avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 747 soluții astăzi
Acasă Departament: Juridic & Conformitate

Departament: Juridic & Conformitate

ACCES GRATUIT

Metodologia și criteriile din 2025 pentru acordarea gradației de merit profesorilor din școlile de stat, ce aduce, de fapt, majorarea veniturilor acestora

Articolul se bazează pe un Ordin al Ministerului Educației și o lege specifică, stabilind proceduri și criterii oficiale. Departamentul Juridic și Conformitate este interesat de noile reglementări și de modul în care acestea sunt implementate și respectate, chiar dacă sunt specifice unui anumit domeniu, pentru a înțelege cadrul legal și a asigura respectarea normelor.

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
14 Aprilie 2025 | 2068 | Timp de citire: 3 min.

Procedura și criteriile utilizate în acest an pentru acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat au fost stabilite de Ministerul Educației vineri, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unui ordin în acest sens. Astfel, gradația de merit se acordă, prin concurs, personalului didactic de predare, celui auxiliar și celui de conducere, de îndrumare și control, începând cu data de 1 septembrie 2025, și reprezintă, de fapt, 25% din salariul de bază. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Agenda săptămânii 14 - 20 aprilie 2025

Acest departament urmărește toate schimbările legislative, cum ar fi noile reguli pentru facturarea electronică, legile propuse în Parlament sau modificările privind înregistrarea angajaților și zilele libere, pentru a se asigura că firma respectă toate normele în vigoare.

avocatnet.ro în Aspecte juridice
14 Aprilie 2025 | 533 | Timp de citire: 2 min.

În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Ai nevoie în 2025 de un avocat, contabil sau alt specialist? Cum îi poți găsi online, cu tot cu datele de contact

Oferă o resursă utilă pentru a găsi și verifica avocați, notari, executori judecătorești și alți specialiști legali, esențial pentru conformitatea juridică a companiei.

Cristina Iacob în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
14 Aprilie 2025 | 2513 | Timp de citire: 2 min.

Persoanele aflate în căutarea unui avocat, notar, contabil sau alt specialist autorizat, dar care nu știu exact cui să se adreseze, pot obține rapid informațiile necesare online. Datele de contact ale acestor profesioniști sunt disponibile în registrele publice gestionate de organizațiile profesionale din care fac parte. Aceste registre sunt utile nu doar pentru a găsi un specialist, ci și pentru a verifica dacă acesta are dreptul legal să profeseze, ceea ce ajută la evitarea unor alegeri greșite sau riscante. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Alegeri prezidențiale 2025: Ruperea sau mâzgălirea afișelor electorale pot fi sancționate cu amenzi de câteva mii de lei

Acest departament trebuie să cunoască și să respecte legile specifice campaniei electorale pentru a se asigura că firma nu încalcă nicio regulă privind exprimarea publică sau afișajul politic, evitând astfel problemele legale.

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
14 Aprilie 2025 | 3465 | Timp de citire: 2 min.

În data de 4 mai, românii sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele, iar campania electorală se află în plină desfășurare, în spațiile dedicate fiind deja lipite afișe electorale. Cei ce rup, murdăresc sau scriu mesaje ori desenează pe orice fel de afiș electoral riscă amenzi de până la 2.500 de lei. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Proiect de OUG: Urșii care intră în localități vor putea fi împușcați, nu doar goniți, ca până acum

Se referă la o propunere de modificare a unei legi (ordonanță de urgență) care reglementează intervenția asupra urșilor, esențial pentru a înțelege ce se schimbă în cadrul legal și cum afectează activitatea companiei.

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
11 Aprilie 2025 | 1 | 724 | Timp de citire: 2 min.

Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență ce vizează modificarea legislației care reglementează metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs asupra persoanelor și bunurilor. Pe fondul înmulțirii atacurilor acestor animale, Guvernul intenționează să creeze un cadru legal care să permită eutanasierea sau împușcarea exemplarelor care pătrund în intravilanul localităților. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Angajatorii care nu s-au înregistrat în Revisal trebuie să treacă direct la utilizarea Reges-Online

Articolul explică noile legi și reguli privind modul în care companiile trebuie să înregistreze angajații în noul sistem REGES-ONLINE, esențial pentru a ne asigura că suntem în conformitate cu legislația muncii și evităm amenzi.

avocatnet.ro în Relații de muncă & Asigurări sociale
11 Aprilie 2025 | 13228 | Timp de citire: 2 min.

Angajatorii care nu au utilizat Revisal până la 31 martie trebuie să se înregistreze direct în Reges-Online, posibilitatea de a mai folosi Revisal până în septembrie rămânând doar a celor care îl utilizează deja. Citește articolul

ACCES PREMIUM

e-TVA: Decontul precompletat NU generează obligații fiscale, dar specialiștii recomandă firmelor să fie vigilente

Acest departament este interesat de felul în care noile reguli fiscale pot afecta compania din punctul de vedere al legii și cum să se asigure că totul este în conformitate cu cerințele autorităților.

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
11 Aprilie 2025 | 768 | Timp de citire: 2 min.

Chiar dacă legislația stabilește în mod expres faptul că decontul precompletat de TVA nu constituie titlu de creanță, specialiștii de la Viboal FindEx atrag atenția că firmele ar trebui să fie, totuși, vigilente după 1 iulie 2025. Asta având în vedere unele experiențe neplăcute din trecut în relația cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Primele majorate pentru împăduriri, pentru a stimula plantarea de copaci, au fost oficializate

Acest departament trebuie să fie la curent cu toate legile și reglementările noi, cum ar fi această Ordonanță de Urgență, care pot afecta activitatea companiei sau pot crea noi obligații.

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
11 Aprilie 2025 | 2 | 1482 | Timp de citire: 2 min.

Ordonanța de urgență care modifică legislația referitoare la campania națională de împădurire și reîmpădurire, prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost recent oficializată și a intrat în vigoare începând cu 10 aprilie. Documentul majorează prima acordată celor care plantează copaci pe suprafețele de teren pe care le dețin, suma fiind majorată de la 456 euro anual pe hectar, cât era până acum, la 640 euro. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Demisia și preavizul obligatoriu: Cinci întrebări și răspunsuri care să te ajute să înțelegi cum funcționează

Acest departament este interesat de respectarea legilor și reglementărilor în vigoare, iar articolul oferă informații esențiale despre drepturile și obligațiile legale legate de demisia angajaților.

Cristina Iacob în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
11 Aprilie 2025 | 2 | 10087 | Timp de citire: 5 min.

Demisia reprezintă un drept fundamental al salariatului, iar legislația muncii din România reglementează clar pașii, obligațiile și limitele acestui proces. În rândurile următoare, explicăm în detaliu ce presupune demisia, care sunt obligațiile angajatorului, ce se întâmplă în caz de refuz, presiuni sau abuzuri și care sunt opțiunile reale pe care le are un angajat într-o astfel de situație, conform legislației în vigoare. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Situații financiare: Firmele ar trebui să acorde o importanță mai mare notelor explicative, atenționează reprezentanții MF

Acest departament se asigură că firma respectă toate regulile și legile în vigoare, iar notele explicative sunt o parte importantă a conformității cu reglementările contabile, pentru a evita problemele legale.

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
11 Aprilie 2025 | 9207 | Timp de citire: 2 min.

Situațiile financiare anuale trebuie însoțite, conform reglementărilor contabile, de note explicative, acestea cuprinzând tot felul de informații complementare bilanțurilor. Deoarece în practică pare că firmele nu acordă importanța cuvenită acestor note, reprezentanții Ministerului Finanțelor (MF) au reamintit care este rolul lor. Citește articolul