Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Acest departament trebuie să știe despre modificările legilor, în special cele fiscale, pentru a se asigura că firma respectă toate regulile și pentru a evalua riscurile legale.
Serviciile de transport al persoanelor ar putea avea, de la anul, o cotă redusă a taxei pe valoarea adăugată (TVA), dacă o propunere legislativă înregistrată recent la Senat va ajunge să intre în vigoare. Citește articolul
Acest departament este direct interesat de respectarea tuturor legilor și termenelor legate de contractele colective de muncă, pentru a se asigura că firma nu încalcă nicio reglementare, evitând astfel amenzi sau posibile litigii.
Contractele colective de muncă (CCM) care ar fi expirat pe perioada stării de alertă au fost ținute în vigoare până pe 6 iunie de Legea nr. 55/2020. Chiar dacă ele expiră abia azi, negocierile care stau la baza încheierii acestora trebuiau inițiate până în data de 26 aprilie. Totuși, lipsa începerii acestor negocieri este amendabilă și nu lipsa încheierii CCM-ului, dacă în urma negocierilor nu s-a ajuns la un acord. Citește articolul
Acest departament trebuie să înțeleagă legile despre cum se face o concediere și ce se întâmplă dacă un angajat contestă decizia în instanță, mai ales cum funcționează hotărârile judecătorești (provizorii și definitive) și plățile care pot fi cerute înapoi sau care trebuie făcute.
Când este contestată decizia de concediere, iar prima instanță dă dreptate angajatului care a contestat decizia, iar angajatorul trebuie nu doar să asigure reintegrarea în post, ci și salariile ce trebuia plătite în tot acel răstimp. Doar că nu e exclus ca decizia să fie „întoarsă” și, la final, angajatorul să fie cel căruia i se dă dreptate, decizia fiind considerată corectă. De aceea, angajații ar trebui să păstreze, totuși, banii până când litigiul este finalizat și există o hotărâre definitivă. Explicații: Citește articolul
Articolul menționează protecția datelor personale și necesitatea de a respecta regulile de securitate, inclusiv prin acorduri contractuale cu furnizorii, pentru a evita problemele legale și amenzile.
Criza provocată de COVID-19 a arătat cât de importante sunt internetul și calculatoarele în general pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). Pentru ca afacerea să funcționeze bine în timpul pandemiei, multe IMM-uri au fost nevoite să ia măsuri de continuitate a activității, precum trecerea la servicii de tip cloud, îmbunătățirea serviciilor oferite pe internet, optimizarea site-urilor și asigurarea condițiilor necesare muncii de la distanță. În acest context, e foarte importantă securitatea cibernetică. Cu atât mai mult cu cât, potrivit unui sondaj recent, una din patru IMM-uri a fost afectată de o breşă de securitate în 2021. Citește articolul
Articolul anunță termene importante pentru contractele de muncă, declarații legale obligatorii (beneficiar real), modificări fiscale și zile libere, plus posibile noi legi care pot afecta compania. Toate acestea necesită monitorizare și acțiune legală pentru a asigura respectarea regulilor.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii care începe astăzi. Citește articolul
Acest departament se asigură că firma respectă toate legile și regulile. Informațiile despre declarația beneficiarului real, termenele limită și legile specifice sunt esențiale pentru a evita amenzi sau probleme legale.
Ridicarea stării de alertă a readus în prim-plan o obligație declarativă mai veche și una mai nouă, ambele referitoare la raportarea beneficiarilor reali ai companiilor și ambele cu termen pe 6 iunie 2022. Citește articolul
Articolul discută despre obligațiile legale ale companiilor aeriene de a oferi compensații pasagerilor în cazul problemelor, precum și despre intervenția guvernului în astfel de situații.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul
Acest departament trebuie să se asigure că firma respectă toate legile atunci când angajează oameni și când semnează sau prelungește contracte, ca să nu existe probleme legale.
Un contract individual de muncă care a fost încheiat pe o durată determinată poate fi prelungit după expirarea termenului inițial, însă doar în condițiile stricte din Codul muncii și dacă și salariatul, și angajatorul sunt de acord. Totuși, această prelungire trebuie să se facă în scris, nu verbal, fie printr-un act adițional, fie printr-un contract nou cu durată fixă. Citește articolul
Oferă informații cheie despre legile și regulile care guvernează sănătatea angajaților la locul de muncă, ajutând la respectarea acestora și la evitarea problemelor legale.
Există multe situații în care salariații care inițial erau apți medical pentru a presta anumite activități, în urma unor probleme de sănătate, primesc aviz de apt condiționat. Această evaluare medicală nu trebuie ignorată, ci este instituie o obligație pentru angajator ca munca să fie adaptată salariatului, în funcție de aptitudinile sale fizice sau psihice. Citește articolul
Acest departament este interesat de felul în care contractele de telemuncă respectă legile în vigoare, de clauzele obligatorii, de riscurile legale și amenzile posibile în cazul nerespectării regulilor.
Angajările noi, unde părțile convin pentru munca de oriunde a angajatului, reflectă în prezent modul în care angajatorii înțeleg să-și organizeze activitatea, iar nu expresia soluției la necesitatea de a distanța oamenii, așa cum s-a întâmplat până acum. Ultimii doi ani și ceva i-au învățat pe angajatorii care și-au trecut angajații în munca la domiciliu mai multe despre ce ar trebui sau nu prevăzut în contractele de telemuncă, decât ceea ce reiese, la prima vedere, din Legea telemuncii. Citește articolul