Act normativ: ORDONANȚĂ nr 137/2000
ACCES GRATUIT
Gânduri pentru acasă
Bulificare
Știu, cuvantul nu există. Deși probabil că ar trebui să ne gândim să-l acceptăm. El vine de la bulele pe care consumul de internet le generează în mintea și inima noastră. De la confortul pe care ni-l dau aceste bule, de la consecințele pe care le produc ele pentru societate și așa mai departe. Cred că, astăzi, suntem într-un Ev Mediu al relațiilor inter-umane tocmai din cauza acestor bule. Nu doar că nu ne dăm seama că-i așa, dar le considerăm locul sacru pe care l-am căutat întotdeauna. Locul în care ceilalți gândesc ca noi, trăiesc la fel ca noi și conflictele sunt aproape inexistente. Doar că, la fel ca în filmele SF, bulele astea produc consecințe mult mai năprasnice decât of-urile pe care le alină. Uite câteva. Citește articolul
ACCES PREMIUM
CJUE: Angajatorul poate fi sancționat chiar și dacă face o discriminare în interiorul unui grup de salariați cu handicap
Deși legislația protejează, în principal, salariații cu handicap de discriminări în raport cu salariații fără handicap, egalitatea de tratament este obligatorie chiar și atunci când vorbim numai de persoane cu handicap, a apreciat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) printr-o decizie dată marți. Concret, se poate considera că vorbim de o discriminare dacă un angajator acordă un spor salarial anumitor lucrători cu handicap în funcție de data predării certificatului de încadrare în grad de handicap. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Dan Năstase
în
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
2 Noiembrie 2020 | 6259 | Timp de citire: 3 min.
Proba de lucru și perioada de probă la angajare: Ce reguli trebuie să respecți când recrutezi oameni noi
2 Noiembrie 2020 | 6259 | Timp de citire: 3 min.
Angajatorul are la dispoziție două posibilități pentru a se asigura că o persoană poate îndeplini, conform cerințelor și exigențelor sale, sarcinile de serviciu, respectiv proba de lucru și perioada de probă. În același timp, deși nu este explicit prevăzut în Codul Muncii, salariatul are la rândul său posibilitatea de a aprecia în ce măsură i se potrivește postul sau dacă dorește să accepte angajarea ori să-și desfășoare în continuare activitatea. Despre proba de lucru se vorbește, poate, mai puțin decât despre perioada de probă, dar și aceasta dintâi impune angajatorului câteva reguli, cum ar fi, de pildă, nediscriminarea la angajare. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Proiect: Şi discriminarea pe baza culorii, a cetăţeniei sau a genului ar putea fi pedepsită de lege
Discriminarea pe baza culorii, a cetăţeniei sau a genului ar putea fi inclusă în legislația antidiscriminare de la noi, după ce un proiect legislativ depus la Senat urmăreşte completarea acestui cadru legislativ cu noi termeni, dar şi cu o serie de amenzi privind circumstanţele agravante şi multiple în acţiunile de discriminare.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
Ce trebuie să știe angajatorii despre diversitate și incluziune la locul de muncă
Importanța, pentru angajatori, de a avea o politică și o strategie de diversitate și incluziune (D&I) la locul de muncă excede cadrul pur juridic, avantajele pentru cei care implementează asemenea politici nefiind doar evitarea răspunderii juridice pentru neconformare cu legea aplicabilă, ci și oportunitatea de a obține beneficii suplimentare, atât pentru companie (de exemplu, o mai eficientă rezolvare a problemelor și mai multă inovație), cât și pentru angajați (stimularea unui sentiment de incluziune, de pildă). Despre aceste lucruri au vorbit Ana Ber și Anca Robu, managing director, respectiv consultant senior la P&P România, o companie de consultanță în resurse umane. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Webinar avocatnet.ro
Stimularea diversității și incluziunii la locul de muncă: între obligație legală și condiție necesară pentru profitabilitatea companiei
Toate companiile sunt obligate prin lege să asigure șanse egale de tratament tuturor persoanelor, iar neconformarea poate atrage sancțiuni substanțiale, firmele fiind amendate adesea pentru recrutări, promovări sau alte practici de HR discriminatorii. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Simona Voiculescu
în
Director Editorial, avocatnet.ro
25 August 2020 | 1 | 6342 | Timp de citire: 8 min.
Discriminări la locul de muncă: Firmele pot fi amendate dacă nu tratează egal salariații, inclusiv la recrutare
25 August 2020 | 1 | 6342 | Timp de citire: 8 min.
Dintre faptele de discriminare aduse în atenția autorităților, o parte însemnată se cantonează în sfera raporturilor de muncă. Discriminările la muncă pot îmbrăca diverse forme și se pot manifesta de la procesul de recrutare și până la momentul concedierii, pot viza indemnizarea, promovarea, asigurarea condițiilor de muncă ș.a.m.d. Principiul nediscriminării trebuie să se regăsească pe toate palierele și în toate domeniile de muncă, angajatorii riscând sancțiuni contravenționale. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Simona Voiculescu
în
Director Editorial, avocatnet.ro
15 August 2020 | 5 | 2572 | Timp de citire: 7 min.
Dialoguri editoriale
Un om e făcut și din realizările lui. Ce faci cu realizările când omul nu-ți mai place?
15 August 2020 | 5 | 2572 | Timp de citire: 7 min.
Există întotdeauna așteptări mari de la intelectualitate, ca acea masă de oameni pentru care pâinea se câștigă prin muncă intelectuală: așteptări dinăuntrul categoriei însăși, dar și din afara ei. Suntem capabili să luăm opera cuiva, realizările sale și să decapităm intelectualul de ele? Să citim o carte știind că e scrisă de un rasist, deși rasismul să nu-și găsească prezența nicăieri în cuprins? Să vedem un film fără să ne pese la ce tribună își exprimă și cum își exprimă regizorul părerile cu care nu suntem de acord și pe care, de altfel, nu le regăsim oglindite în peliculă? Unii pot să destructureze omul, intelectualul, alții nu pot sau nu vor - și de ce ar avea unii sau alții o problemă? Citește articolul
ACCES PREMIUM
Simona Voiculescu
în
Director Editorial, avocatnet.ro
12 August 2020 | 2 | 9854 | Timp de citire: 7 min.
Inventar legislativ
Hărțuirea - mai multe legi care o reglementează și o sancționează. Ce e contravenție, ce e infracțiune?
12 August 2020 | 2 | 9854 | Timp de citire: 7 min.
Hărțuire, hărțuire sexuală, morală, psihologică - ce fapte se încadrează unde, ce se sancționează penal și ce se sancționează contravențional? Pentru că în domeniul relațiilor de muncă au apărut în ultima lună unele completări legislative în legătură cu faptele de hărțuire, pe lângă aspecte pe care deja le conțineau diverse legi, ne-am gândit că e cazul să trecem în revistă reglementările principale ale diverselor hărțuiri existente acum în lege: Citește articolul
ACCES PREMIUM
UPDATE Mai nou, stresul poate fi considerat hărțuire morală la locul de muncă
Stresul și epuizarea fizică sunt considerate de-acum ca fiind forme ale hărțuirii morale la locul de muncă, conform unei legi noi. Dacă identifică fapte de hărțuire morală, autoritățile pot obliga angajatorul la plata consilierii psihologice a salariaților, însă se poate ajunge și la amenzi de până la 200.000 de lei, dacă firma refuză să dea banii. Citește articolul










