Momentul semnării contractului de muncă nu ar trebui să fie și cel în care angajatul află că, de fapt, va munci în mai multe locuri sau departe de localitatea unde credea că o să muncească, faptul că e nevoie de munca sa doar o perioadă de timp, că va trebui să muncească, din când în când, peste program sau că salariul său e mai mic pe hârtie decât cel discutat la interviu. De multe ori, prea puține aspecte esențiale sunt discutate în momentul zero al angajării, iar faptul că salariatul nu întreabă de cutare sau cutare lucru nu înseamnă că angajatorul e scutit de obligația de a vorbi, din oficiu, despre aceste lucruri. Citește articolul
Concediul de îngrijitor este concediul acordat salariaţilor în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude (fiul, fiica, mama, tatăl sau soţul/soţia unui salariat) sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave. Introdus în legislația noastră anul trecut, reprezintă transpunerea unui drept stabilit printr-o directivă europeană. Deși directiva nu spune, negru pe alb, că acest tip de concediu este sau nu plătit, lasă statelor la dispoziție să stabilească acest lucru. Având în vedere modul cum e reglementat, dar și lipsa unei precizări exprese într-un sens ori altul, a apărut întrebarea dacă este sau nu un concediu plătit? Ministerul Muncii spune că nu consideră că angajatorul ar trebui să-l plătească. La câteva ore după ce am publicat acest articol, am primit și răspunsul celor de la Inspecția Muncii cu privire la problematica acestui concediu, iar răspunsul nu a fost în sensul celui de la minister: Inspecția Muncii ne-a spus că zilele sunt plătite și ne-a explicat și de consideră asta. Citește articolul
Perioada de probă îi ajută pe angajator și pe angajat să vadă în ce măsură acesta din urmă se potrivește jobului pentru care a fost contractat sau în ce măsură acestuia din urmă i se potrivește noul loc de muncă. Cea mai frecventă greșeală pe care o fac firmele e să considere că perioada de probă nu reprezintă în sine o relație de muncă, angajatului în probe nefiindu-i aplicabile drepturile celorlalți salariați. În toamna lui 2022 s-au făcut câteva ajustări regulilor din Codul muncii, avem, totodată și un nou model de contract de muncă venit de la minister, așa că merită să aducem laolaltă toate aceste noutăți și aspectele relevante din jurisprudență privind perioada de probă. Citește articolul
Faptul că avem un nou model-cadru pentru contractul individual de muncă (CIM), dar și modificările aduse de Legea 283 anul trecut Codului muncii nu ar trebui interpretat ca fiind motiv de a actualiza toate contractele de muncă în derulare. Cu toate acestea, chiar un organ de control a pretins asta unui angajator anul trecut. Citește articolul
Am vorbit, anul acesta, mai mult decât de obicei, despre fișa postului, în special în contextul micilor angajatori. Acum că s-a revenit la ideea că fiecare angajat trebuie să aibă o fișă a postului atașată contractului de muncă, chestiunea fiind expresă în modelul contractului individual de muncă (CIM) - fișa constituie o anexă a contractului - facem o scurtă trecere în revistă cu privire la acest document extrem de important și extrem de util în economia raportului de muncă: Citește articolul
Având în față un nou model-cadru al contractului de muncă, dar și prevederile Codului muncii, trebuie să stabilim, de la caz la caz, cum va arăta contractul de muncă încheiat cu un nou angajat. Modelul-cadru reprezintă doar un punct de plecare, dar forma concretă e dată de specificul raportului și de înțelegerea dintre părți, în limitele impuse de legislația muncii, desigur. Astfel, în contract avem o serie de elemente ce nu pot să lipsească și altele care apar doar de la caz la caz. Orice modificare a elementelor prevăzute la nivel contractual antrenează, ca regulă, necesitatea unui act adițional și, de cele mai multe ori, pe adiționale trebuie să apară semnătura ambelor părți. Citește articolul
Precizarea condițiilor perioadei de probă, dacă se optează pentru aceasta, la începutul unui raport de muncă, nu ar trebui ignorată de angajatori. În principal, pentru că angajatorul își asigură, astfel, o sarcină a probei mai facilă în cazul în care angajatul „trimis acasă” în perioada de probă contestă măsura luată de angajator. Citește articolul
Printr-un act adițional încheiat în următoarele săptămâni ar putea fi rezolvate, simultan, două nevoi ale cel puțin unora dintre angajatori: actualizarea cu noul salariu minim brut garantat în plată, dar și completările necesare la unele dintre clauzele contractelor în derulare la momentul când Legea 283/2022 a intrat în vigoare. Iată de ce: Citește articolul
În funcție de durata contractului de muncă - nedeterminată (regula) sau determinată (excepția) - , în cuprinsul contractului individual de muncă (CIM) sunt trecute, dacă e cazul, zilele lucrătoare sau calendaristice ce reprezintă perioada de probă, potrivit unor indicații oferite de Inspecția Muncii. Citește articolul
Mențiunile privind folosirea semnăturii electronice în relațiile de muncă și indicarea contractului colectiv de muncă aplicabil nu vor mai trebui să se regăsească în cuprinsul contractelor de muncă. Vorbim însă de eliminarea unor mențiuni, iar nu de diminuarea importanței acestor aspecte în relațiile de muncă ori de nerespectarea unor obligații de către angajatori. Citește articolul