Valoarea maximă a tichetului de masă crește la 30 lei, începând cu 1 iulie, față de cei 20,17 lei din prezent, după ce legea care aduce modificarea a fost oficializată miercuri. Asta înseamnă că, dacă vor și își permit, firmele pot crește valoarea tichetelor acordate salariaților începând cu următoarea lună. Dacă aleg să o facă, angajatorii vor putea să dea salariaților în luna iulie, în plus față de cuantumul aferente zilelor lucrate în iunie, diferența dintre valoarea actuală și cea de 30 lei, după cum se menționează în lege. Citește articolul
Tichetul de masă va avea, începând cu 1 iulie 2022, o valoare maximă de 30 lei, față de 20,17 lei, cât este acum. Totodată, voucherele de vacanță acordate bugetarilor vor putea fi folosite și pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare la care se duc copiii acestora. Ambele măsuri sunt prinse într-o lege oficializată azi. Citește articolul
Amplul proiect care vizează modificarea Codului Muncii include și o definiție a programului de lucru imprevizibil, însă principiile de bază ale relației de muncă, acordul părților, consultarea și informarea vor fi păstrate. Citește articolul
Din iulie până la finalul anului, inspectoratele teritoriale de muncă (ITM) vor continua o serie de campanii sau acțiuni de control începute deja, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în cel al securității și sănătății în muncă (SSM). Totuși, vor fi demarate din următorul trimestru și verificări noi. Citește articolul
Angajatorii ar putea scăpa în curând de obligația de a suporta din fondurile proprii primele cinci zile din indemnizația aferentă concediului medical (CM) pentru incapacitate temporară de muncă, urmând ca întreaga sumă să fie decontată de către stat, potrivit unui proiect de lege ce se află în comisiile deputaților, cameră decizională. Citește articolul
Salariații care au venituri dintr-un contract de muncă full time și dintr-unul part time ar fi putut să scape, pentru cel din urmă, de plata impozitului și a contribuției la sănătate (CASS), însă propunerea legislativă care conținea măsura a fost respinsă definitiv miercuri de deputați și nu se poate aplica. Măsura urma să se aplice și banilor pentru orele suplimentare lucrate. Citește articolul
În luna iunie sunt trei zile nelucrătoare pentru salariați, conform Codului Muncii - Ziua Copilului, care a trecut deja, și cele două zile de Rusalii. În aceste zile, salariații trebuie să primească liber de la muncă. Cei care trebuie să lucreze cu ocazia liberelor legale trebuie să primească, în schimb, compensații legale. Citește articolul
Concediul anual de odihnă reprezintă un drept al salariaților, iar angajatorii au obligația de a-l acorda, în principiu, în anul calendaristic corespunzător, însă Codul muncii a prevăzut și situația în care, din motive justificate, salariatul nu poate efectua în natură concediul de odihnă. Citește articolul
Angajatorii privați au obligația de a transmite în Registrul general de evidență a salariaților toate contractele individuale de muncă pe care le încheie, modifică sau încetează. Totuși, nu orice persoană din firmă se poate ocupa de acest aspect, iar cele care o fac trebuie să fie desemnate în mod direct de către angajator. Pe de altă parte, firmele pot externaliza acest departament, care aduce cu sine alte obligații. Citește articolul
Pe perioadele de timp cu temperaturi extreme există o serie de obligații pe care angajatorii trebuie să le întreprindă pentru a-și proteja lucrătorii, iar Inspecția Muncii va începe verificările pentru a descoperi dacă sunt respectate aceste obligații, mai ales că sezonul canicular e abia la început. Citește articolul