Persoanele fizice care n-au depus declarația unică (formularul 212) la termenul din 26 mai 2025 riscă acum atât amendarea, cât și impunerea din oficiu pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale (CAS și CASS). Iată ce trebuie știut în legătură cu acest subiect. Citește articolul
În mod normal, anul fiscal 2019 ar trebui să se prescrie la 1 iulie 2025. Însă, din cauza măsurilor luate de Guvern în primul an al pandemiei de coronavirus, prescripția intervine abia la finalul anului 2025, conform specialiștilor. Însă este bine de precizat că în prima parte din 2025 s-a prescris și anul 2018. Citește articolul
Anii 2023 și 2024 sunt primii în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a folosit notificarea de conformare, document care a fost introdus formal în legislație pe final de 2022. Astfel, așa cum reiese din statisticile furnizate de ANAF la solicitarea avocatnet.ro, peste 40.000 de contribuabili cu probleme fiscale au primit notificarea în acești doi ani. Citește articolul
Cu toate că obligația de transmitere a facturilor, în sistemul e-Factura, pentru relația business to consumer (B2C) se aplică de la 1 ianuarie 2025, amenzile pentru nerespectarea acesteia se aplică abia de la 1 iulie 2025. Citește articolul
În contextul apariției unei noi declarații fiscale, 397, care vizează indirect activitatea de ridesharing derulată de firme și PFA-uri prin mai multe aplicații active în România, în spațiul public a apărut o nelămurire cu privire la cine depune efectiv formularul. Astfel, este important de știut că declarația este depusă exclusiv de deținătorii aplicațiilor de transport alternativ, nu de firmele și PFA-urile care o utilizează. Iar nedepunerea poate fi sancționată, din moment ce vorbim de o obligație legală. Citește articolul
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul
Statisticile incluse în buletinele trimestriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) arată o scădere drastică a eficienței controalelor antifraudă în perioada 2015 - 2024. Punctul cel mai de jos a fost atins, în esență, în anii 2018 și 2019, iar ceea ce părea un început de redresare a fost (aparent) amânat, (probabil) de pandemia de coronavirus și de operaționalizarea verificărilor documentare, pentru anul 2024. Citește articolul
În mediul de afaceri dinamic de astăzi, grupurile multinaționale se adaptează constant pentru a-și menține un avantaj competitiv. Observăm o descentralizare a producției și mișcării bunurilor, în timp ce un fenomen de centralizare caracterizează sectorul serviciilor. Restructurările de afaceri, care implică adesea schimbări semnificative în structura organizațională și modelele operaționale, au devenit din ce în ce mai frecvente. Citește articolul
Procedura de eșalonare clasică la plată, reglementată de Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 90/2016, permite debitorilor accesarea unor înlesniri pentru anumite obligații fiscale restante. Deoarece regulile procedurale au fost modificate recent, amintim astăzi cum se accesează mecanismul. Citește articolul
Potrivit ultimului sondaj PwC Global Annual CEO, printre cele mai mari provocări pentru mediul de afaceri local identificate de directorii executivi din România se numără conflictele geopolitice, inflația preturilor și lipsa forței de muncă. Patru din zece dintre directorii executivi români prevăd că, fără ajustări semnificative ale operațiunilor, afacerile lor nu vor fi viabile în următorii zece ani. Acest lucru subliniază nevoia urgentă de a regândi modelele de afaceri atât în vederea optimizării costurilor, cât și pentru menținerea activității pe termen lung. Citește articolul