avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 998 soluții astăzi

Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!

Acasă Departament: Logistică & Supply Chain

Departament: Logistică & Supply Chain

ACCES PREMIUM

Din 2022, transportatorii vor fi obligați să aibă un parc auto și un număr de angajați proporționale cu volumul activității

Gestionarea flotei de vehicule și a șoferilor, planificarea rutelor și asigurarea că transporturile respectă noile cerințe, cum ar fi întoarcerea vehiculelor în țară.

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
14 August 2020 | 1600 | Timp de citire: 2 min.

Regulile Uniunii Europene (UE) privind transportul rutier se vor schimba considerabil din 21 februarie 2022, după ce Regulamentul nr. 1055/2020 a fost oficializat recent. Apar modificări considerabile în privința condițiilor pe care companiile de transport (atât rutier, cât și de persoane) vor trebui să le îndeplinească pentru a putea să își desfășoare activitatea. Printre altele, companiile care nu vor avea un număr de vehicule și de angajați proporțional cu volumul activității desfășurate vor fi nevoite să investească pentru a se ajunge la un echilibru. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Din 2022, România nu va mai putea stabili reguli mai stricte pentru transportatorii rutieri, față de legislația UE

Acest departament se ocupă cu planificarea și gestionarea transportului de mărfuri. Noile reguli influențează direct cum sunt selectate firmele de transport și cum se desfășoară activitatea, deci este esențial să fie la curent.

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
14 August 2020 | 1248 | Timp de citire: 1 min.

Un Regulament al Uniunii Europene (UE) recent oficializat (Reg. UE nr. 1055/2020), dar aplicabil abia din 21 februarie 2022, va aduce o serie de schimbări complexe în domeniul transportului pentru firmele active în această arie. Printre modificări se numără limitări de timp cu privire la care un vehicul al unei firme românești poate să circule în afara țării, înainte de a se întoarce în România sau obligația pentru firmele de transport de a asigura un parc auto și un număr de șoferi proporțional cu activitatea. Există, însă, și vești bune: legislația europeană le va interzice statelor UE, inclusiv României, să impună condiții suplimentare (față de ce există în legislația europeană) pentru desfășurarea activității de transport.  Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Legislația dronelor, completată oficial printr-o nouă hotărâre a Guvernului

Interesat de regulile privind importul și distribuția dronelor, pentru a se asigura că transportul și depozitarea acestora se fac în conformitate cu legislația.

George Hari Popescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
13 August 2020 | 4370 | Timp de citire: 3 min.

Comercianții care produc sau importă sisteme de aeronave fără pilot la bord (drone) în România vor fi nevoiți să respecte o serie de prevederi cuprinse într-o hotărâre de guvern (HG) publicată în Monitorul Oficial din 12 august și care se va aplica din 12 septembrie 2020. Nerespectarea prevederilor atrage amenzi de la 2.000 la 20.000 de lei. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Vehiculele firmelor românești de transport vor trebui să se întoarcă în țară în cel mult opt săptămâni de la plecare

Acest departament este direct afectat de regulile noi, deoarece ele schimbă modul în care se planifică rutele de transport internațional, se gestionează vehiculele și se asigură că marfa ajunge la destinație, respectând toate cerințele.

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
13 August 2020 | 3846 | Timp de citire: 2 min.

Regulamentul Uniunii Europene (UE) nr. 1055/2020 va aduce, din 21 februarie 2022, o serie de schimbări radicale în domeniul transportului rutier, iar firmele românești vor fi vizate și ele de aceste modificări. Printre acestea se va număra și obligația pentru companiile de transport românești să se asigure că vehiculele folosite pentru desfășurarea internațională a activității se vor întoarce în țară în cel mult opt săptămâni de la plecare.  Citește articolul

ACCES GRATUIT
Revista presei

Industria a crescut cu 20% după starea de urgență. Cifra de afaceri a scăzut în primele șase luni cu 14%

Potențialele dificultăți economice și închiderea unor afaceri pot afecta lanțurile de aprovizionare și logistică, fiind importantă o monitorizare a situației.

avocatnet.ro în Știri & Revista presei
13 August 2020 | 608 | Timp de citire: 2 min.

avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul

ACCES PREMIUM

ANAF fluidizează traficul de mărfuri prin birourile vamale, în beneficiul companiilor

Acest departament se ocupă cu transportul, depozitarea și mișcarea mărfurilor. Noile reguli de import, fluidizarea traficului și reducerea cheltuielilor de transport sunt esențiale pentru eficiența operațională.

