Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Ajută la interpretarea corectă a legilor privind accidentele de muncă și la asigurarea că firma este în conformitate cu toate cerințele legale, evitând riscurile juridice.
Legea pentru sănătate și securitate în muncă (SSM) reglementează accidentele de muncă, incluzând accidentele de traseu, adică acele evenimente survenite în timpul și pe traseul normal de deplasare de la domiciliu la locul de muncă și invers, precum și în timpul îndeplinirii unor sarcini de serviciu. Accidentele de traseu pot avea loc și în timpul unor delegații sau în pauzele regulamentare, dar trebuie să ne gândim tot timpul la o legătură între eveniment și activitatea profesională. Deși numărul accidentelor de traseu urmează o tendință ușoară de creștere în ultimii ani, regăsim o scădere pe parcursul anilor 2020 - 2021, ce poate fi atribuită pandemiei, dar datele disponibile trebuie privite cu precauție, din cauza subdeclarării accidentelor de muncă la modul general. Acum câțiva ani, Guvernul propusese scoaterea accidentului de traseu din Legea SSM, însă propunerea nu a mai fost adoptată. Citește articolul
Departamentul Juridic trebuie să fie la curent cu toate noile legi și reglementări, mai ales cele care creează entități noi sau modifică acte normative existente, pentru a asigura conformitatea companiei și a înțelege cadrul legal general.
O noua lege recent oficializată prevede ca cele opt regiuni de dezvoltare regională ale României să înființeze centre de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri, în vederea recuperării sociale a acestora. Citește articolul
Articolul arată cum companiile trebuie să respecte legile fiscale și ce consecințe legale pot apărea dacă nu sunt declarate corect veniturile, ajutând la asigurarea conformității cu reglementările în vigoare.
În urma unei inspecții fiscale, personalul de control al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a găsit la o societate bani lipsă din casierie. Sumele respective au fost ridicate de administratorul companiei pentru a le cheltui în scopuri personale, motiv pentru care inspectorii au impus suplimentar un impozit pentru venituri din alte surse. Citește articolul
Departamentul Juridic trebuie să se asigure că firma respectă noile legi referitoare la eficiența energetică a clădirilor și că evită potențialele amenzi pentru nerespectarea acestora.
Potrivit unei legi oficializate luni, legislația privind performanța energetică a clădirilor se modifică din această săptămână, schimbările vizând, printre altele, clarificarea unor noțiuni sau completarea tipurilor de clădiri pentru care nu sunt obligatorii sau nu se aplică cerințele minime de performanță energetică. De asemenea, amenzile pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniu vor crește de joi, unele dintre ele urmând să se majoreze de până la patru ori. Citește articolul
Acest departament trebuie să înțeleagă noile reguli europene care afectează produsele, pentru a se asigura că firma respectă legea și pentru a evita amenzi sau alte sancțiuni.
Noul regulament oferă un cadru complex pentru stabilirea mecanismelor de proiectare ecologică și este menit să sporească promovarea de produse sustenabile. Acesta face parte din strategia de dezvoltare a UE, European Green Deal (Pactul Verde European) și se aliniază eforturilor Uniunii de a trece de la o economie lineară la una circulară, prietenoasă cu mediul, promovând astfel modele de consum și de producție durabile, mai rezistente, mai ușor de reparat și de reciclat, cu impact redus asupra mediului. Regulamentul impune companiilor obligații mult mai stricte, care acoperă nu doar modalitatea de producție, ci întregul ciclu de viață al unui produs. Citește articolul
Acest departament este interesat de noutățile legislative, cum este această lege nouă, pentru a se asigura că instituția respectă toate cerințele legale și pentru a evita amenzi sau alte probleme legate de conformitate.
Toate instituțiile de stat care organizează spectacole sau concerte vor trebui să-și accesibilizeze producțiile artistice pentru ca mai multe persoane cu dizabilități să se poată bucura de ele, potrivit unei legi oficializate recent. Practic, începând cu 1 ianuarie 2025, teatrele și sălile de concerte vor trebui să adapteze cel puțin o astfel de producție anual, astfel încât să fie accesibilă și persoanelor cu dizabilități. Citește articolul
Acest departament este interesat de noile legi și de cum pot ele să afecteze relația companiei cu autoritățile fiscale, mai ales în situații de dispute sau medieri.
Guvernul a dat recent un punct de vedere negativ pentru propunerea legislativă ce prevede că unitățile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) care ignoră solicitările de mediere transmise de contribuabilii care au datorii fiscale ar putea fi amendate. În esență, Executivul atrage atenția că încălcarea îndatoririlor de serviciu de către funcționarii publici deja poate fi sancționată în baza Codului administrativ, astfel că proiectul este inutil. Citește articolul
Acest departament trebuie să fie la curent cu toate legile noi și modificările legislative, cum este și această lege care impune verificarea vârstei clienților pentru anumite produse. Ei se asigură că firma respectă toate normele legale pentru a evita amenzi sau probleme.
Cu toate că, de principiu, legislația momentului interzice vânzarea produselor din tutun și alcool minorilor, statisticile actuale arată că foarte mulți dintre tineri intră în contact cu aceste substanțe înainte de a deveni majori. Pentru a preveni consumul produselor din tutun sau al băuturilor alcoolice în rândul minorilor, o lege ce se aplică de joi stabilește ca, în magazinele sau localurile ce comercializează băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun, vânzătorii să poată cere actele de identitate ale clienților, pentru a verifica dacă aceștia au vârsta legală pentru cumpărarea unor astfel de produse. Citește articolul
Orice companie trebuie să fie la curent cu noile legi și reguli pentru a se asigura că funcționează legal și nu riscă amenzi sau probleme. Această lege modifică aspecte importante legate de publicitate.
O lege ce se aplică de joi stabilește interzicerea oricărei forme de publicitate pentru produsele din tutun și țigări electronice, inclusiv a celor de tip vape sau a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, și etichetarea ambalajelor lor cu avertismente similare celor pentru tutunul tradițional. De asemenea, este vizată restricționarea publicității care prezintă aceste produse într-o lumină terapeutică sau stimulatoare. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe exact ce spune legea despre drepturile angajaților, cum să se asigure că firma respectă totul și cum să acționeze în cazul unor controale de la Inspecția Muncii.
Deși am putea aprecia că, în prezent, informațiile sunt, la propriu, în vârful degetului, pentru că orice posesor al unui telefon inteligent care are acces la internet și cel puțin un cont pe rețelele de socializare poate accesa gratuit nu numai legislația actualizată și consolidată, ci și unele materiale informative ale instituțiilor și autorităților publice sau chiar ale unor organizații de drept public sau privat care activează în anumite domenii, există situații în care oamenii se tem să acționeze pentru protecția propriilor drepturi. Citește articolul