avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 608 soluții astăzi
Acasă Departament: Administrativ & Facilities / Real-Estate

Departament: Administrativ & Facilities / Real-Estate

ACCES GRATUIT

Care sunt amenzile pe care le pot primi acum șoferii, în funcție de abatere, după majorarea punctului-amendă

Acest departament se ocupă cu administrarea și întreținerea parcului auto al companiei. Informațiile despre amenzi pentru deficiențe tehnice, anvelope sau ITP-ul expirat sunt cruciale pentru a menține vehiculele în conformitate cu legea.

Dragoș Niculescu în Ghid auto
Redactor coordonator, avocatnet.ro
15 Ianuarie 2025 | 5460 | Timp de citire: 5 min.

Punctul-amendă, în funcție de care se calculează amenzile rutiere, s-a majorat de la 1 ianuarie, odată cu creșterea salariului minim la 4.050 de lei. Mai exact, deoarece reprezintă valoric 5% din salariul minim brut pe țară, punctul-amendă are acum valoarea de 202,5 lei. Astfel, de exemplu, în cazul în care intră în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului, șoferii riscă amenzi de peste 600 de lei, iar în cazul în care trec pe roșu, amenzi de puțin peste 1.000 de lei (în acest caz se și suspendă dreptul de a conduce). Citește articolul

ACCES GRATUIT

Noul Cod silvic: Cu condiția să nu provoace pagube, orice persoană se poate plimba sau poate merge cu bicicleta prin pădure

Managerii care se ocupă de administrarea proprietăților companiei (mai ales dacă au terenuri cu păduri, cabane sau alte facilități în zone împădurite) trebuie să știe cum e reglementat accesul public și cum pot amenaja sau restricționa accesul pe proprietatea lor.

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
15 Ianuarie 2025 | 1879 | Timp de citire: 2 min.

Noul Cod silvic, aplicabil de puțină vreme, permite accesul oricui, pe jos sau cu bicicleta, în pădurile din țara noastră. Singura condiție pentru accesul în scop recreativ în păduri este de a nu aduce pagube acestora. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Retrospectivă 2024

UPDATE Opt noutăți majore din 2024 care au legătură cu taxele și angajatorii

Acest departament gestionează cheltuielile de deplasare ale angajaților și trebuie să știe cum să se asigure că facturile pentru aceste cheltuieli sunt emise corect pe numele firmei, pentru a putea deduce TVA-ul și a evita pierderi financiare.

Alexandru Boiciuc în Taxe și impozite
Redactor-șef, avocatnet.ro
14 Ianuarie 2025 | 5141 | Timp de citire: 3 min.

În cursul anului 2024 au apărut multiple noutăți importante din domeniul taxelor care au o legătură directă cu angajatorii. Dacă unele dintre ele vizează TVA-ul, majoritatea vizează taxele salariale plătite de firme pentru angajații lor. Iată ce este bine de reținut: Citește articolul

ACCES GRATUIT

ITP 2025: Ce trebui să știi despre inspecția tehnică în acest an

Responsabil cu gestionarea și întreținerea parcului auto al companiei, acest departament trebuie să fie la curent cu toate cerințele legale, inclusiv cele legate de ITP.

Cristina Iacob în Ghid auto
Redactor, avocatnet.ro
14 Ianuarie 2025 | 8094 | Timp de citire: 4 min.

Registrul Auto Român (RAR) a emis un comunicat prin care dezminte o serie de informații false apărute recent în spațiul public. Conform acestor ”știri”, legislația ar fi fost modificată astfel încât inspecția tehnică periodică (ITP) pentru anumite categorii de mașini să se efectueze la intervale diferite, iar reparațiile vehiculelor mai vechi de 15 ani ar fi interzise. RAR atrage atenția că aceste afirmații sunt complet neadevărate. În acest context, va prezentăm în cele ce urmează o serie de informații referitoare la acest subiect. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Noul Cod silvic: Monitorizarea video a drumurilor forestiere și înființarea Registrului forestier național, ce conține evidența pădurilor din țară

Dacă firma administrează sau deține terenuri forestiere, acest departament trebuie să știe despre Registrul forestier național, despre regulile de acces și despre cerințele de supraveghere, pentru a gestiona proprietățile corect și conform legii.

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
14 Ianuarie 2025 | 966 | Timp de citire: 2 min.

Din 12 ianuarie se aplică un nou Cod silvic, ce stabilește, printre altele, că orice persoană are acces liber în păduri fie pe jos, fie cu bicicleta și că drumurile forestiere trebuie monitorizate video. În plus, au fost stabilite noi infracțiuni silvice, dar și apariția Registrului forestier național, în care vor apărea toți proprietarii de păduri. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Hotelurile pot închiria din nou locuri de parcare de la primării

Acest departament gestionează proprietățile și facilitățile companiei, iar posibilitatea de a închiria locuri de parcare aproape de hotel este esențială pentru buna funcționare și confortul oaspeților.

