Reducerea salariului cu un anumit procent pentru o perioadă de până la trei luni de zile este prevăzută în Codul muncii în rândul sancțiunilor aplicabile pentru abaterile disciplinare ale salariaților. Dar ce se întâmplă în situația în care salariatul ce va fi sancționat are stabilit salariul minim pe economie? Cum reducerea salarială e o chestiune ce trebuie înregistrată în Revisal, unii angajatori evită să o aplice în asemenea cazuri pentru a nu avea probleme cu legea. Totuși, ne explică un specialist, e doar o falsă problemă la mijloc. Citește articolul
Legislația privind registrul general de evidenţă a salariaţilor nu reglementează în mod expres operarea în Revisal a sancţiunii disciplinare constând în reducerea salariului de bază. Cu toate acestea, angajatorii au obligaţia înregistrării în Revisal a acestei situaţii. În cele ce urmează, vă prezentăm baza legală a acestei obligaţii. Citește articolul
Zeci de noi ocupații au fost introduse de marți în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), potrivit unui act normativ al Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS) și al Institutului Național de Statistică (INS). O mare parte dintre ocupațiile ce au fost recunoscute oficial vizează inginerii, dar sunt noutăți și în privința managerilor sau a auditorilor, de exemplu. Citește articolul
Majorarea salariului minim brut, ce a avut loc la 1 februarie 2017, aduce pentru firme și o obligație de raportare. Concret, angajatorii sunt nevoiți să transmită această schimbare din Registrul general de evidență a salariaților (Revisal), în cadrul unui termen stabilit de legislație, către Inspecția Muncii. Citește articolul
Toți angajatorii au calitatea de operatori de date cu caracter personal, potrivit legii. Iar aici ne referim atât la cei din mediul public, cât și din mediul privat, inclusiv la persoanele fizice autorizate (PFA), la întreprinderile individuale (II) și la orice alte entități care au angajați. Pe lângă respectarea normelor de colectare și prelucrare a datelor, angajatorii trebuie să facă și anumite notificări la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), înainte de a începe anumite activități. Cei care nu respectă obligația legală de a proteja datele personale ale salariaților riscă amenzi usturătoare. Citește articolul
Sunt deja 6 ani de când nu se mai emit carnete de muncă, iar salariaţii au un singur document care să ateste cât au lucrat: adeverinţa de vechime în muncă. Acest act poate fi solicitat angajatorului sau, dacă acesta nu poate ori nu vrea să îl elibereze, direct inspectoratelor teritoriale de muncă. De asemenea, din 28 noiembrie 2016, atât angajatorii, cât şi instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să elibereze, la încetarea activităţii persoanelor pe care le-au plătit, o adeverinţă de vechime. Citește articolul
Înainte de a fi o modă, trainingurile sunt o necesitate. Pentru a fi o investiție corectă și eficientă, trainingul trebuie să fie adaptat nevoilor punctuale ale companiei și în liniaritate cu strategia acesteia. Un training de calitate oferă cursanților posibilitatea de a-și exersa și dezvolta abilitățile la locul de muncă, de a-și perfecționa activitățile zilnice și de a răspunde prompt unor nevoi deficitare ale companiei. Citește articolul
Autoritățile au schimbat semnificativ cadrul legal al Registrului general pentru evidența salariaților (cunoscut ca „Revisal”), însă în afară de împărțirea acestuia în Registrul privat și Registrul public mai există și alte modificări importante de care trebuie să țină cont angajatorii. Printre acestea se numără, de exemplu, transmiterea registrului exclusiv online, raportarea unor noi informații către Inspecția Muncii și mărirea amenzii pentru netransmiterea datelor noilor salariați. Citește articolul
Angajatorul este obligat să elibereze o adeverință de vechime la încetarea contractului individual de muncă al unui salariat, chiar dacă acesta din urmă nu cere documentul în mod expres, prevede un act normativ ce se aplică deja. De asemenea, aceeași obligație o au față de bugetari instituțiile și autoritățile publice. În caz contrar, amenda aplicabilă poate ajunge până la 1.000 de lei. Citește articolul
Atât angajatorii, cât și instituțiile și autoritățile publice sunt obligate de-acum să țină un registru de evidență a persoanelor pe care le plătesc, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Concret, Registrul general de evidență a salariaților (cunoscut ca „Revisal”) are două părți, astfel că, pentru salariații din mediul privat, angajatorii folosesc Registrul privat, iar pentru bugetari, instituțiile și autoritățile publice folosesc Registrul public. Citește articolul