Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Acest departament este esențial pentru gestionarea aspectelor legale ale controalelor fiscale, înțelegerea drepturilor companiei în timpul inspecțiilor, contestarea deciziilor ANAF și asigurarea conformității cu legislația fiscală în vigoare.
Campania de controale comune ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu Inspecția Muncii, pentru ”prevenirea” muncii nedeclarate, și proiectul-pilot pentru realizarea de controale în timp real, planificat să se deruleze în viitorul apropiat, pentru îmbunătățirea conformării voluntare, sunt două dintre cele mai recente proiecte anunțate de autoritatea fiscală română. De altfel, ANAF a vorbit și despre creșterea cu 10% a numărului de inspecții fiscale până la finele anului 2025, dar și despre majorarea colectării cu 2,5 puncte procentuale din PIB în același interval de timp și reducerea decalajului de colectare a TVA, priorități prevăzute, de altfel, de Planul Național de Redresare și Reziliență. Care sunt măsurile pe care se bazează Autoritatea să își realizeze obiectivele și pe care ar trebui să le cunoască și contribuabilii? Citește articolul
Deoarece se ocupă de respectarea legilor, acest departament trebuie să se asigure că firma respectă noile reguli privind facturarea electronică și accesul la sistemele statului.
Implementarea sistemului e-Factura în relația B2B vine cu tot felul de dileme practice pentru firmele care vând bunuri cu risc fiscal ridicat. De exemplu, una dintre probleme ține de accesul în Spațiul Privat Virtual (SPV) - acesta ar trebui extins pentru a permite ca o persoană sau mai multe din aceeași firmă să se ocupe exclusiv de transmiterea facturilor electronice. În prezent, acest lucru nu e posibil. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că firma respectă toate legile și reglementările fiscale actualizate, inclusiv noile termene și modalități de declarare a impozitului pe profit, pentru a evita amenzi sau probleme legale.
Declarația fiscală 101 și instrucțiunile sale de completare au fost ajustate marți, printr-un ordin al Fiscului, pentru a include facilitățile pentru recapitalizare prevăzute pentru plătitorii de impozit pe profit. Totodată, Fiscul a pus la dispoziție și noua versiune electronică a formularului. Măsura a venit la scurt timp după ce aceeași modificare a fost făcută la declarația 100. Citește articolul
Este esențial pentru a înțelege cum funcționează principiile legale legate de sancțiuni și amenzile aplicate companiilor, mai ales când este vorba de încălcări care pot fi judecate de mai multe autorități sau în mai multe țări. Ajută la anticiparea riscurilor și la elaborarea strategiilor de apărare legală.
Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune este recunoscut la nivelul Uniunii Europene (UE) - principiul „ne bis in idem” - iar acesta se aplică în toate domeniile dreptului UE, inclusiv în dreptul concurenței. Totuși, legea poate institui restrângeri ale exercitării unui drept fundamental cum este cel conferit prin interzicerea dublei incriminări, așa cum se întâmplă în două cazuri asupra cărora s-a pronunțat azi Curtea de Justiție a UE (CJUE): Citește articolul
Acest departament este direct responsabil pentru a se asigura că firma respectă legile și regulile privind prevenirea spălării banilor și pentru a gestiona auditurile legate de acest subiect.
Anumite companii au nevoie de audit inclusiv din perspectiva activităților de prevenire și combatere a spălării banilor, atrag atenția specialiștii. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe despre noile legi și reguli legate de drepturile angajaților, cum ar fi acordarea unui concediu suplimentar, pentru a se asigura că firma, în general, respectă tot ce e prevăzut de lege.
Polițiștii de penitenciare ce-și desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite, adică vătămătoare, grele sau periculoase, beneficiază de-acum de un concediu de odihnă suplimentar, plătit, de șapte zile, potrivit unui ordin al Ministerului Justiției (MJ) apărut luni. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe ce acte fiscale pot fi emise de ANAF fără semnătură și ștampilă pentru a se asigura că firma respectă toate regulile și că înțelege cum sunt gestionate procedurile legale legate de taxe.
Noi categorii de acte fiscale pot fi emise, mai nou, fără a fi semnate și ștampilate, prin intermediul centrului de imprimare masivă, potrivit unui ordin oficializat recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Acest departament trebuie să știe despre modificările legislative pentru a se asigura că firma respectă toate regulile noi, mai ales cele legate de sănătatea angajaților și documentele medicale.
Biletele de trimitere pentru investigații clinice și paraclinice, dar și recomandările medicale pentru îngrijiri medicale sau paliative la domiciliu, printre altele, a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă vor expira la sfârșitul acestei luni, potrivit unui anunț de luni al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Citește articolul
Articolul detaliază noile reglementări guvernamentale și pașii legali pentru a angaja mai ușor cetățeni ucraineni, fiind crucial pentru a asigura că firma respectă toate legile în vigoare.
Pentru a veni în întâmpinarea companiilor care angajează cetățeni ucraineni, Inspecția Muncii a făcut public un ghid privind înregistrarea acestora în Revisal. Citește articolul
Se ocupă de respectarea legilor și regulilor, iar articolul explică cum să respecte GDPR privind păstrarea datelor, pentru a evita amenzi și probleme legale legate de gestionarea informațiilor personale.
Datele cu caracter personal pot fi păstrate doar atâta timp cât este nevoie de ele pentru a atinge scopurile pentru care sunt prelucrate, în conformitate cu principiul limitării stocării datelor, potrivit Regulamentului UE 679/ 2016 (GDPR). Păstrarea lor pentru perioade nelimitate de timp sau doar „pentru orice eventualitate” este, prin urmare, contrară acestui principiu. Citește articolul