Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Se asigură că firma respectă toate legile și regulile privind concediile, pentru a evita amenzi sau probleme legale cu autoritățile sau angajații.
Deși regula generală este că, în fiecare an, angajatorul trebuie să acorde zilele de concediu de odihnă, așa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă și/sau colectiv de muncă și să nu existe restanțe din anii precedenți, în anumite situații, expres și limitativ prevăzute de lege, concediul nu este efectuat integral în anul în curs. Totuși, atât angajatorul, cât și salariatul, ar trebui să se asigure că obligațiile sunt executate la timp. Iată zece motive principale:
Citește articolulAcest departament va fi interesat de modul în care legile și regulile interne ale companiei trebuie să se alinieze cu standardele OCDE și de cerințele de conformitate care vor apărea.
Recent, în urma întâlnirii anuale a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a fost adoptată foaia de parcurs pentru aderarea României la această entitate. Conform fiscaliștilor, țara noastră are mult de lucrat pentru a putea deveni membru al OCDE. Citește articolul
Acest departament este interesat de orice informație legată de respectarea legilor, pentru a se asigura că firma nu încalcă nicio regulă și evită amenzi sau probleme legale. Articolul detaliază exact ce verificări face Inspecția Muncii și ce legi trebuie respectate.
Din iulie până la finalul anului, inspectoratele teritoriale de muncă (ITM) vor continua o serie de campanii sau acțiuni de control începute deja, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în cel al securității și sănătății în muncă (SSM). Totuși, vor fi demarate din următorul trimestru și verificări noi. Citește articolul
Acest departament este interesat de modul în care legea este interpretată și aplicată în cazul amenzilor fiscale, mai ales când vine vorba de termenele în care statul poate da amenzi. De asemenea, îi interesează cum să conteste legal o amendă primită.
Dacă într-un control al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) inspectorii vor să amendeze o firmă pentru o faptă care se dovedește a fi prescrisă, specialiștii spun că un dialog argumentat poate împiedica emiterea procesului-verbal de contravenție. Redacția noastră a scris recent despre o practică abuzivă a ANAF prin care se aplică amenzi fiscale pentru fapte prescrise, context în care am întrebat fiscaliștii ce se poate face pentru a împiedica sancționarea. Citește articolul
Acest departament este interesat de procedurile legale și de conformitate necesare pentru gestionarea documentelor vehiculelor, în special când acestea sunt radiate, furate, dezmembrate sau exportate, pentru a se asigura că firma respectă toate legile în vigoare.
În mod normal, cartea de identitate a vehiculului (CIV) este cerută de autoritatea de înmatriculare pentru orice operațiune specifică, adică inclusiv pentru radierea din circulație. Totuși, cei ce au pierdut documentul și vor să radieze mașina înscrisă în acesta o pot face și în absența cărții de identitate, printr-o procedură specială stabilită de Registrul Auto Român (RAR). Mai exact, aceștia trebuie să anuleze cartea de identitate a vehiculului în baza de date a RAR. Citește articolul
Acest departament trebuie să fie la curent cu toate modificările legislative, cum sunt cele referitoare la autorizațiile de construire, pentru a se asigura că firma respectă legea și pentru a oferi sfaturi corecte managementului.
Noile condiții de prelungire a autorizațiilor de construire pentru situațiile când construcția nu s-a putut începe sau termina integral la termenul inițial stabilit le profită și celor care au prelungiri încuviințate la acest moment, precum și celor care se apropie de termenul de expirare a autorizației emise inițial. Citește articolul
Acest departament trebuie să cunoască și să aplice toate legile și regulile noi legate de siguranța jucăriilor, etichetare și substanțele permise, pentru a se asigura că firma respectă normele și evită problemele legale.
După cum stabilește un act normativ oficializat azi, jucăriile vor trebui să bifeze, începând din iulie, noi cerințe speciale de siguranță pentru a putea fi vândute în țara noastră. Printre altele, de luna viitoare, jucăriile nu vor mai putea conține anumite substanțe de parfumare potențial alergene. Citește articolul
Acest departament este interesat să se asigure că firma respectă toate legile privind discriminarea și să evite amenzi sau procese, mai ales în contextul reglementărilor oferite de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Excluderea persoanelor ce aparțin unei etnii din rândul celor care pot închiria o locuință, atunci când vine vorba despre anunțurile postate pe site-uri de profil, reprezintă o discriminare, potrivit unei hotărâri din primăvară a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Citește articolul
Acest departament este interesat de noile reglementări și practici ale autorităților fiscale, de cum sunt aplicate legile și de riscurile legale asociate cu neconformitatea fiscală, fie pentru companie, fie pentru persoanele cheie din cadrul său.
Inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor înmulți semnificativ, de la 1 iulie 2022, controalele pe care le derulează la persoanele fizice cu averi mari nejustificate, a anunțat azi Lucian Heiuș, președintele instituției. Deși în vizorul ANAF se află peste 500.000 de persoane, președintele a recunoscut că doar o parte dintre acestea vor ajunge să fie verificate. Citește articolul
Echipa juridică trebuie să știe exact ce legi și reguli trebuie respectate când compania folosește angajați temporari, ca să se asigure că totul este legal și să evite amenzi sau probleme mai grave.
Avantajele firmelor care folosesc leasingul de personal sau salariații temporari, mai exact, sunt legate, printre altele, de eliminarea unor responsabilități birocratice legate de contractele de muncă ale acestora, cum ar fi înregistrarea contractelor, întocmirea documentației pentru angajare, controlul de medicina muncii sau declararea și plata salariului și ale contribuțiilor. Totuși, aceste companii au o serie de obligații clare față de acești salariați, iar amenzile pentru nerespectarea lor ajung și la câteva mii de lei. Citește articolul