Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Pentru a identifica și a gestiona riscurile legate de nerespectarea regulilor de declarare a banilor la vamă, contribuind la crearea unor proceduri interne care să prevină amenzi, rețineri de numerar sau daune de imagine pentru companie.
Sumele de cel puțin 10.000 de euro se declară, începând de marți, după noi reguli, la ieșirea sau la intrarea în Uniunea Europeană, potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat în Monitorul Oficial, care se aplică deja. De asemenea, același ordin reglementează și modul în care autoritățile vamale pot reține, temporar, aceste sume. Citește articolul
Nerespectarea deciziilor legale, inclusiv cele europene, poate crea riscuri legale și de reputație pentru companie. Acest departament monitorizează astfel de decizii pentru a se asigura că politicile interne sunt conforme cu legislația și pentru a preveni posibile probleme.
Pentru respectarea, în principal, a dreptului la liberă circulație, autoritățile unui stat membru al Uniunii Europene (UE) ar trebui să-i elibereze unui minor, chiar dacă născut în alt stat membru, un act de identitate, în pofida faptului că nu recunoaște uniunea dintre părinții săi, de același sex, potrivit unei recente decizii a Curții de Justiție a UE (CJUE). Concret, autoritățile nu ar trebui să pretindă eliberarea unui alt act de naștere, național, ci să-l recunoască pe cel eliberat în celălalt stat membru și să respecte astfel drepturile minorului ca cetățean european. O atare conduită din partea autorităților nu ar echivala, spune CJUE, cu recunoașterea uniunii dintre acei părinți. Citește articolul
Necompletarea formularului digital poate atrage sancțiuni, ceea ce reprezintă un risc de conformitate și financiar pentru companie, mai ales dacă angajații călătoresc în scop de afaceri. Acest departament monitorizează și gestionează astfel de riscuri.
Cei care intră în România din alte țări vor trebui să completeze un formular online începând cu data de 20 decembrie 2021. În acest formular trebuie introduse țările în care o persoană a călătorit și are drept scop identificarea rapidă a persoanelor infectate cu COVID-19 ori a celor ce au intrat în contact cu acestea. Cei care nu vor completa formularul riscă să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei. În contextul introducerii noului formular digital, prezentăm astăzi ce pași trebuie să parcurgi pentru a-l completa. Citește articolul
Orice schimbare de lege poate aduce riscuri financiare (taxe mai mari) sau riscuri de a nu respecta legea. Această echipă trebuie să se asigure că firma este pregătită și că procedurile interne sunt ajustate pentru a evita probleme la vânzarea sau cumpărarea de proprietăți.
În situația în care se vând case și terenuri pe o sumă mai mică decât valoarea minimă de piață, impozitul datorat statului se va calcula la nivelul valorii de piață, prevede o lege aplicabilă de luni. În momentul de față, Codul fiscal prevede că impozitul se calculează la valoarea declarată de vânzător și de cumpărător, chiar dacă aceasta este sub valoarea pieței. Citește articolul
Este interesat de orice modificare a condițiilor de finanțare și implementare a proiectelor, pentru a identifica și a gestiona riscurile potențiale legate de conformitate, eligibilitate sau execuția proiectului.
Ținând cont de toate problemele întâlnite în sesiunea anterioară a programului ce permite montarea de sisteme fotovoltaice pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice, autoritățile au stabilit acum, printr-un ordin oficializat aseară, modificarea ghidului de finanțare a acestuia, în sensul simplificării regulilor pentru accesarea finanțării. Printre altele, a fost clarificată acceptarea certificatelor de atestare fiscală privind obligațiile de plată obținute online și stabilită relaxarea caracteristicilor tehnice ale sistemelor fotovoltaice ce pot fi finanțate prin acest program. Citește articolul
Pentru că ajută la identificarea și gestionarea riscurilor financiare, cum ar fi creșterile neașteptate ale impozitelor pe clădiri, și să se asigure că firma ia măsuri pentru a le controla.
Creșterile, în unele cazuri explozive, de prețuri la materialele de construcții au mărit și valoarea indicilor pe baza cărora se stabilește valoarea de impozitare a clădirilor, majorări care se vor rostogoli mai departe către sumele pe care agenții economici trebuie să le plătească către autoritățile locale drept impozit pe proprietate. Astfel, am recomanda companiilor să realizeze cât mai repede evaluarea, deși se află, poate, în interiorul termenului legal de cinci ani, pentru a ține costurile sub control. Mai ales că specialiștii nu anticipează scăderi de prețuri la materialele de construcții pe termen mediu. Citește articolul
Este important pentru acest departament să cunoască cifrele bugetare (deficit, cheltuieli) pentru a evalua riscurile economice la nivel național și cum acestea pot afecta stabilitatea și previziunile companiei.
Bugetul pe anul 2022 a fost construit pe o ţintă de deficit bugetar cash estimată la 5,8% din PIB şi deficit ESA estimat la 6,2% din PIB, potrivit proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022. Citește articolul
Acest departament analizează riscurile asociate cu utilizarea diferitelor tipuri de semnături electronice (de exemplu, riscul de fraudă, de contestare a validității sau de dificultăți în dovedirea autenticității documentelor) și propune soluții pentru a le minimiza.
De când a apărut în Codul muncii prevederea expresă că actele de muncă se pot semna și cu semnătură electronică, în rândul multor angajați au apărut întrebări privind „siguranța” acestor semnături. Sceptici, angajații consideră adesea, dacă ne uităm peste îngrijorările formulate, că firmele, cele care plătesc semnăturile pentru ca ei să le folosească la birou, ar putea să le folosească împotriva lor, să semneze în locul lor ș.a.m.d.. Majoritatea nelămuririlor vin adesea din necunoaștere - aici, a tehnologiei din spatele semnăturilor electronice și a diferențelor între tipurile de semnături - dar și din neîncrederea pe care o au aceștia față de patronii afacerilor pentru care lucrează. De cealaltă parte, angajatorii ar trebui să înțeleagă că e important să le explice salariaților cum funcționează aceste semnături. Citește articolul
Acest departament trebuie să identifice și să evalueze riscurile legate de nerespectarea noilor reguli privind salariul minim (amenzi, litigii), dar și riscurile financiare cauzate de creșterea costurilor cu salariile și să propună soluții de control intern.
La Ministerul Finanțelor a apărut recent un proiect de ordonanță ce ar aduce o schimbare și în Codul muncii. Există o tendință prea mare în practică a firmelor de a ține angajații pe salariul minim vreme îndelungată, ani de zile, subliniază inițiatorii măsurii, așa că acordarea salariului minim unui angajat (la același angajator) ar trebui limitată la 24 de luni. Doar că cele două texte de lege propuse a intra în Codul muncii au o redactare cel puțin criticabilă la acest moment. Citește articolul
Evaluarea riscurilor operaționale și de conformitate care pot apărea odată cu implementarea unui certificat digital, precum și dezvoltarea de măsuri pentru a le gestiona.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul