Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Acest departament trebuie să fie la curent cu toate modificările legislative, mai ales cele care introduc noi sancțiuni sau reguli de circulație, pentru a se asigura că firma respectă legea și pentru a gestiona eventualele cazuri legale.
Polițiștii rutieri pot sancționa acum, cel puțin teoretic, șoferii ce încalcă legislația și prin interzicerea conducerii unui vehicul pe teritoriul României, potrivit unei ordonanțe pentru modificarea Codului rutier, ce a apărut vineri. Concret, interdicția se poate stabili pe un an, șoferii vizați fiind cei cu permis străin, care au fost condamnați penal pentru abateri grave de la legislația rutieră pe teritoriul țării noastre. Totuși, pentru a se putea aplica efectiv măsura, și regulamentul de aplicare a Codului rutier trebuie modificat. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe despre noile legi rutiere ca să se asigure că firma și angajații respectă regulile și evită probleme legale.
În încercarea de a-i mai tempera pe cei ce obișnuiesc să conducă cu viteze mari pe drumurile din țara noastră, autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță oficializată acum câteva zile, modificarea Codului rutier, în sensul introducerii sancțiunii cu amendă de până la aproape 3.000 de lei și suspendarea permisului de conducere timp de patru luni pentru cei ce depășesc viteza maximă admisă pe o porțiune de drum cu peste 70 de km/h. Chiar dacă-i oficială, măsura se va aplica din 27 februarie. Citește articolul
Este esențial să înțeleagă noile legi și sancțiuni legate de Codul Rutier pentru a se asigura că firma și angajații respectă toate reglementările și evită problemele legale.
Dacă nu mențin curate toate geamurile mașinii cu care circulă, șoferii vor putea fi sancționați, din 27 februarie, cu amenzi de aproape 1.200 de lei. Măsura se regăsește într-o ordonanță ce vizează modificarea Codului rutier și care a apărut acum câteva zile. Citește articolul
Acest departament trebuie să înțeleagă decizia Curții Europene pentru a se asigura că firma respectă legile muncii, evitând amenzi și probleme legale legate de cum sunt considerate orele de formare profesională.
Atunci când stabilesc cursurile de formare profesională peste programul de lucru sau în timpul weekendului, angajatorii sunt obligați să respecte timpii de repaus zilnic sau săptămânal prevăzut de legislația muncii din țara noastră, mai ales în condițiile în care recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că formarea profesională din afara programului este calificată drept timp de lucru. Citește articolul
Acest departament este interesat de noile propuneri legislative și de modificările în drepturile și obligațiile legale, inclusiv cele referitoare la drepturile asiguraților și la concediile angajaților, pentru a asigura conformitatea companiei cu legislația în vigoare.
Tratamentele și procedurile pentru inseminarea artificială și fertilizarea in vitro ar putea fi decontate de stat, atât pentru cuplurile declarate infertile, cât și pentru femeile infertile singure, dacă o propunere legislativă pusă joi în dezbatere la Senat va fi adoptată și aplicată. Citește articolul
Se asigură că firma respectă toate legile și regulile atunci când împarte profitul (dividendele) și depune actele financiare, evitând amenzi și probleme legale.
Distribuirea profitului unei societăți sub formă de dividende se poate face anual sau trimestrial, conform legislației în vigoare. Dacă se optează pentru dividende interimare, atunci este obligatorie o regularizare după aprobarea situațiilor financiare anuale. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe exact ce legi și reguli sunt obligatorii pentru companie și ce este doar o sugestie. Articolul clarifică dacă măsurile anti-COVID-19 (cum ar fi testarea angajaților) sunt impuse prin lege sau dacă sunt lăsate la decizia internă a firmei.
La începutul acestui an, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a luat o hotărâre prin care propunea testarea săptămânală a tuturor angajaților din infrastructurile critice pentru a evita un blocaj al acestor operatori din cauza lipsei de personal, ca urmare a unor îmbolnăviri în masă. Totuși, propunerea nu a fost transpusă de Guvern sau de alte ministere în acte normative oficiale. Mai mult, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a răspuns unei solicitări transmise de redacția noastră confirmând că această propunere a avut titlu de recomandare, și nu de obligație, pentru angajatorii din infrastructurile critice. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că toate contractele de muncă și regulamentele interne ale firmei sunt corecte și respectă legea, mai ales când vine vorba de angajații care lucrează de la distanță și vin ocazional la birou, pentru a evita orice problemă legală.
În cazul telesalariaților care sunt din altă localitate și care trebuie să se deplaseze ocazional la sediul angajatorului, acesta din urmă poate și chiar ar trebui să deconteze cheltuielile de transport și, eventual, dacă e cazul, pe cele de cazare, dar să acorde acestora diurnă este extrem de riscant din perspectivă fiscală, deoarece sunt șanse mari ca organul fiscal să nu fie de acord cu o atare încadrare. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că firma respectă toate legile și reglementările fiscale. Modificările de termene și condițiile excepționale prezentate în articol sunt importante pentru a evita amenzi sau alte probleme legale legate de neconformitate.
În situația în care cel puțin un membru al unui grup de impozit pe profit intră sub incidența facilităților fiscale pentru recapitalizare (OUG 153/2020), declarația anuală consolidată de impozit pe profit se depune până la 25 iunie, nu până la 25 martie. Regula a fost introdusă recent de Executiv și se aplică în perioada 2022 - 2026. Citește articolul
Oferă informații despre regulile și condițiile legale stabilite pentru programele guvernamentale de casare a mașinilor vechi, importante pentru a asigura respectarea legii.
Programele Rabla Clasic și Rabla Plus pentru autoturisme vor fi lansate săptămâna viitoare, mai exact, marți, potrivit unui anunț de joi al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Din acest an, cei interesați să-și cumpere mașină nouă cu bani de la stat vor putea duce la casat două mașini în loc de una, potrivit noilor ghiduri ale programelor Rabla, oficializate tot joi. Citește articolul