Grevele pot afecta semnificativ activitatea unei companii și pot genera riscuri financiare sau operaționale. Acest departament are nevoie să înțeleagă cadrul legal pentru a evalua și gestiona aceste riscuri.
Modificarea Legii dialogului social joia trecută nu-i afectează pe greviștii din educație, cu toate că acest lucru a fost afirmat în spațiul public în ultimele zile. Contextul acestei modificări, plănuite și puse în dezbatere de câteva luni de zile, prin el însuși, ar trebui să contrazică ideea că a existat o rea-credință din partea Executivului adoptând aceste modificări la Legea dialogului social tocmai acum - nu, ele erau necesare de când a apărut Legea dialogului social în Monitorul Oficial. Totodată, greviștii nu ar trebui înduplecați să creadă, în mod eronat, că decizia cu privire la suspendarea contractelor acestora de muncă e o formalitate ce stă în voința lor, în sensul că pot fi și în grevă, și considerați ca prestând activitate în același timp. Citește articolul
Acest departament este interesat să se asigure că raportările fiscale sunt corecte pentru a evita riscurile de amenzi sau controale din partea autorităților, care pot afecta firma.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a republicat recent pe site-ul oficial schema SAF-T, acompaniată de un document dedicat modulului de active, care cuprinde clarificări utile în pregătirea acestei declarații anuale. Termenul oficial de depunere a declarației SAF-T D406 privind activele este același cu termenul de depunere a situațiilor financiare pentru anul aferent, respectiv 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Citește articolul
Acest departament este interesat deoarece articolul vorbește despre cum pot fi protejate bunurile companiei împotriva riscurilor de dezastre naturale, precum și despre riscurile financiare (amenzi, lipsa despăgubirilor) în cazul în care asigurarea nu este încheiată.
Ghișeul.ro, aplicație și platformă guvernamentală de plată a taxelor, impozitelor și amenzilor, permite acum încheierea de asigurări obligatorii împotriva dezastrelor naturale. Acestea sunt obligatorii pentru toți proprietarii de locuințe, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice. Citește articolul
Acest departament identifică și gestionează riscurile la care este expusă compania. Cunoașterea și declararea proprietarilor reali, mai ales dacă aceștia provin din zone cu risc crescut de spălare a banilor, este crucială pentru a preveni problemele și a asigura respectarea normelor.
Declarația anuală privind beneficiarii reali ai companiilor este în continuare o obligație legală, doar că aceasta vizează numai firmele care au în acționariat entități stabilite în țări cu risc de spălare a banilor. În condițiile în care societățile aprobă în această perioadă situațiile financiare pe anul 2022, declarația anuală de beneficiar real se depune, unde este cazul, în 15 zile de la aprobare. Citește articolul
Acest departament ajută firma să înțeleagă și să prevină riscurile. Articolul arată ce pericole (financiare sau legale) pot apărea dacă nu sunt respectate noile reguli de negociere și de ce este important să se documenteze totul corect.
Practicile comerciale dintre producătorii din domeniul agroalimentar și marile lanțuri de retail au fost reglementate, de-a lungul timpului, prin intermediul mai multor acte normative, cel mai recent fiind Legea 81/2022, care a revoluționat interacțiunea dintre cele două părți. Actul normativ s-a dovedit, însă, o suprareglementare juridică, prin care legiuitorul român a limitat semnificativ libertatea de negociere a părților în ceea ce privește reducerile comerciale și financiare aplicate, precum și serviciile pe care marile lanțuri de retail le pot presta față de producători. Totodată, a creat noi obligații de documentare pentru entitățile vizate. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că firma urmează corect toți pașii procesului de negociere cu angajații, pentru a preveni riscurile de amenzi sau probleme dacă regulile nu sunt respectate.
Deși multe negocieri demarate de angajatori nu reușesc să se concretizeze nici măcar într-o primă ședință de negociere, cu atât mai puțin într-un acord pentru încheierea unui contract, obligația de a iniția negocierile colective există și ele pot fi inițiate de oricare dintre părți. Desigur, dacă nu sunt inițiate niciodată de angajator, acesta poate fi amendat. Legea dialogului social a primit săptămâna trecută multe modificări, unele dintre ele vizând inclusiv aspecte ce țin de negocierea la nivel de unitate. Citește articolul
Acest departament monitorizează riscurile financiare și legale, iar nerespectarea termenelor fiscale sau a legilor muncii poate duce la amenzi sau probleme pentru companie.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul
Acest departament urmărește deciziile guvernamentale privind cheltuielile publice, inclusiv cele salariale, pentru a evalua riscurile economice și fiscale care ar putea afecta activitatea companiei sau mediul de afaceri în general.
Pentru bugetarii din anexa VIII a Legii salarizării unitare („Administrație”) salariile de bază ale personalului ce ocupă funcții publice s-au stabilit, de la 1 iunie 2023, la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022, potrivit uneiordonanțe publicate vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul
Acest departament analizează riscurile la care este expusă compania. Fluctuatiile în piața creditului, atât pentru companii, cât și pentru populație, pot semnala riscuri economice generale care pot afecta stabilitatea financiară a companiei, a clienților sau a partenerilor de afaceri.
Creditul neguvernamental a frânat în aprilie comparativ cu martie (-0,2%) iar în termeni anuali a revenit la o creștere de doar o cifră (+8,8%), premieră a ultimilor doi ani. Per total au contat împrumuturile în valută (+28%), creditarera în moneda națională crescând mult mai puțin (+1,6%). Citește articolul
Nerespectarea acestor reguli de contactare a clienților poate duce la amenzi mari și la o reputație proastă a companiei. Acest departament este responsabil să identifice aceste riscuri și să pună în aplicare măsuri pentru a le evita.
Începând de vineri, interdicția de a suna clienții după ora 20.00 va fi extinsă și asupra băncilor și a celorlalte entități din ecosistemul bancar, după ce legislația acordării de credite ipotecare a fost modificată recent. O limitare similară era deja aplicabilă, însă viza doar recuperatorii de creanțe. Citește articolul