Dacă un act de studii, respectiv o diplomă sau un certificat, care condiționează ocuparea unui post sau obținerea de sporuri salariale este anulat în instanță, angajatul va risca returnarea banilor obținuți în mod necuvenit, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor. Mai exact, în cazul angajaților din mediul privat, în astfel de situații, angajatorul va putea decide dacă recuperează sau nu banii de la salariat, dar, în cazul instituțiilor de stat, acestea vor fi obligate să recupereze acești bani. Citește articolul
Pentru a reduce cantitatea de hârtie folosită, actele administrative, dar și proiectele de hotărâre vor trebui transmise de autorităţile publice locale către prefect doar în format electronic, după cum apare într-un proiect legislativ adoptat de senatori în ședința de azi. Citește articolul
După doar câțiva ani de la eliminarea lor, Guvernul a decis să reintroducă funcțiile specifice la nivelul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul Fiscului. În acest sens, inspectorii antifraudă vor trebui să treacă anual, cel puțin o dată, de verificarea psihologică și de verificarea integrității. Citește articolul
Guvernul va lua măsuri pentru a clarifica și reglementa anumite aspecte legate de funcționarii publici, prin proiectul unei ordonanțe de urgență ce vizează modificarea și completarea Codului Administrativ. Printre altele, proiectul își propune să completeze niște norme ce lipseau de ceva vreme în Codul administrativ, cum ar fi dreptul funcționarilor publici femei de a continua raportul de serviciu în aceleași condiții cu bărbații. Citește articolul
Primarii, viceprimarii ori consilierii locali, printre alții, vor putea ocupa aceste funcții timp de cinci ani, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor. În prezent, Codul administrativ stabilește că mandatul aleșilor locali este de patru ani. Citește articolul
Pe lângă aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, procesul de evaluare a performanţelor profesionale ale acestora ar fi trebuit să țină seama și de cunoștințele teoretice pe care le au în legătură cu actele normative care le reglementează activitatea. Modificarea Codului administrativ în acest sens era cuprinsă într-un proiect legislativ apărut spre finalul lui 2023, dar care a fost retras de inițiatori în această săptămână, astfel că nu va ajunge să se aplice. Citește articolul
Pentru asigurarea unui mediu de muncă sigur și sănătos și pentru respectărea demnității lucrătorilor, angajatorul are obligația de a implementa reguli privind nediscriminarea și protejarea demnității. Acesta trebuie să intervină prompt în cazul încălcării acestor reguli și să urmeze anumite proceduri în cazurile de hărțuire, discriminare sau de încălcare a demnității. Există două etape distincte în procesul de investigare și sancționare a cazurilor de abuz, iar persoanele afectate au posibilitatea de a se adresa și altor instituții, atunci când consideră că drepturile lor nu au fost respectate. Citește articolul
Pe data de 28 noiembrie 2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis o hotărâre care aduce clarificări importante cu privire la posibilitatea administrațiilor publice de a interzice purtarea semnelor vizibile religioase sau filozofice de către angajați. Decizia vine în urma unei solicitări de decizie preliminară făcute de Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Liège, Belgia, în cazul unei angajate căreia i s-a interzis să poarte vălul islamic la locul de muncă. În fapt, decizia ilustreză perfect modul în care o măsură aplicată generalizat nu e considerată discriminatorie. Citește articolul
Metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă impune angajatorilor să desemneze o persoană responsabilă sau să constituie o comisie responsabilă pentru primirea și soluționarea sesizărilor de hărțuire. Procedura prin care sunt analizate și soluționate sesizările poate fi atât informală, prin discuții cu superiorii ierarhici sau reprezentanții sindicali care să împiedice repetarea faptelor în viitor, cât și formală, prin înregistrarea sesizărilor și analizarea lor de către responsabilii desemnați, printr-o anchetă ce nu poate să se lungească prea mult în timp și ce presupune întocmirea cel puțin a trei documente cerute de lege. Citește articolul