Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Se referă la interpretarea legii și la decizii ale instanțelor, ajutând la înțelegerea cum să acționezi corect și la evitarea problemelor legale.
O decizie oficializată recent de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) vine cu două clarificări importante pentru angajatorii care aplică facilitățile fiscale din construcții. Pe de o parte, se confirmă faptul că facilitățile nu se pot aplica pentru alte activități decât cele legate de construcții. Pe de altă parte, o constatare a inspectoratului teritorial de muncă (ITM) nu poate obliga Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să confirme că un angajator aplică în mod corect facilitățile. Citește articolul
Acest departament este direct interesat de noile legi și ordine, cum ar fi cel emis de ANPC, pentru a se asigura că firma respectă toate normele legale și evită amenzile.
Un ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care vizează îmbunătățirea accesului consumatorilor vulnerabili la serviciile bancare esențiale a fost oficializat în septembrie, documentul intrând în vigoare începând cu 25 octombrie. Măsura impune instituțiilor de credit furnizarea de informații clare, accesibile și pe înțelesul oricărui client care nu are o pregatire financiară minimală. Acestea includ drepturile și obligațiile consumatorilor, detalii despre conturile de plăți și soluționarea litigiilor. Persoanele cu deficiențe de vedere trebuie să aibă, la rândul lor, acces la aceste informații. Citește articolul
Acest departament este interesat să se asigure că firma respectă legile rutiere și să evite amenzi sau alte probleme legale legate de vehiculele și șoferii companiei.
Mai nou, în anumite situații, potrivit articolului 97 din Codul rutier, polițiștii pot stabili, pe lângă amendarea șoferilor, și aplicarea unor măsuri tehnico-administrative, inclusiv imobilizarea vehiculului persoanei care a încălcat regulile rutiere. De duminică, imobilizarea unui vehicul va putea fi revocată, potrivit unei ordonanțe apărute în vară, în anumite termene, în funcție de abaterea ce a dus la aplicarea măsurii. Citește articolul
Introduce noi reguli și posibilități de sancționare în trafic, esențiale pentru înțelegerea și respectarea legii de către companie și angajați.
Codul rutier se modifică în această săptămână, pentru a da posibilitatea celor ce surprind comportamente agresive în trafic să trimită înregistrările audio-video polițiștilor, care, în baza acestora, vor putea sancționa șoferii, potrivit unei ordonanțe apărute în vară. Pentru sancționarea șoferilor indisciplinați în trafic, polițiștii vor putea utiliza, de asemenea, date de monitorizare a traficului rutier primite de la administratorii drumurilor publice, iar în aceste cazuri, polițiștii vor putea sancționa mai multe tipuri de abateri de la regulile de circulație, nu doar comportamentul agresiv în trafic, așa cum se întâmplă în cazul înregistrărilor făcute cu camere de bord sau telefoane. Totuși, ar mai putea dura o vreme până ce măsurile să fie aplicabile în practică, deoarece e nevoie de modificarea infrastructurii informatice a poliției. Citește articolul
Orice schimbare în legile fiscale, cum este amânarea sistemului de impozitare a clădirilor, este importantă pentru a asigura că firma respectă toate normele legale și pentru a evita amenzi.
Noul sistem de impozitare locală a clădirilor deținute de persoanele fizice și persoanele juridice, stabilit prin OG 16/2022, a fost amânat inițial pentru 2025, printr-o lege apărută pe final de 2022. Acum, Guvernul a stablit, printr-o ordonanță oficializată joi, o nouă amânare - de data asta pentru 2026. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe despre noile legi și reguli propuse, care vor schimba modul în care funcționează sistemul de sănătate, pentru a se asigura că firma respectă toate cerințele legale.
