avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 541 soluții astăzi
Acasă Departament: Relații Publice & Afaceri Corporative

Departament: Relații Publice & Afaceri Corporative

ACCES GRATUIT

Sacrifici un om (un lucrător) pentru o știre „bombă”?

Departamentul de Relații Publice este preocupat de imaginea publică a companiei. Un articol care scoate în evidență probleme legate de salarizare sau tratamentul angajaților poate afecta serios reputația unei organizații, iar acest departament trebuie să fie pregătit să gestioneze astfel de situații și să comunice transparent.

Dan Năstase în Editorial
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
21 August 2024 | 1101 | Timp de citire: 4 min.

În relațiile de muncă sunt cel puțin șapte milioane de întâmplări care, într-un fel sau altul, pot deveni oricând o știre; pot fi trase peste șapte milioane de semnale de alarmă în privința modului în care se desfășoară relațiile de muncă și, cu siguranță, găsim tot atâtea motive pentru semnala la nivel jurnalistic neconformități, încălcări ale drepturilor fundamentale și ale celor mai elementare norme -- însă trebuie să o facem cu responsabilitate și cu gândul la consecințele unui astfel de demers pentru cei direct implicați; pentru că ei sunt, de fapt, cei mai vulnerabili. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Nota la purtare: Comportamentul elevilor va fi evaluat, din anul școlar 2024-2025, la finalul fiecărui modul de învățare, nu doar la sfârșit de an, ca până acum

Acest departament monitorizează schimbările sociale și politice care pot afecta imaginea companiei sau relațiile cu publicul. Schimbările în sistemul de educație vizează un segment mare al populației (elevi, părinți) și pot genera discuții publice, fiind relevante pentru strategiile de comunicare și afaceri corporative.

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
21 August 2024 | 2 | 4997 | Timp de citire: 2 min.

Elevii vor primi note sau calificative și la purtare la finalul fiecărui modul de învățare, potrivit unui nou regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, care se va aplica începând cu 1 septembrie 2024. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Opinie Propunerea de modificare a metodologiei privind hărțuirea la locul de muncă e redundantă și arată o preocupare de formă a Ministerului Educației

Cazurile de hărțuire, mai ales cele publice, pot afecta imaginea și reputația firmei. Departamentul de relații publice trebuie să fie informat pentru a gestiona comunicarea și a proteja reputația.

Simona Voiculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Director Editorial, avocatnet.ro
20 August 2024 | 1179 | Timp de citire: 8 min.

Printr-un proiect pus în dezbatere săptămâna trecută, se dorește modificarea metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă. Autorii propunerii de modificare sunt cei de la Ministerul Educației, care, fără să explice de ce metodologia actuală nu li se aplică instituțiilor de învățământ (li se aplică - n.red.), prezintă un text pe alocuri redundant, pe alocuri problematic. O scurtă analiză: Citește articolul

ACCES PREMIUM

Organizația Internațională a Muncii indică 15 cazuri care pot constitui violență și hărțuire în procesele de învățare și formare și la locul de muncă

Acest departament este preocupat de imaginea publică a companiei și de relațiile cu diversele părți interesate, iar un mediu de lucru afectat de violență sau discriminare poate dăuna grav reputației firmei.

Dan Năstase în Resurse umane
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
20 August 2024 | 1945 | Timp de citire: 2 min.

Violența, hărțuirea și discriminarea afectează grav dreptul la muncă și demnitatea angajaților, iar Organizația Internațională a Muncii (OIM) a identificat 15 situații în care lucrătorii pot suferi aceste abuzuri în mediul profesional. Deși există reglementări legale care interzic astfel de comportamente, aplicarea efectivă a acestora rămâne problematică, iar cadrul legislativ actual nu asigură o protecție suficientă pentru un mediu de muncă liber de hărțuire, conform Convenției OIM 190/2019. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Noul statut al elevului

UPDATE Elevii care perturbă orele vor putea fi mutați temporar într-o altă sală de clasă

Acest departament urmărește subiectele de interes public și modul în care sunt comunicate deciziile autorităților (cum ar fi Ministerul Educației), mai ales pe teme sensibile precum educația, pentru a înțelege percepția publică și pentru a gestiona eventualele comunicări.

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
20 August 2024 | 2 | 2599 | Timp de citire: 2 min.

