În procedura de acordare a facilităților fiscale pentru domeniul agroalimentar au fost introduse noi clarificări necesare în practică, potrivit unui ordin recent oficializat de Ministerul Finanțelor.
Citește articolulPracticile comerciale dintre producătorii din domeniul agroalimentar și marile lanțuri de retail au fost reglementate, de-a lungul timpului, prin intermediul mai multor acte normative, cel mai recent fiind Legea 81/2022, care a revoluționat interacțiunea dintre cele două părți. Actul normativ s-a dovedit, însă, o suprareglementare juridică, prin care legiuitorul român a limitat semnificativ libertatea de negociere a părților în ceea ce privește reducerile comerciale și financiare aplicate, precum și serviciile pe care marile lanțuri de retail le pot presta față de producători. Totodată, a creat noi obligații de documentare pentru entitățile vizate. Citește articolul
Anumiți producători, depozitari, procesatori și comercianți din domeniul agroalimentar vor fi obligați să raporteze lunar la stat stocurile de produse agricole și alimentare, conform unei legi oficializate recent. Cei care nu se vor conforma vor risca amenzi de până la 20.000 de lei, dar este important de menționat că raportarea va fi pusă în aplicare, cel puțin teoretic, în următoarele trei luni. Singurii excepțați de raportare sunt comercianții care au o activitate mai restrânsă. Citește articolul
Anul 2023 începe cu creșterea salariului minim atât în toate sectoarele de activitate, dar cea mai mare creștere o înregistrează sectorul construcțiilor. Astfel, avem în 2023 un salariu minim de 3.000 de lei și unul de 4.000 de lei, precum și un beneficiu de netaxare la salariul de 3.000 de lei care se va aplica tot anul acesta atâta timp cât nivelul salarial rămâne neschimbat. Citește articolul
Normele pentru aplicarea facilităților fiscale din zona agroalimentară stabilesc o limitare în sensul celor detașați transfrontalier, însă aplicarea facilităților la firma din România unde se face detașarea e posibilă atâta timp cât și aceasta din urmă se încadrează în prevederile Legii 135. Citește articolul
Legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, adoptată recent, are multiple implicații juridice, inclusiv în privința disputelor care pot apărea ca urmare a aplicării noilor reglementări. Având în vedere că actul normativ interzice în mod explicit anumite practici utilizate în trecut de comercianții cu putere mare de negociere și sancțiuni semnificative pentru nerespectarea regulilor stabilite, este de așteptat ca numărul litigiilor să crească în perioada următoare. Care sunt soluțiile la care pot apela societățile pentru soluționarea disputelor? Citește articolul
Salariul minim brut din agricultură și industria alimentară va fi, începând cu 1 iunie, 3.000 lei, potrivit Legii 135/2022. Chiar dacă această schimbare pică într-o zi liberă de la stat, Ziua Copilului, aceasta trebuie să fie data de la care se produce majorarea. Situația este similară majorării salariului minim brut cu data de 1 ianuarie, de asemenea, zi liberă. Citește articolul
Firmele și PFA-urile din domeniul agroalimentar a căror activitate a fost afectată de criza coronavirusului pot solicita microgranturi, începând de mâine, sau granturi pentru capital de lucru, începând de azi. Cele două proceduri necesare au fost publicate recent în Monitorul Oficial, astfel că s-a completat cadrul legal. Citește articolul
Ca să fie încurajați să aplice mecanismele Legii privind diminuarea risipei alimentare, firmele din sectorul agroalimentar pot beneficia de un avantaj fiscal destul de important, cu condiția să respecte cerințele din această lege. Citește articolul