Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Dacă apar probleme la transmiterea fișierelor de la casele de marcat cu jurnal electronic la sistemul de monitorizare, autoritățile îi vor informa lunar pe comercianți prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Practic, acest lucru se va întâmpla după conectarea caselor de marcat la sistemul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), operațiune ce a început de câteva zile. Citește articolul
Recenta extindere a aplicării mecanismului amnistiei fiscale până la final de ianuarie 2022 nu a venit singură, ci însoțită de o extindere a aplicării mecanismului: sunt vizate, mai nou, și accesoriile obligațiilor principale stabilite de inspectorii Fiscului prin inspecții fiscale sau verificări ale situațiilor fiscale personale în curs la 29 martie 2021 sau începute după această dată, până la 31 ianuarie 2022. Totuși, legiuitorul, adică Guvernul, pare să mai fi scăpat și de data asta niște situații din discuție. Citește articolul
De la 1 iulie se aplică noi reguli privind TVA-ul în materia comerțului electronic intracomunitar, reguli ce vizează toate firmele din România, din alte state membre UE și chiar și din afara UE care vând online bunuri și servicii către persoanele fizice din UE (consumatori finali). Pentru a veni în ajutorul celor vizați de noile reglementări, Comisia Europeană (CE) a publicat recent un set de îndrumări de aplicare a acestora. Citește articolul
Astăzi începe conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la sistemul de monitorizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), ocazie cu care autoritățile au pus la dispoziție un ghid cu indicații. În esență, comercianții trebuie să știe că nu trebuie să se ocupe ei personal de conectarea efectivă a aparatelor. Această operațiune o face un tehnician al firmei cu care are contract comerciantul (adică, de obicei, cineva de la firma de la care a fost cumpărată casa de marcat), ne-au explicat recent specialiștii Patronatului Comercianților și Servisanților de Case de Marcat din România (PCSCMR). Citește articolul
Potrivit unei decizii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), cheltuielile cu servicii de management și suport prestate de o societate din grup ar trebui să fie acceptate pentru deducere de către inspectorii fiscali, atunci când sunt analizate tranzacțiile intra-grup. I-am întrebat pe cei care au obținut această decizie în instanță mai multe despre aceste cheltuieli: ce documente ar trebui să aibă firmele în spate, despre prețurile de transfer, precum și despre cum poate ajuta această decizie firmele aflate în situații similare. Citește articolul
Vizele anuale de liberă practică au fost trimise în format electronic către toți membrii Camerei Consultanților Fiscali (CCF), persoane fizice și persoane juridice, care au acest drept, potrivit unei comunicat publicat marți pe site-ul entității. Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu mai urmează să fie reorganizată, un proiect de act normativ în acest sens fiind respins definitiv marți de către deputați, deși, acum doi ani, fusese adoptat de Parlament. În esență, se dorea renunțarea la organizarea Fiscului pe regiuni și revenirea la organizarea pe județe, dar Curtea Constituțională a spus, în 2019, că actul normativ contravine normelor constituționale, argumentând că Parlamentul l-a adoptat fără să se intereseze la Guvern dacă există bani la buget pentru cheltuielile de reorganizare. Citește articolul
Schimbarea regimului de impozitare de la impozitul pe profit la cel micro ori invers și intrarea sau ieșirea din impozitul specific trebuie anunțate la Fisc în acest an, potrivit legislației în vigoare, până la data de 31 martie. Citește articolul
Deși conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la sistemul de monitorizare ar fi trebuit să fie deja în derulare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a oficializat azi un nou calendar. Concret, firmele încep efectiv conectarea la data de 31 martie 2021, operațiunea urmând să se termine în noiembrie 2021. Citește articolul
Federaţia Internaţională a Contabililor (International Federation of Accountants - IFAC) a pus recent la dispoziția contabililor un ghid structurat în șase capitole despre principalele aspecte pe care trebuie să le aibă în vedere, apropo de spălarea banilor, dacă lucrează cu businessuri mici și mijlocii. Scopul ghidului este să-i facă pe cei mai puțin familiarizați cu domeniul să înțeleagă cum funcționează spălarea de bani, la ce riscuri se expun și cum să le diminueze. Citește articolul