Departament: Juridic și Conformitate
Agenda săptămânii 20 - 26 octombrie 2025
Acest departament trebuie să fie la curent cu noile legi și cu deciziile Curții Constituționale pentru a se asigura că firma respectă toate reglementările legale și pentru a evita problemele.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul
Din această lună, unitățile protejate vor putea vinde numai produse realizate de persoane cu handicap
Acest departament trebuie să înțeleagă exact ce obligații legale noi apar sau se modifică pentru companie, pentru a asigura respectarea legii și a evita amenzi.
O lege care urmărește modificarea legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost recent oficializată. Modificările se concentrează pe prevederile ce vizează activitățile de vânzare și intermediere realizate de unitățile protejate autorizate. Măsura stabilește că produsele și serviciile vândute de aceste unități trebuie să fie realizate, parțial sau integral, prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate. Citește articolul
Grup de impozit pe profit 2026: Cum se procedează pentru a-i schimba periodic componența sau pentru a-l desființa voluntar
Acest departament trebuie să se asigure că toate acțiunile legate de grupurile fiscale sunt în acord cu legile în vigoare și că firma respectă toate regulile, evitând amenzi și probleme legale.
20 Octombrie 2025 | 560 | Timp de citire: 4 min.
Pentru modificarea componenței sau desființarea unui grup de impozit pe profit în 2026, este necesară depunerea unei cereri la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Iată ce trebuie să știi despre aceste operațiuni. Citește articolul
SSM - avantaj prin siguranță
Instruirea lucrătorilor în materie de SSM - cum o facem eficientă și relevantă
Se asigură că firma respectă legile privind siguranța la locul de muncă și instruirea angajaților, pentru a evita probleme legale.
20 Octombrie 2025 | 1 | 670 | Timp de citire: 4 min.
Probabil că nu există proces în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) mai familiar, dar în același timp mai devalorizat, decât instruirea periodică. Pentru mulți, aceasta înseamnă o prezentare plictisitoare, aceleași slide-uri proiectate an de an și, la final, o semnătură pe o fișă de instructaj, un gest mecanic menit să asigure conformitatea legală. Această abordare transformă un pilon al prevenției într-o formalitate goală de orice conținut, care nu lasă în urmă nicio informație utilă. Citește articolul
Fiscul pune lupa pe investitorii la bursă. Ce trebuie să știe românii care tranzacționează și cum ajunge ANAF să afle despre conturile lor
Acest departament se asigură că firma și angajații respectă toate legile și reglementările. Articolul detaliază cum ANAF detectează veniturile din investiții și care sunt consecințele legale ale nedeclarării acestora, ajutând la prevenirea problemelor juridice și a amenzilor.
20 Octombrie 2025 | 1 | 5218 | Timp de citire: 3 min.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intensifică verificările privind veniturile din investiţii, inclusiv pe cele obţinute din străinătate. Tot mai mulți contribuabili primesc notificări în care li se transmite că, potrivit bazei de date ANAF, figurează cu venituri nedeclarate. Citește articolul
Reminder Tot ce trebuie să știi despre concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în 2025
Acest departament trebuie să știe exact care sunt legile legate de concediile medicale pentru că angajații săi să respecte regulile și să evite probleme legale.
Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav până la 12 ani, iar pentru copiii cu handicap până la 18 ani. Durata maximă este de 45 de zile calendaristice pe an pentru fiecare copil, dar poate ajunge până la 90 de zile în cazuri speciale. Indemnizația reprezintă 85% din media veniturilor din ultimele șase luni, fără a depăși 48.600 de lei. Citește articolul
Retrospectiva săptămânii: noutăți pentru prosumatori, viitorul sistem informatic ANAF și taxele de drum pentru vehiculele grele
Pentru a înțelege noile reguli și obligații legale legate de raportarea risipei alimentare, noile taxe de drum, modificările legii energiei pentru prosumatori, cum să gestionați corect concedierile pentru a evita litigii și pentru a respecta deciziile europene privind timpul de lucru.
La final de săptămână, facem o scurtă recapitulare pentru tine a celor mai interesante lucruri despre care am scris: Citește articolul
Reminder Concediul pentru creșterea copilului: ce acte sunt necesare și unde trebuie depus dosarul în 2025. Mai nou, din indemnizație se scade contribuția la sănătate
Acest departament este interesat de legile și regulile (OUG 111/2010) care guvernează concediul de creștere a copilului, pentru a se asigura că firma respectă toate obligațiile legale, evită amenzi și este în conformitate cu cerințele privind drepturile angajaților.
Părinții care vor să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului trebuie să depună un dosar la primăria de domiciliu sau reședință, care trebuie să conțină o serie de acte standard, valabile pentru toți solicitanții, dar și documente specifice, în funcție de tipul veniturilor obținute anterior nașterii copilului. Dosarul poate fi depus înainte de suspendarea activității sau în cel mult 60 de zile de la finalul concediului de maternitate. Citește articolul
Ce obligații au șoferii în preajma trecerilor de pietoni și ce reguli trebuie să respecte cei ce traversează strada pe zebră
Pentru că explică legile și regulile de circulație, precum și amenzile, ajutând compania să se asigure că totul este conform cu legea.
17 Octombrie 2025 | 6 | 3896 | Timp de citire: 3 min.
Codul rutier stabilește reguli atât pentru șoferi, atunci când circulă în zona unei treceri de pietoni, cât și pentru cei ce o utilizează pentru a traversa strada, iar încălcarea acestora poate aduce sancțiuni atât șoferilor, cât și pietonilor. Citește articolul
Analiză ANAF încă nu știe de ce România are cele mai mari probleme din UE cu încasările de TVA
Acest departament trebuie să fie la curent cu politicile și prioritățile fiscale ale statului, precum și cu instrumentele folosite de ANAF pentru a reduce evaziunea fiscală și neconformarea, asigurându-se că firma respectă toate legile în vigoare.
Deși România este, de mai mulți ani, „campioana” Uniunii Europene la capitolul decalaj la încasarea TVA-ului, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) încă nu știu concret de ce avem această problemă. Actualul șef al ANAF, la fel ca unii dintre predecesorii săi din anii recenți, susține că modul de calcul al decalajului ar trebui ajustat pentru a reflecta realitatea concretă a țării noastre. Citește articolul










