Acest departament trebuie să înțeleagă noile legi și reguli privind asigurările sociale de sănătate și concediile medicale, pentru a se asigura că firma respectă toate cerințele legale și pentru a oferi consultanță corectă angajaților sau colaboratorilor.
Din cauza insuficienței banilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), în martie 2023 au fost oficializate modificări la Ordonanța concediilor medicale astfel încât cei care se asigură voluntar pentru concediul de maternitate să nu mai primească indemnizații la fel de mari ca până acum. Inițiatorii măsurii arată disproporția între suma din contribuții și suma plătită ca indemnizație, stabilindu-se, astfel, ca plafonul de trei salarii minime să fie valabil și în cazul acestor indemnizații. Acum, printr-un ordin publicat recent în Monitorul Oficial, au fost operate și modificările la nivelul legislației secundare. Citește articolul
Acest departament trebuie să fie la curent cu toate legile și regulile noi, cum ar fi acest ordin, pentru a se asigura că firma respectă cerințele legale și pentru a evita problemele de conformitate.
Normele OUG 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe au fost înlocuite cu unele noi, ce sunt cuprinse într-un ordin al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) ce se aplică deja. Printre altele, prin noile norme s-a stabilit că interacțiunea beneficiarilor cu autoritățile, respectiv încărcarea documentelor aferente programului, se desfășoară prin intermediul platformei digitale „investitii.mdlpa.ro”. Citește articolul
Acest departament este interesat de articol pentru că oferă detalii despre cum să te asiguri că firma respectă toate legile și condițiile atunci când are nevoie de ajutor pentru plata taxelor. Ei verifică dacă procedurile sunt corecte și sunt conforme cu regulile.
Pentru că regulile de bază ale eșalonărilor la plată au fost modificate recent prin OUG, amintim companiilor că eșalonarea clasică este accesibilă, în condiții speciale, inclusiv pentru datoriile fiscale locale. Astfel, descriem astăzi succint care este procedura pentru obținerea eșalonării la plată a impozitelor și taxelor datorate de firme la bugetul local al unei unități administrativ-teritoriale. Citește articolul
Monitorizează schimbările legislative și asigură că firma respectă toate normele legale, inclusiv cele legate de muncă și fiscalitate, pentru a evita problemele și sancțiunile.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul
Acest departament este interesat de noile legi sau propuneri legislative legate de concediile medicale, de drepturile și obligațiile angajaților și angajatorilor în contextul acestora, precum și de riscurile legale asociate fraudelor și controalelor.
Relansarea în dezbatere parlamentară a discuției privind necesitatea de a recurge la o practică abrogată acum aproape opt ani, așa-zisa poliție a concediilor medicale, abrogată tocmai din motive de excesivitate și chiar inutilitate, ne pune încă o dată în situația de a constata că departe de a progresa ori găsi soluții noi pentru probleme vechi sau recurente, fie batem, cel mult, pasul pe loc, fie ne întoarcem câte un pas în urmă. Când presa de specialitate din alte state, agenții de profil sau Organizația Internațională a Muncii vorbește despre precaritatea sănătății celor ce lucrează de acasă și a diminuării tacite a dreptului la concedii medicale al acestor angajați, noi ne preocupăm să căutăm acasă angajați care stau degeaba pe banii statului. Citește articolul
Acest departament se ocupă ca firma să respecte toate legile și reglementările în vigoare. Informațiile despre obligațiile fiscale și termenele de depunere a declarațiilor sunt esențiale pentru a asigura că firma acționează legal și corect.
Până la data de 25 aprilie trebuie declarate și achitate impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și impozitul pe profit pentru primul trimestru al anului 2023, conform legislației fiscale. Citește articolul
Acest departament este responsabil să se asigure că firma respectă toate legile în vigoare. Modificările la Codul Fiscal impactează conformitatea fiscală, iar Legea Avocaților, deși specifică profesiei, poate oferi context privind procesele legale și accesul la informații pentru soluționarea problemelor juridice ale companiei. În plus, modificările privind concediile medicale sunt și ele aspecte de conformitate legală.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 10 - 16 aprilie 2023. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative. Citește articolul
Acest departament se asigură că firma respectă toate legile și regulamentele noi, în special cele legate de drepturile și obligațiile lucrătorilor culturali, cum ar fi concediile medicale, de maternitate sau de șomaj. Este esențial pentru a evita amenzi sau probleme legale.
Lucrătorii culturali profesioniști vor putea beneficia de concedii medicale și indemnizațiile aferente, arată statutul acestora, recent reglementat prin ordonanță, precum și de ajutorul de șomaj. Iar veniturile obținute îi vor putea califica pentru indemnizația de concediu de creștere. Citește articolul
Acest departament este interesat să știe cum instanțele judecătorești stabilesc limitele pentru autoritățile fiscale și cum o companie își poate proteja legal drepturile atunci când este verificată sau impusă cu taxe suplimentare.
Într-o speță tranșată definitiv recent la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), o firmă a recuperat un impozit pe profit de un milion de euro, stabilit suplimentar de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în urma unei inspecții, conform specialiștilor Deloitte. Asta deoarece în instanță a fost anulată impunerea suplimentară pe motiv că viza o perioadă prescrisă. Citește articolul
Pentru că explică legea asigurărilor auto obligatorii (RCA) și ce responsabilități sau drepturi are compania în cazul unui accident, ajutând la respectarea regulilor și la gestionarea situațiilor legale.
Polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) nu sunt doar pentru a acoperi daunele provocate altui șofer într-un accident de mașină, ci și persoanelor care se află în mașina proprie în acel moment. Astfel, alegerea asiguratorului sau a unor servicii suplimentare (de pildă, decontarea directă) la încheierea unei polițe RCA devin foarte importante, mai ales în contextul retragerii autorizației de funcționare a Euroins, liderul de pe această piață. Citește articolul