George Hari Popescu în Contabil și fiscal
Redactor, avocatnet.ro
10 August 2020 | 1901 | Timp de citire: 1 min.

Conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a adoptat unele măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri prin birourile vamale, care vor fl implementate în teritoriu de luna aceasta, se anunță într-un comunicat de presă de vineri. Printre altele, va crește numărul operatorilor economici care utilizează procedura simplificată de declarare a mărfurilor prin înscrierea în evidenţele declarantului și va fi uniformizată activitatea de control desfăşurată de structurile vamale de la nivel central regional şi local. Citește articolul

ACCES PREMIUM
POC 2014-2020

Cabinetele medicale pot obține fonduri nerambursabile: Câți bani pot cere de la stat și în ce condiții

Acest departament ar putea fi interesat de posibilitatea de a folosi fondurile pentru a acoperi costurile legate de achiziția și gestionarea stocurilor de materii prime și materiale necesare activității curente.

Dragoș Niculescu în Finanțări
Redactor coordonator, avocatnet.ro
7 August 2020 | 2805 | Timp de citire: 2 min.

Anumite cabinete medicale individuale, alături de persoanele fizice autorizate, vor putea beneficia, în contextul epidemiei de COVID-19, de fonduri nerambursabile în valoare de 2.000 de euro, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Pentru a primi banii de la stat, cabinetele medicale trebuie să îndeplinească mai multe condiții simultan, una dintre ele fiind legată de menținerea, pe o perioadă de cel puțin șase luni, a activității. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Din 2022, licența comunitară va fi necesară pentru mai multe activități de transport de marfă

Acest departament gestionează transportul mărfurilor. Modificările privind masa vehiculelor care necesită licență comunitară afectează direct flota de mașini și modul în care sunt organizate transporturile, necesitând asigurarea că toate vehiculele sunt licențiate conform noilor cerințe.

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
7 August 2020 | 2 | 14135 | Timp de citire: 2 min.

Companiile de transport rutier de marfă sunt obligate să dețină o licență comunitară pentru activitatea de transport intra-UE. La acest moment, sunt obligați să dețină o astfel de licență doar cei ce fac transport cu mașini mai mari de 3,5 tone. Un Regulament al Uniunii Europene (Reg. nr. 1055/2020), însă, va schimba acest lucru, din 2022, obligând firmele să dețină licență comunitară dacă vor dori să efectueze transporturi cu mașini de peste 2,5 t (scăzând, astfel, limita maximă). Citește articolul

ACCES PREMIUM
POC 2014-2020

UPDATE PFA-urile pot primi 2.000 de euro pentru cheltuieli precum plata datoriilor și achiziția de echipamente și utilaje

Acest departament gestionează stocurile și transportul. Articolul le arată că pot folosi banii pentru a cumpăra materii prime și mărfuri, esențiale pentru lanțul de aprovizionare.

George Hari Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
6 August 2020 | 8 | 8140 | Timp de citire: 2 min.

Persoanele fizice autorizate (PFA) pot beneficia de microgranturi de 2.000 de euro din partea statului, prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, în contextul pandemiei COVID-19, potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului (OUG) care este în vigoare din 6 august 2020. Iată ce condiții trebuie să îndeplinească PFA-urile pentru a primi ajutorul financiar. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Detașarea șoferilor în UE: Transporturile bilaterale și tranzitarea nu vor fi considerate detașări, dar cabotajul - da

Această echipă are nevoie să știe exact ce tipuri de transport sunt considerate detașare și care nu, pentru a planifica eficient rutele internaționale, a gestiona flotele și a optimiza operațiunile de transport.

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
6 August 2020 | 2712 | Timp de citire: 3 min.

O nouă directivă europeană va aduce câteva schimbări ce țin de activitatea transportatorilor rutieri care detașează șoferi în alte state. Teoretic, acestea trebuie transpuse de autoritățile de la noi, prin lege sau prin ordonanță, și puse în aplicare începând din 2022. Citește articolul