Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
În viața unei companii sau a unei persoane fizice vine un moment în care Fiscul “bate la ușă” și vrând-nevrând, trebuie să i se deschidă. Vizita organului fiscal poate surveni fie ca urmare a unei solicitări a companiei (de exemplu, în cazul unei solicitări de rambursare de TVA), fie ca urmare a unui control încrucișat (caz în care controlul este inopinat), fie pentru efectuarea unei inspecții fiscale generale (anunțată de autoritatea fiscală prin transmiterea către companie sau către persoană fizică a unui aviz de inspecție fiscală). Citește articolul
În mod obișnuit, inspectorii fiscali verifică obligația de dotare cu case de marcat și de emitere a bonurilor fiscale la afaceri întâlnite la tot pasul. Comerțul cu amănuntul, alimentația publică, serviciile de înfrumusețare și service-urile auto se află, astfel, în prim-plan, conform unui bilanț publicat recent de Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Fiscului. Citește articolul
Plata prin transfer bancar îi scapă pe comercianți de obligația de a se dota cu noile aparate de marcat. Desigur, așa cum subliniază reprezentanții Fiscului de fiecare dată când sunt întrebați pe acest subiect, viramentul bancar trebuie să fie modul exclusiv de plată, astfel că firmele nu trebuie să înregistreze nici măcar o plată în numerar sau cu cardul pentru a nu fi obligate să aibă casă de marcat. Citește articolul
Fiscul a început seria de peste 150.000 de controale anunțată recent cu verificări la peste 600 de firme ce activează în domeniul serviciilor, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) aplicând aproape 500 de sancțiuni, potrivit unui comunicat ce a fost transmis recent redacției noastre. La o parte dintre verificările efectuate la început de august au participat și reprezentanți ai Inspecției Muncii, controalele vizând verificarea respectării legislației contabile și fiscale, dar și pe cea a muncii. Citește articolul
Controalele anunțate de ministrul finanțelor acum puțină vreme pe chestiuni ce țin de evaziunea fiscală și munca nedeclarată au început pe 1 august, anunță Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Până la finele acestui an vor fi făcute 150.000 de controale, în principal la firme din domeniile alimentație publicã, construcții, transport și comerț. Citește articolul
Finalul verii se anunță torid pentru firmele din țară, potrivit unor declarații recente ale ministrului finanțelor. Echipe de inspectori din mai multe domenii, în special fiscal și de muncă, vor face controale pentru a găsi fapte de evaziune fiscală și muncă nedeclarată, iar cei care nu s-au dotat încă cu casele de marcat cu jurnal electronic sunt ținte sigure pentru sancțiunile care se anunță. Citește articolul
Autoritățile fiscale pregătesc noi măsuri pentru a eficientiza strângerea de bani la bugetul statului, conform unui document publicat azi de Fisc. În esență, principalele măsuri fac referire la reducerea numărului de declarații, introducerea de facilități pentru bunii plătitori, clasificarea în funcție de riscul fiscal și o amnistie fiscală. Citește articolul
Până la finele anului 2020, Fiscul vrea să introducă fișierul standard de audit de taxe (supranumit SAF-T) pentru toți contribuabilii, măsura urmând să fie implementată prin fonduri europene. SAF-T este, în esență, un standard internațional pentru schimbul electronic de date contabile de la contribuabili la Fisc sau la auditori externi și este folosit deja în mai multe țări europene. Citește articolul
Procesul înlocuirii vechilor case de marcat cu jurnal tipărit cu aparate cu jurnal electronic se desfășoară cu mare greutate în continuare, deși Fiscul a început de câteva luni controale agresive la companii. Autoritățile estimau că procesul se va finaliza până luna asta, însă momentan abia jumătate dintre aparatele vechi au fost înlocuite. Asta înseamnă că mult-așteptata conectare a caselor de marcat la sistemul național de monitorizare mai trebuie să... aștepte. Citește articolul
În cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) se va înființa în curând o direcție specială pentru analiza riscului contribuabililor, iar mecanismul de încadrare în funcție de risc, existent acum doar pe hârtie va fi pus în sfârșit în funcțiune, a anunțat de curând noua conducere a ANAF. În funcție de încadrarea într-un profil de risc sau altul, organele fiscale vor notifica mai întâi contribuabilii cu privire la eventualele impozite și taxe neachitate, după care vor încerca o mediere și, în funcție de cooperarea contribuabilului, de intenția sa de conformare fiscală, vor trece la controale inopinate sau inspecții fiscale. Citește articolul