Ca o regulă generală, important de precizat este faptul că veniturile realizate din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică, în mod individual sau într-o formă de asociere, reprezintă venituri din profesii liberale și sunt încadrate în categoria veniturilor din activități independente. Citește articolul
Începând cu veniturile aferente anului 2025, autoritățile trec la precompletarea obligatorie a declarației unice pentru persoanele fizice (formularul 212), instituindu-se, astfel, sistemul e-Declarația unică. Teoretic, regulile pentru precompletarea, verificarea și transmiterea D212 ar fi trebuit emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) până pe 10 mai 2025, dar până acum n-avem nici măcar un proiect de act normativ în dezbatere. Citește articolul
După cum spuneam într-un articol recent, există semne de întrebare în ceea ce privește calitatea de asigurat, în sistemul public de sănătate, în cazul persoanelor care obțin exclusiv venituri din activități independente (persoane fizice autorizate impozitate în sistem real sau pe bază de norme de venit, liber profesioniști) și care nu se află în situația de a începe în cursul anului 2025 o activitate independentă sau de a fi avut în anul 2024 o pierdere fiscală din activitatea desfășurată (pentru aceste două categorii din urmă, situația este relativ clară). Citește articolul
Persoanele fizice care nu sunt sigure dacă, pentru veniturile din 2024, depășesc plafoanele privind contribuțiile sociale la pensii (CAS) și sănătate (CASS) pot solicita o adeverință de venit în Spațiul Privat Virtual (SPV) al Fiscului, recomandă fiscaliștii. Citește articolul
Expunem astăzi o serie de aspecte fiscale privind veniturile din proprietate intelectuală obținute în anul 2024, plus taxele aferente (impozit pe venit și contribuțiile pentru pensii și sănătate - CAS și CASS), care trebuie definitivate până la data de 26 mai 2025 prin declarația unică (212). Citește articolul
Începând cu anul 2025, persoanele fizice nu mai au obligația depunerii declarației unice estimative. Această modificare legislativă este de salutat, dar a dat naștere și unor situații care necesită fie grijă în completarea declarației unice, în special de către persoanele care obțin venituri nonsalariale, fie clarificări suplimentare din partea autorităților fiscale sau de reglementare. Citește articolul
Persoanele fizice care vând constant imobile pot avea surprize neplăcute ulterior dacă cred că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu știe ce fac ele la notari, așa cum reiese dintr-o speță recentă din practica de control. Concret, nu se pot eschiva obligațiile fiscale aferente operațiunilor imobiliare din care se obțin constant venituri, pentru că ANAF are instrumentele necesare pentru a face impuneri retroactive la controale. Citește articolul
Expunem astăzi aspectele fiscale legate de procedura de declarare și taxare a veniturilor obținute de persoanele fizice din activități agricole, silvicultură și piscicultură. Iată ce e de știut despre regulile pentru veniturile din 2024 și depunerea declarației unice la termenul din 26 mai 2025. Citește articolul
Veniturile obținute de persoanele fizice din prinderea câinilor fără stăpân sunt considerate, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), venituri independente pentru care trebuie îndeplinte obligațiile prevăzute de Codul fiscal. Citește articolul
Cu toate că Guvernul a fost bine intenționat atunci când a eliminat estimările de venituri din declarația unică (D212), măsura a venit la pachet cu o problemă practică pentru PFA-urile care obțin venituri mari și vor să fie asigurate la sănătate prin plata contribuției sociale aferente (CASS), spun specialiștii. Mai exact, chiar dacă vor plăti CASS până în mai 2026, persoanele fizice nu știu dacă rămân până atunci cu calitatea de asigurat sau nu. Citește articolul