Cu ocazia deplasărilor în străinătate în vederea realizării sarcinilor de serviciu, salariații au dreptul la plata unei indemnizații de delegare sau detașare pentru acoperirea cheltuielilor de hrană, transport în interiorul localității, precum și a cheltuielilor mărunte ocazionate de deplasare. Există totuși situații în care angajatorii din mediul privat preferă plata diurnei în lei pentru deplasări externe. Citește articolul
Dacă ne uităm la experiența din 2018 cu depunerea declarației unice și la faptul că anul acesta ea se depune numai online, e destul de ușor să vedem posibilitatea unor blocaje în sistemul de depunere în apropierea termenului de 15 martie. Printre altele, toți cei care s-au dus anul trecut la ghișeu vor face numărul celor care depun declarația prin site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) tot mai mare. Citește articolul
În cazul organizațiilor nonprofit (adică, în esență, ONG-urile), declararea și plata anuală a impozitului pe profit se face mai devreme decât în cazul firmelor. Astfel, impozitul pe profit pentru anul 2018 trebuie raportat și achitat până azi, în condițiile în care companiilor li se acordă un răgaz de încă o lună. Citește articolul
Februarie 2019 este prima lună în care se achită taxele salariale reduse pentru angajații din construcții, pentru veniturile aferente lunii ianuarie 2019. Depunerea declarației 112 se poate face începând de lunea care a trecut și până azi, după ce formularul a fost actualizat recent (inclusiv versiunea electronică) și au apărut și instrucțiunile pentru aplicarea efectivă a taxelor salariale reduse. Citește articolul
Companiile care organizează jocuri de noroc online trebuie să declare și să achite, începând din februarie 2019, o taxă lunară nouă pentru acestea. Astfel, până azi trebuie declarată și achitată taxa pentru luna ianuarie 2019. Citește articolul
Taxa pe activele financiare ale băncilor, adică vestita taxă pe lăcomie, se declară trimestrial prin intermediul formularului fiscal 100, conform unui act normativ apărut joi în Monitorul Oficial. Taxa pe active este datorată de bănci trimestrial, începând cu anul 2019. Totodată, același document fiscal trebuie folosit pentru taxa lunară nouă datorată de firmele care organizează jocuri de noroc online. Citește articolul
Specialiștii D&B David și Baias se așteaptă ca anumite tendințe majore de anul trecut, din inspecțiile fiscale la companii, să se păstreze și în anul 2019. În esență, ne referim la serviciile intragrup, la tranzacțiile complexe ce implică TVA, operațiunile complexe ce țin de bănci și asigurările de viață și veniturile salariaților detașați transnațional. Citește articolul
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent, pe pagina sa de internet, o versiune actualizată la zi a Codului de procedură fiscală, care cuprinde şi ordinele pentru aplicarea actului normativ, emise de ANAF și de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) până la data de 2 februarie 2019. Citește articolul
Salariații societăților comerciale au dreptul la plata unei indemnizații de delegare sau detașare (diurna), pe perioada deplasării în interes de serviciu. De asemenea,salariatii au dreptul, proporțional cu perioada lucrată, la plata unei alocații de hrană sub forma tichetelor de masă. Este important de stabilit dacă acordarea diurnei în 2019 este incompatibilă cu acordarea tichetelor de masă, pe perioada delegării sau detașării în țară și străinătate. Citește articolul
Firmele care vor să obțină prin opțiune codul de TVA îl pot căpăta în aceeași zi, după ce procedura în scopuri de TVA a fost simplificată luna asta. Totuși, un specialist de la PwC România atrage atenția că facilitatea este disponibilă exclusiv firmelor deja înființate la momentul intrării în vigoare a noii reguli. Citește articolul