Recent, Guvernul a hotărât că 2 decembrie va fi zi liberă pentru bugetari, pentru a nu lăsa o zi lucrătoare între 30 noiembrie și 1 decembrie și sfârșitul de săptămână. În aceste condiții, vă explicăm astăzi cum pot angajatorii din mediul privat să ia o decizie similară și ce poate implica o asemenea măsură. Citește articolul
Interdicția de a concedia liderii sindicali în timpul mandatului și timp de doi ani după încetarea acestuia, considerată nejustificată de către Curtea Constituțională a României (CCR), este contrară Legii fundamentale a țării noastre, potrivit unui anunț recent. Astfel, legea ce prevede protecția suplimentară la concediere va fi întoarsă în Parlament pentru a doua oară, după ce prima dată acest lucru s-a întâmplat la cererea președintelui Klaus Iohannis. Citește articolul
Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc, potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor individuale și/sau colective de muncă. Codul Muncii prevede reguli destul de stricte în această privință, în caz contrar amenzile fiind suficient de mari încât să reducă din veniturile angajatorilor. Citește articolul
Ziua Copilului, ce se sărbătorește anual la data de 1 iunie, a devenit zi liberă legală pentru toţi salariații, indiferent dacă sunt sau nu părinţi, conform unui act normativ intrat chiar astăzi în vigoare. Citește articolul
Criza continuă de pe piaţa muncii, reducerile de personal și responsabilizarea celor mai buni angajați din companie aduc cu sine un scenariu nedorit de către angajatori, dar intuit de multă vreme de către analişti: mulţi dintre angajaţii-cheie vor pleca dacă nu sunt mulţumiţi de actualul loc de muncă. Citește articolul
Nu de puține ori am aflat de la cititorii noștri despre cazuri în care angajatorul era amendat de autorități și apoi acesta obliga salariatul considerat vinovat să o plătească. Însă este acest lucru posibil din punct de vedere legal și, dacă da, ce procedură implică? Pentru a clarifica lucrurile, am cerut opinia unor specialiști. Citește articolul
AvocatNet.ro vă prezintă principalele subiecte apărute astăzi în presă: Citește articolul
Pentru majoritatea companiilor, contabilitatea înseamnă îndeplinirea cerințelor legale în materie fiscală și contabilă. O firmă de contabilitate bună te scutește de amenzi de la organele de control și te poate ajuta să iei cele mai bune decizii financiare. În aceeași măsură, o firmă de contabilitate care nu respectă legile contabile și fiscale în vigoare poate crea probleme importante companiei. Citește articolul
Atunci când vine vorba de plata salariului, legislația muncii este destul de clară. Însă cititorii ne-au atras atenția de mai multe ori că există angajatori care-și obligă salariații să încaseze banii într-un cont bancar. Din acest motiv, am cerut opinia unor specialiști pentru a explica cum stau lucrurile de fapt. Citește articolul
Angajatorul poate stipula cel puțin patru clauze specifice în conținutul contractului individual de muncă, potrivit Codului muncii. Mai exact, este vorba de cele de neconcurență, confidențialitate, mobilitate şi formare profesională. Citește articolul