În cazul în care nu respectă una dintre obligațiile pe care le au la școală, și anume, dacă deranjează orele, elevii vor risca să fie mutați într-o altă clasă, unde, sub supravegherea unui profesor, vor desfășura diverse activități legate de școală, cum ar fi lectură suplimentară sau completarea unor fișe de lucru, după cum apare în noul statut al elevului, oficializat de curând. Citește articolul

ACCES GRATUIT
De la creanță civilă la creanță fiscală

Interviu Un nou proiect de lege transformă datoriile privind pensia alimentară în creanțe fiscale, facilitând recuperarea debitelor de la părintele rău-platnic

Articolul oferă informații despre inițiative legislative și probleme sociale de actualitate, fiind util pentru departamentul de relații publice pentru a înțelege contextul social și public în care operează compania.

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
18 August 2024 | 2 | 2698 | Timp de citire: 5 min.

O propunere legislativă înregistrată pentru dezbatere la Senat vizează prevederile referitoare la obligația de întreținere care privește părinții și copiii. Documentul propune înființarea unui serviciu public de intermediere a plății pensiei de întreținere, subordonat Ministerului Familiei. Un aspect important al proiectului îl reprezintă plata garantată a pensiei de întreținere din bugetul statului, chiar și în cazul în care părintele debitor nu își onorează obligațiile, transformând creanța inițială într-una bugetară. Vom discuta despre aceasta inițiatvă cu un specialist în dreptul familiei, avocatul Ioana Hintea. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Modificările aduse Regulamentului școlilor și Statutului elevului, oficiale

Ajută la menținerea la curent cu subiectele de interes public și cu modul în care schimbările din societate pot fi percepute de angajați și de publicul larg, elemente relevante pentru comunicarea externă a companiei.

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
18 August 2024 | 4085 | Timp de citire: 2 min.

Actualul Regulament de organizare și funcționare a școlilor, cât și Statutul elevului vor fi înlocuite începând cu noul an școlar, potrivit unor noi ordine ale Ministerului Educației (ME), astfel încât prevederile acestora să fie puse în acord cu noua lege a învățământului preșcolar, ce se aplică din toamna trecută. Printre noutățile introduse se numără flexibilizarea programului secretariatelor școlilor, ceea ce va permite părinților să interacționeze mai ușor și mai des cu acestea, și mutarea elevilor care perturbă orele într-o altă clasă, unde, sub supravegherea unui profesor, să desfășoare diverse activități legate de școală. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Cum se pot proteja actualii salariați pentru a evita șocul concedierii atunci când munca lor va fi preluată de AI?

Acest departament este interesat de gestionarea comunicării interne și externe privind impactul inteligenței artificiale asupra angajaților și a imaginii companiei, asigurând transparență și atenuând temerile legate de schimbările pe piața muncii.

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
16 August 2024 | 1 | 598 | Timp de citire: 6 min.

Protejarea salariaților în contextul preluării muncii de către inteligența artificială (AI) trebuie să devină o prioritate, dar nu numai pentru stat, în sensul adoptării unor acte normative coerente, ci și pentru angajatori și salariați, în special atunci când aceștia sunt organizați în mod colectiv.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Norme oficiale: Cum trebuie implementate măsurile obligatorii antirisipă alimentară

Acest departament se ocupă cu imaginea publică a companiei și cu comunicarea. Respectarea legilor privind risipa alimentară și implicarea în inițiative naționale pot fi folosite pentru a arăta responsabilitatea companiei și pentru a gestiona posibile crize de imagine.

Simona Voiculescu în Aspecte juridice
Director Editorial, avocatnet.ro
16 August 2024 | 2369 | Timp de citire: 3 min.

După ce în martie au fost modificate semnificativ prevederile Legii privind diminuarea risipei alimentare, măsurile fiind acum obligatorii pentru toți operatorii economici de pe lanțul alimentar, Guvernul a oficializat recent un HG care a înlocuit vechile norme ale legii, în acord cu forma sa actuală. Autoritățile au timp până în iunie anul viitor să pună în funcțiune Platforma națională pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare și, odată ce ea va fi operaționalizată, operatorii economici vor trebui să transmită informațiile necesare. Până atunci, însă, măsurile antirisipă detaliate în noua hotărâre sunt obligatorii. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Extinderea dreptului la telemuncă pentru părinții copiilor cu dizabilități, susținută de Guvern

Acest departament poate folosi astfel de informații pentru a comunica intern și extern despre modul în care compania își adaptează politicile pentru a sprijini angajații, evidențiind valorile de grijă și responsabilitate socială ale organizației.

Rebeca Bașuț în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
16 August 2024 | 1481 | Timp de citire: 2 min.

Guvernul a emis recent un punct de vedere prin care susține modificarea Codului Muncii în vederea extinderii numărului de zile de telemuncă sau muncă la domiciliu, pe parcursul unei luni, pentru persoanele care au în întreținere copii cu dizabilități. Citește articolul