Două documente legislative aflate în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății propun modificări în sistemul de sănătate, atât în ceea ce privește sistemul de plată pentru medicii de familie pentru primul trimestru din 2025, cât și ajustări la valorile punctelor per capita și pe serviciu, schimbări în modul de decontare a serviciilor stomatologice, precum și actualizări ale listei de investigații paraclinice și ale sistemului de închiriere a echipamentelor medicale. Citește articolul
Acest departament este interesat de noile legi și reguli, mai ales cele legate de conformitate. Articolul prezintă modificări la legislația privind înregistrarea și identificarea câinilor, aspecte ce țin de respectarea legii de către cetățeni, inclusiv angajații companiei.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) propune noi reglementări pentru identificarea și înregistrarea câinilor, vizând în special cei proveniți din alte țări. Printre schimbările semnificative se numără obligativitatea verificării microcipului pentru câinii care rămân în România mai mult de 90 de zile, precum și noi termene pentru înregistrarea câinilor născuți în țară. Citește articolul
Ajută la înțelegerea obligațiilor legale legate de amplasarea și taxarea aparatelor de colectare a ambalajelor, pentru a asigura respectarea legilor și evitarea problemelor.
Proprietarii containerelor în care se află echipamentele automate (RVM) pentru preluarea ambalajelor în cadrul sistemului de garanție-returnare (SGR) sunt cei care trebuie să achite impozitul local pe clădire - această interpretare formulată de Camera Consultanților Fiscali (CCF) a fost confirmată recent de Ministerul Finanțelor (MF). Asta deoarece multe autorități locale au o practică neunitară în prezent, solicitând plata impozitului comercianților pe terenurile cărora sunt amplasate, de către terți, containerele cu RVM-uri. Citește articolul
Acest departament are nevoie să știe cum să stabilească obiective de performanță și cum să gestioneze planurile de îmbunătățire a performanței (PIP) respectând legea, pentru a evita procesele în instanță și a se asigura că toate procedurile interne sunt corecte din punct de vedere legal.
Planul de îmbunătățire a performanței, acest instrument de ultim resort pe care companiile îl folosesc cu angajații, poate ajunge destul de ușor în zona de abuz dacă angajatorul nu respectă prevederile legale. Deși nu sunt tratate în mod expres și nu sunt amintite undeva în Codul muncii sub această denumire sau vreuna echivalentă, evaluările profesionale și concedierea pentru necorespundere profesională sunt tratate de cod și există, de asemenea, jurisprudență suficientă în această zonă ca să ne facem o idee despre limitele unor atare planuri. Un aspect important însă e acela al transparenței și informării prealabile - angajatul nu ar trebui pur și simplu pus în fața unui atare plan dacă el nu e amintit nicăieri și cu atât mai puțin nu poate fi folosit discreționar. Citește articolul
Departamentul Juridic trebuie să înțeleagă obligațiile legale ale companiei legate de pregătirea angajaților, cum să respecte legea (Codul Muncii) și ce tipuri de cursuri sunt recunoscute oficial, inclusiv aspecte legate de timpul de muncă și plata cursurilor.
Piața muncii se schimbă rapid, în special din cauza tranziției digitale și ecologice. Noile tehnologii și cerințele de competențe apar în ritm accelerat, iar microcertificările permit lucrătorilor să dobândească rapid cunoștințe și abilități specifice, necesare pentru a se adapta la noile realități, ca să nu mai spunem că ele oferă o șansă vitală la formare sau reconversie profesională categoriilor vulnerabile din piața muncii. Pentru angajator, microcertificările cresc flexibilitatea și adaptabilitatea echipei în fața schimbărilor rapide din industrie. Deși, practic, angajatorul nu e împiedicat în niciun fel să-și formeze angajații prin tot felul de cursuri online, oferite atât de furnizori de educație premium, cât și de mari companii tech, certificările obținute de lucrători ar trebui să poată beneficia de o recunoaștere în sistemele de formare profesională din țară și să poată fi valorificate pe piața muncii, iar nu doar la nivelul „bucătăriei interne” a companiei. La nivel european s-au făcut deja propuneri în vederea reglementării unitare a microcertificărilor, iar strategia de formare profesională adoptată de Guvern pentru următorii ani arată interesul reglementării acestora. Citește articolul