În contextul dezvoltării constante a tehnologiei, dar având în vedere și criza epidemiologică actuală, ce a dus la o creștere a numărului de salariați care lucrează de la distanță, ar fi necesar ca autoritățile să se gândească la introducerea unui drept de a fi inaccesibil în afara programului de lucru? O asemenea schimbare ar preîntâmpina apariția situațiilor de abuz, stres, presiune în timpul liber și chiar a sindromului de burnout, iar încălcarea dreptului respectiv ar expune angajatorii la o serie de sancțiuni. Pentru moment, vorbim doar de o inițiativă discutată în Olanda, însă n-ar fi exclus ca aceasta să fie preluată și de alte state în viitor. Citește articolul
Dacă au soluționat un conflict individual de muncă printr-un acord de conciliere, părțile s-ar putea să se lovească de o serie de obstacole, atunci când urmăresc să-l pună în executare. În esență, nefiind un titlu executoriu, cel care vrea să pună în aplicare acordul de conciliere, atunci când cealaltă parte nu se conformează, va fi nevoit să se îndrepte către instanțe, pentru a obține o hotărâre executorie. Cum concilierea e concepută ca o modalitate alternativă instanțelor de soluționare a disputelor, necesitatea de a recurge la acestea ar putea face procedura concilierii ineficientă, în unele situații. Citește articolul
Clauza de neconcurență și cea de confidențialitate sunt listate în Codul muncii ca exemple de clauze specifice în contractele de muncă. Ambele sunt facultative, dar utilitatea lor în practică este de necontestat. Pe parcursul contractului, firma e pe deplin interesată ca angajații acesteia să nu divulge în stânga și-n dreapta aspecte pe care le firma le consideră confidențiale - pentru că poate fi prejudiciată. Odată terminată relația contractuală, firma poate fi interesată, în raport cu anumiți angajați, să se asigure că aceștia nu prestează activități în concurență cu cele prestate înainte. Pentru neconcurență, firma e obligată să plătească o indemnizația negociată, dar pornind de la un minim legal, însă ce se întâmplă dacă firma își dă seama că nu ar mai avea nevoie de acele clauze de neconcurență inserate în contracte? Despre cele două clauze au discutat, recent, pentru abonații avocatnet.ro, două avocate specializate în dreptul muncii. Citește articolul
În situația în care s-a stabilit că există o legătură între prejudiciu și munca salariatului, dar și vinovăția acestuia, angajatorul poate recupera paguba produsă de acesta. Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților nu poate depăși echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie (pentru prejudiciile care depășesc acest prag, angajatorul se poate adresa instanței competente). În practică însă, cel puțin, la legătura dintre prejudiciu și munca salariatului trebuie avute în vedere mai multe aspecte la atragerea răspunderii. Citește articolul
Companiile care nu au operat în Revisal trecerea angajaţilor în telemuncă în perioada de timp prevăzută de lege, respectiv cel târziu în ziua anterioară modificării, nu primesc ajutorul de stat de 2.500 lei acordat pentru fiecare telesalariat în această perioadă prin OUG nr. 132/2020. Citește articolul
Recent intrată în Codul muncii, concilierea nu a beneficiat de suficientă atenție din partea legiuitorului - un mecanism care ar avea nevoie de detalieri suplimentare, care poate duce la confuzii, în practică, ce ar conduce tot spre instanța de judecată (deși tocmai asta urmărește, în sine, să evite drumul la judecător), iar ciocnirea cu mecanismul deja existent al medierii ne face să ne întrebăm dacă nu cumva această conciliere este, de fapt, redundantă. Citește articolul
Dorind să aflăm mai multe detalii despre aplicarea efectivă a procedurii concilierii în relațiile de muncă (pentru conflictele individuale), am vorbit cu Anca Zegrean, Senior Associate, Head of Labor Practice la casa de avocatură SCPA Biriș Goran. Citește articolul
De puțină vreme, cei ce se infectează cu noul coronavirus, dar au o formă ușoară sau sunt asimptomatici, se pot trata acasă, fiind monitorizați, pe toată perioada tratamentului, de către medicul de familie. În aceste situații, angajatorii vor primi, din partea salariaților, certificate de concediu medical eliberate de medicul de familie care i-a monitorizat. Citește articolul
În condițiile în care o parte dintre elevi sunt în vacanță săptămâna asta, iar peste două luni urmează vacanța de iarnă, trebuie precizat că părinții nu pot cere angajatorului libere plătite în aceste perioade. Liberele plătite se acordă, în mod normal, numai în perioadele în care sunt programate cursuri, dacă elevii sunt forțați să stea acasă. Citește articolul
Dacă vor angaja tineri șomeri, cu vârsta de până la 29 de ani, cei ce activează în agricultură vor putea cere autorităților sume ce vor putea ajunge, în funcție de studiile celui angajat, la cel mult 6.000 de lei, apare într-un proiect de ordonanță pus miercuri în dezbatere de către Ministerul Fondurilor Europene. Citește articolul