Acest departament trebuie să identifice și să minimizeze riscurile la care este expusă compania. Faptul că amenzile nu mai pot fi plătite la jumătate crește riscul financiar în cazul unor greșeli, așa că trebuie să știe despre asta pentru a-și adapta strategiile de control.
Amenzile prevăzute în acte majore precum Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea contabilității, Ordonanța caselor de marcat și Legea privind operațiunile în numerar NU mai pot fi plătite la jumătate din minim în termen de 15 zile. Măsura este inclusă într-o lege recent oficializată și se va aplica din 11 noiembrie 2023. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că procedurile interne ale firmei sunt adaptate noilor reguli privind numerarul, pentru a reduce riscul de erori sau nerespectare a legii și a preveni fraudele.
Plafoanele pe care trebuie să le respecte firmele atunci când fac sau acceptă plăți în numerar se vor micșora din 11 noiembrie, de principiu, cu 80%, potrivit Legii privind reforma fiscală, publicată vineri în Monitor. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe despre modificările fiscale pentru PFA-uri, deoarece ele pot afecta modul în care compania colaborează cu PFA-uri și pot aduce riscuri financiare neprevăzute sau probleme legate de respectarea legii.
Orice creștere a salariului minim brut pe țară implică și o creștere a plafoanelor în funcție de care, pentru PFA-uri, contribuțiile la pensii (CAS) și sănătate (CASS) sunt obligatorii sau opționale. Astfel, din octombrie 2023 s-au majorat aceste plafoane, deoarece salariul minim brut pe țară s-a majorat de la 3.000 la 3.300 lei. Însă acest lucru poate avea efecte, teoretic, numai pentru veniturile din anul 2024, conform specialiștilor, dacă minimul pe țară va rămâne la 3.300 lei până la 25 mai 2024. Astfel, situația veniturilor din 2023 rămâne neafectată, pentru că PFA-urile se raportează numai la salariul minim de 3.000 lei. Citește articolul
Hărțuirea la locul de muncă este un risc major pentru companie (risc legal, de reputație, de productivitate), iar acest departament se asigură că sunt luate măsuri pentru a preveni și gestiona astfel de probleme, evitând consecințe negative.
Hărțuirea la locul de muncă este o problemă gravă care poate avea un impact profund asupra angajaților și poate afecta atmosfera de lucru și performanțele angajaților. În acest articol, vom discuta despre modul în care hărțuirea se poate manifesta și cum poate fi recunoscută și abordată de către angajatori, pornind, desigur, de la ghidul recent oficializat în această materie. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că firma aplică corect noile reguli fiscale pentru vânzarea locuințelor, pentru a evita amenzi sau probleme legale legate de TVA și a gestiona riscurile financiare.
Cota redusă de taxă pe valoarea adăugată (TVA) pentru livrarea de locuințe se aplică, potrivit legislației fiscale, doar celor care îndeplinesc o serie de condiții, inclusiv să poată fi locuite ca atare în momentul livrării. Noua lege privind reforma fiscală, apărută recent, stabilește, printre multe alte lucruri, și ce înseamnă că o locuință poate fi locuită ca atare, respectiv dotările minime necesare pentru ca ea să fie considerată astfel și să poată fi achiziționată cu TVA redus. Citește articolul
Departamentul de Managementul Riscului are nevoie de aceste informații pentru a identifica și evalua riscurile financiare legate de modificările de TVA și pentru a implementa controale interne adecvate.
De la 1 ianuarie 2024, livrarea alimentelor eco, tradiționale și montane este o operațiune pentru care TVA-ul crește de la 5% la 9%, conform legii reformei fiscale a Guvernului. Totuși, dacă alimentele respective conțin zahăr adăugat, cota de TVA poate fi chiar de 19%. Citește articolul
Identifică și gestionează riscurile mari asociate cu manipularea, depozitarea și transportul materialelor explozive, pentru a proteja compania de evenimente neplăcute, pagube sau probleme legale.
Dacă ești o persoană fizică sau juridică care intenționează să lucreze cu materii explozive, trebuie să obții o autorizație prealabilă, în conformitate cu Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Dar ce înseamnă exact materii explozive și cum poți obține această autorizație? Citește articolul
Pentru că ajută firma să identifice și să evite riscurile mari, cum ar fi amenzile, confiscarea mărfii sau închiderea afacerii, care pot apărea dacă nu sunt respectate legile.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat recent operațiunea „Nargile”, care vizează companiile ce comercializează tutun pentru narghilea, conform unui comunicat publicat vineri. Această operațiune are ca scop principal combaterea evaziunii fiscale și a comerțului ilicit în acest domeniu. Citește articolul
Acest departament este interesat de noile proceduri de emitere a actelor de stare civilă, mai ales cele digitale, pentru a evalua posibilele riscuri legate de acuratețea datelor și de conformitatea cu noile reguli, asigurându-se că informațiile sunt gestionate corect și în siguranță.
În vara lui 2022, legislația cu privire la actele de stare civilă a fost modificată, iar noile reguli ar fi trebuit să se aplice din 24 septembrie 2023. Însă Guvernul a decis, la începutul toamnei, să amâne termenul de aplicare a regulilor apărute în 2022 cu un an, respectiv până pe 24 septembrie 2024. Printre schimbările ce ar trebui să se aplice de anul viitor se numără și posibilitatea de a depune cererile privind actele civile la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie, cererile urmând să fie soluționate tot acolo, ceea ce va facilita obținerea actelor, dar și faptul că actele de naștere, de căsătorie și de deces nu se vor mai completa de mână, ci vor fi tipărite. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a precizat recent că, în primă fază, eliberarea actelor de stare civilă potrivit noilor reguli va fi posibilă, în anumite condiții, printr-un proiect-pilot, până la sfârșitul anului, urmând ca acesta să fie extins la nivel național până cel mai târziu în 24 septembrie 2024. Citește articolul
Acest departament analizează riscurile legate de nerespectarea legii în timpul controalelor ITM și cum pot fi evitate situațiile neplăcute, asigurându-se că procesele interne funcționează corect.
Pornind de la detaliile unui caz concret, vorbim în primul episod din podcastul nostru despre drepturile inspectorilor de a obține informații de la angajați, obligația acestora din urmă de a răspunde corect la solicitări, suspiciunile legate de obiectivitatea inspectorilor și despre permisibilitatea înregistrărilor ca probe. Citește articolul