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
14 Ianuarie 2025 | 971 | Timp de citire: 1 min.

Modificările aduse recent legislației referitoare la turism au adus o serie de noutăți în materie, pornind de la prevederi privind protecția consumatorilor până la revenirea posibilității ca hotelurile să închirieze locuri de parcare de la primării. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Decizia CCR privind noua lege a grefierilor a apărut în Monitorul Oficial. Normele din vechea reglementare au reintrat în vigoare pe 10 ianuarie. De ce a fost declarată legea neconstituțională în ansamblul său

Acest departament este interesat de detaliile privind beneficiile legate de locuință, cum ar fi compensarea plăților pentru credite ipotecare. Chiar dacă se referă la personalul din justiție, informațiile pot oferi perspective valoroase despre tipurile de sprijin financiar pentru locuință care pot fi implementate sau gestionate pentru angajați.

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
13 Ianuarie 2025 | 2 | 23160 | Timp de citire: 6 min.

Noua lege privind statutul grefierilor, în vigoare din iulie 2024, a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR) câteva luni mai târziu. Printre altele, noua lege extindea dreptul la compensare a chiriei și la plata ratelor pentru un credit pentru locuință, sprijinind astfel angajatul în achiziționarea unei locuințe proprii. Deși a fost sesizată pe aspecte punctuale, Curtea Constituțională a declarat în ansamblu neconstituțională Legea nr. 11/2024, principala critică fiind lipsa unor dispoziții de tranziție clare și detaliate și incoerența reformei propuse. Decizia a apărut în Monitorul Oficial pe 10 ianuarie, moment de la care normele abrogate de legea declarată neconstituțională reintră în vigoare. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Proiect de OUG

Se propune interzicerea acordării de stimulente financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor alimentate cu combustibili fosili

Acest departament se ocupă de clădirile companiei și de sistemele de încălzire. Propunerea de lege influențează direct cum pot fi modernizate acestea și cum se pot obține bani pentru eficiența energetică.

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
13 Ianuarie 2025 | 410 | Timp de citire: 2 min.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lansat o consultare publică privind un nou proiect de ordonanță de urgență care vizează creșterea performanței energetice a clădirilor. Pentru aceasta, propunerea interzice acordarea de stimulente financiare publice pentru instalarea de cazane autonome pe combustibili fosili, cu excepții pentru cazuri specifice precum sisteme combinate cu surse regenerabile, reparații sau programe naționale preexistente. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Telemunca privită ca beneficiu - o eroare comună din ce în ce mai des întâlnită

Acest departament este interesat de modul în care telemunca poate reduce costurile cu spațiile de birouri și utilitățile, ajutând la o mai bună gestionare a sediului companiei și a facilităților.

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
13 Ianuarie 2025 | 2142 | Timp de citire: 4 min.

Pornim de la o întrebare simplă: este telemunca un beneficiu exclusiv pentru lucrător sau are și angajatorul o serie de avantaje? Telemunca a devenit un subiect de interes major din 2020, chiar dacă este reglementată oficial din 2018, prin adoptarea Legii 81/2018. Deși mulți consideră că telemunca reprezintă un beneficiu exclusiv pentru lucrător, realitatea este mult mai complexă, iar uneori este folosită ca instrument de constrângere, fiind astfel ignorate principiile de bază ale relației de muncă. Abordarea acestui subiect în spațiul public concluzionând că „firmele decid să-și recheme angajații la birou” sau să retragă „beneficiul de a lucra în regim de telemuncă” este neconformă atât din punct de vedere legal, cât și în ceea ce privește echilibrul oricărui raport juridic de muncă, în contextul legislativ român, desigur. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Companiile și autoritățile locale trebuie să asigure, de la începutul acestui an, colectarea separată a deșeurilor textile. Amenzile pot ajunge la zeci de mii de lei

Acest departament este responsabil cu gestionarea spațiilor și facilităților companiei, inclusiv cu organizarea și implementarea sistemelor de colectare a deșeurilor în incintă.

avocatnet.ro în Aspecte juridice
9 Ianuarie 2025 | 2821 | Timp de citire: 2 min.

Legislația referitoare la gestionarea deșeurilor stabilește de câțiva ani că până la 1 ianuarie 2025 trebuia implementată, atât de către companii, cât și de către autoritățile locale, colectarea separată a textilelor. Astfel, la acest moment, producătorii și deținătorii de deșeuri trebuie să colecteze textilele separat, așa cum trebuia să o facă până acum și pentru plastic, metal, sticlă și hârtie. Cei care nu asigură colectarea separată riscă amenzi ce ajung la 60.000 de lei. Citește articolul