuirii, unul care se ocupă de securitatea și sănătatea în muncă, altul pentru investigarea hărțuirii ori un responsabil de mediu. Totuși, nu toți acești responsabili sunt trebuie să existe în toate firmele, ci, în funcție de profilul acestora, în companii trebuie să existe doar o parte dintre ei. Citește articolul
Acest departament trebuie să fie la curent cu noile legi și modificările legislative privind protecția consumatorilor, obligațiile comercianților și practicile comerciale corecte, pentru a asigura conformitatea companiei.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pus în dezbatere publică un proiect de lege care vizează modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor. Acesta se bazează pe două directive europene recente, care urmăresc consolidarea protecției consumatorilor, inclusiv printr-o mai bună informare, combaterea practicilor comerciale neloiale și introducerea unor noutăți în legislația națională. Citește articolul
Acest departament este direct interesat de noile modificări legislative aduse Codului Muncii și Legii Inspecției Muncii, de noile definiții și obligații legale, precum și de riscurile de conformitate și posibilele sancțiuni penale pentru nerespectarea plății salariului minim.
Legea pentru stabilirea și actualizarea salariului minim brut pe țară conform directivei privind salariul minim adecvat în Uniunea Europeană (UE) a fost oficializată joi, dar acum este necesară o hotărâre de Guvern pentru punerea sa în aplicare. Noul mecanism prin care se va stabili și apoi actualiza anual salariul minim în România va ține cont de puterea de cumpărare, de costul vieții, de nivelul general al salariilor și de distribuția acestora, de rata de creștere a salariilor, dar și de productivitate. Totodată, prin această lege se dorește sancționarea mult mai dură a celor care nu acordă salariul minim. Citește articolul
Acest departament este interesat de legile și regulile ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei) care permit companiilor din sectorul energetic să obțină scutiri sau amânări la plata unor taxe și penalități, asigurându-se că firma respectă toate cerințele legale pentru a beneficia de aceste facilități.
Procedura pentru anularea unor obligaţii bugetare, în cadrul noii amnistii fiscale, se aplică și acelor categorii de obligaţii bugetare administrate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), potrivit dispoziţiilor art. XV alin. (2) din OUG nr. 107/2024, coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din anexa Ordinului ANRE nr. 83/2024. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că firma respectă toate legile privind contractele de muncă și locul unde lucrează angajații, mai ales când este vorba de muncă de acasă sau în sistem hibrid.
Deși sintagma „muncă în regim hibrid” nu se regăsește ca atare în actele normative, acest tip de activitate este implicit definit, încă din 2018, prin Legea privind reglementarea activității de telemuncă și are reguli suficient de clare, acestea având rolul de a asigura relației de muncă o minimă predictibilitate. Faptul că lucrătorul nu-și desfășoară activitatea într-un loc de muncă organizat de angajator nu presupune și transformarea raportului juridic de muncă în privința celorlalte aspecte, ci se referă exclusiv la clauza esențială „locul muncii” care, în aceste situații, nu mai este stabilit exclusiv de angajator. Citește articolul
Se asigură că firma respectă toate legile și regulile, atât cele europene, cât și cele naționale, legate de trimiterea angajaților să lucreze temporar în alte țări din UE. Noul portal simplifică modul în care se fac aceste declarații, ajutând la respectarea legislației.
Cu scopul de a reduce efortul legat de raportare, Comisia Europeană (CE) propune crearea unui portal unic de declarații digitale, care să vină în ajutorul companiilor care au lucrători detașați într-o altă țară membră a Uniunii Europene (UE). Citește articolul
Acest departament este interesat de orice nouă directivă europeană și de modul în care aceasta va fi transpusă în legislația României, pentru a asigura că firma respectă toate cerințele legale și pentru a înțelege drepturile și obligațiile care decurg din aceste reglementări.
O directivă pentru înființarea unui card european pentru persoanele cu dizabilități și pentru îmbunătățirea cardului european de parcare pentru persoanele cu dizabilități, care să fie valabile în toate statele membre, a fost oficializată recent. Aceste carduri vor facilita accesul la diverse servicii publice și private pentru persoanele cu dizabilități. Țările membre ale UE trebuie să transpună directiva europeană până în 2027 și apoi s-o pună în aplicare din 2028. Citește articolul
Raportarea SAF-T este o cerință legală obligatorie impusă de autorități. Departamentul Juridic și de Conformitate este interesat să se asigure că firma respectă toate legile și regulile privind această raportare, pentru a evita amenzi sau alte probleme legale.
În procesul pentru implementarea raportării SAF-T este recomandat să fie implicat un fiscalist care are cunoștințe în domeniu. În caz contrar, pot apărea situații în care firma își asumă inutil un volum suplimentar de muncă - de exemplu, dacă se alege atât raportarea informațiilor obligatorii, cât și a informațiilor opționale. Citește articolul
Articolul detaliază condițiile de eligibilitate și obligațiile beneficiarilor de fonduri (ex: neînstrăinarea bunurilor, păstrarea documentelor), aspecte care necesită analiză juridică pentru a asigura respectarea legilor și evitarea problemelor de conformitate.
În perioada următoare, fermierii vor putea accesa diverse programe de finanțare din fonduri europene și naționale. În timp ce Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pregătește un calendar actualizat al măsurilor de finanțare ce vor fi lansate, fermierii își îndreaptă atenția și către programul Rabla pentru Tractoare, o măsură prin intermediul căreia vor putea fi achiziționate tractoare sau mașini agricole autopropusate noi, mai puțin poluante. Citește articolul