Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Printre elementele esențiale ale oricărui contract individual de muncă regăsim și „locul muncii”, acesta fiind prevăzut în contractul individual de muncă, după ce a făcut obiectul informării prealabile, confirmând acordul părților în această privință. Pe lângă aceste aspecte, locul muncii trebuie să regăsească, cel puțin cu privire la județ și localitate, în oferta pe care orice angajator trebuie să o transmită agențiilor pentru ocuparea forței de muncă în cazul în care în cel mult cinci zile lucrătoare de la vacantarea postului nu a încheiat un contract individual de muncă. Locul muncii poate fi organizat de angajator, poate fi domiciliul angajatului sau poate fi ce au convenit părțile în cazul telemuncii.
În perioada 14 - 17 mai 2024, Inspecția Muncii a desfășurat o campanie națională intensă vizând firmele din domeniul comerțului cu flori, semințe, animale de companie și hrană pentru acestea. Scopul principal a fost verificarea respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă (SSM). Campania s-a soldat cu 1.530 de controale și a dezvăluit o serie de nereguli, conducând la aplicarea a 766 de sancțiuni contravenționale, dintre care 131 au fost amenzi, totalizând peste 800.000 de lei. În urma controalelor, au fost identificate numeroase deficiențe, mai ales în domeniul SSM, unde au fost aplicate aproape 600 de sancțiuni contravenționale din care amenzi în valoare totală de 328.500 de lei. În acest context, am realizat azi o scurtă trecere în revistă a recomandărilor pentru firmele care vor să evite sancțiunile inspectorilor pe partea de SSM, în viitor: Citește articolul
Codul muncii prevede că o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Tocmai de aceea, înainte de angajare, candidatul se duce să facă un examen medical, la finalul căruia trebuie să rezulte dacă e sau nu apt pentru munca pe care ar trebui să o presteze. Costul acestui examen nu îi este niciodată imputabil angajatului, stabilește legea, dar în practică se mai întâmplă și abateri de la lege. Citește articolul
În raportul privind morbiditatea profesională în România în 2022, coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), unde se prezintă o serie de concluzii, recomandări și date specifice referitoare la problemele de sănătate legate de activitatea profesională, în special cele legate de suprasolicitarea aparatului locomotor, cum ar fi discopatiile, inclusiv hernia de disc și alte afecțiuni musculo-scheletice, observăm că discopatiile, inclusiv hernia de disc, sunt menționate ca fiind printre cele mai frecvente afecțiuni legate de munca, cu 733 de cazuri noi raportate în 2022. Vorbim de impactul semnificativ al suprasolicitării aparatului locomotor în rândul lucrătorilor, chestiune care ar trebui să ne preocupe în mod serios - nu doar pe angajatori, ci pe toți actorii implicați în domeniul sănătății și securității la locul de muncă. Citește articolul
Normele de sănătate și securitate în muncă (SSM) cuprinse în cele două hotărâri de Guvern pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă și pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici sunt modificate începând de azi printr-un act normativ ce vizează transpunerea unor norme adoptate în 2022 la nivel european. Hotărârea de Guvern publicată azi în Monitorul Oficial realizează extinderea reglementărilor naționale pentru substanțe toxice pentru reproducere, printre altele. Citește articolul
Un caz în care un angajat se confruntă cu discriminare și amenințări cu concedierea din partea șefului său readuce în discuție drepturile garantate de legislația muncii și protejarea lucrătorilor. Angajatorul trebuie să motiveze corespunzător decizia de concediere și angajatul concediat are dreptul de a contesta în instanță această decizie, poate propune martori în proces și poate solicita despăgubiri pentru cheltuielile suportate în legătură cu participarea lor la proces. Citește articolul
Supravegherea sănătății lucrătorilor este o obligație a angajatorului și, corelativ, vorbim de un drept al lucrătorului de a lucra într-un mediu sigur și adaptat stării sale de sănătate. Codul Muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii în cazul în care medicul de medicina muncii stabilește că este necesar din motive medicale. Lucrătorul are dreptul să primească un exemplar al fișei de aptitudine și poate contesta aceast document sau decizia de modificare a felului muncii. În cazul unui abuz sau nerespectarea dispozițiilor legale, lucrătorul poate sesiza Inspecția Muncii. Citește articolul
Despre relevanța semnificativă a barierei lingvistice atunci când avem un raport de muncă cu un lucrător străin am mai discutat recent. Această barieră, departe de a reprezenta un obstacol de netrecut când e vorba de colaborarea cu lucrători străini, reprezintă de fapt un motiv pentru ca angajatorul să cântărească mai bine riscurile când vine vorba de sănătatea și securitatea la locul de muncă. Fiecare lucrător trebuie să fie informat cu privire la riscurile specifice postului, să înțeleagă ce presupune munca sa și doar în cunoștință de cauză să semneze contractul de muncă. Citește articolul
Disconfortul termic intră, în mare măsură, în zona subiectivismului, fiecare individ resimțind în mod diferit temperatura din mediul său de lucru, însă sunt și obligații clare pe care fiecare angajator trebuie să le respecte. De exemplu, în perioadele din an în care se înregistrează temperaturi extreme, precum zilele acestea, angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru protecția salariaților proprii. Citește articolul
Când legea impune angajatorului obligațiile din sfera medicinei muncii, nu o face referindu-se doar la angajații care lucrează sau trec, măcar din când în când pe la sediul angajatorului, ci o face la modul general. La telesalariați nici nu s-ar fi putut referi în mod expres, întrucât reglementarea lor datează în legislația noastră de doar cinci ani. Desigur, asta nu înseamnă că telesalariatul nu trebuie să treacă prin examenele medicale la fel ca ceilalți salariați. Chiar și atunci când telesalariatul este, la propriu, la mare distanță, trebuie găsite modalitățile pentru îndeplinirea obligațiilor ce vizează sănătatea sa în muncă. Citește articolul