Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Acest departament analizează potențialele riscuri pentru firmă, cum ar fi nerespectarea legilor care pot duce la amenzi, și se asigură că există controale interne pentru a preveni astfel de situații.
Codul muncii prevede că salariul de bază minim brut pe țară poate fi acordat unui angajat pentru o perioadă maximă de 24 de luni de la încheierea contractului individual de muncă, după care angajatorul este obligat să ofere un salariu superior acestuia. Modificările aduse anul trecut Codului muncii nu au adus clarificări semnificative, menținând obligația angajatorilor de a majora salariul minim stabilit prin hotărâre de Guvern (HG). În ce măsură se aplică obligația și altor salarii minime stabilite prin acte normative diferite și cu cât ar trebui majorate salariile, precum și care e sancțiunea dacă angajatorii nu se achită de obligație sunt câteva dintre aspectele pe care le-am atins în materialul de azi. Citește articolul
Acest departament evaluează și gestionează riscurile cu care se confruntă compania, inclusiv cele legate de munca la distanță, cum ar fi riscurile legale (amenzi), de sănătate (izolare) sau operaționale (evidența timpului de lucru), pentru a asigura buna funcționare.
În contextul actual, tot mai mulți angajatori doresc să revină la forma clasică de muncă la birou, după o perioadă prelungită de telemuncă impusă de pandemie, semnalul fiind dat în mare măsură de marile corporații, dintre care unele sunt prezente și în România, însă fenomenul „întoarcerii forțate la birou” se amplifică și, astfel, apar diverse tensiuni, uneori chiar veritabile conflicte în legătură cu acest aspect. Cu toate astea, telemunca a demonstrat numeroase avantaje, atât pentru lucrători, cât și pentru angajatori, devenind o opțiune viabilă pentru multe companii. În acest sens, este esențial ca angajatorii și telesalariații să fie bine informați și să respecte prevederile legale în vigoare, pentru a asigura o tranziție lină și eficientă, dacă este cazul. La început de 2025, am decis că merită reluate în detaliu anumite aspecte esențiale legate de telemuncă: Citește articolul
Explică cum companiile trebuie să identifice, să evalueze și să gestioneze riscurile legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului, inclusiv prin implementarea de controale interne și evaluarea noilor tehnologii.
Imperativul remedierii deficiențelor identificate de Comitetul Moneyval în mai 2023 și al alinierii legislației naționale la standardele internaționale și europene sunt motivele-cheie care au condus recent la inițierea unor schimbări importante privind legislația în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Astfel, pentru protejarea economiei și întărirea cooperării internaționale, este esențial ca România să elimine vulnerabilitățile în domeniu, identificate pentru perioada 2017-2021, și să își consolideze cadrul legal și mecanismele de supraveghere. Citește articolul
Acest departament monitorizează și gestionează riscurile operaționale și financiare ale companiei. Nerespectarea termenelor de depunere a fișierului SAF-T implică amenzi și riscuri de conformitate, iar acest departament trebuie să se asigure că există controale interne eficiente pentru a preveni astfel de situații și a minimiza riscurile.
Fișierul SAF-T este obligatoriu, în 2025, atât pentru contribuabilii mari și mijlocii, cât și, mai nou, pentru cei mici (și unii nerezidenți). Astfel, în februarie încep raportările aferente noului an, prin intermediul declarației 406. Din moment ce fișierul SAF-T se depune la mai multe termene, am pregătit azi un calendar orientativ pentru 2025. Citește articolul
Acest departament este interesat de orice situație care ar putea aduce riscuri companiei, cum ar fi amenzi sau litigii. Articolul detaliază obligațiile legale, ajutându-i să înțeleagă riscurile de neconformitate și să implementeze controale interne pentru a preveni astfel de probleme.
Salariatele care doresc să beneficieze de drepturi suplimentare la locul de muncă trebuie să își informeze „în scris” angajatorul despre starea lor de graviditate. Notificarea scrisă nu doar că le asigură accesul la beneficii, dar le oferă și protecție pe perioada sarcinii. În urma acestei informări, angajatorii au obligația de a respecta anumite reglementări, iar nerespectarea acestora poate atrage amenzi de până la 5.000 de lei. Citește articolul
Pentru a identifica și evalua noile riscuri de securitate și fraudă la care este expusă compania și pentru a stabili măsuri de control intern pentru a le preveni.
O metodă de înșelăciune se folosește zilele acestea, ea răspândindu-se rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, după cum atenționează Poliția Română. Concret, se solicită, printr-un mesaj, exprimarea unui vot online în cadrul unui concurs, iar când vrea să-i dea curs, victima este redirecționată către website-ul aplicației de mesagerie, astfel încât autorii înșelătoriei să poată prelua controlul contului pe care victima îl are în aplicația de mesagerie, ulterior aceștia solicitând persoanelor din agendă, în numele victimei, diverse sume sub formă de împrumut. Citește articolul
Ajută la identificarea și gestionarea potențialelor probleme, cum ar fi riscurile legale sau de reputație care pot apărea dacă nu se respectă legea privind hărțuirea la muncă.
Metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă trebuie să fie pusă la dispoziția tuturor angajaților, să fie accesibilă acestora oricând și să fie însoțită de instruiri anuale privind prevenirea hărțuirii. Comparând cu regulamentul intern, metodologia privind hărțuirea nu necesită consultarea angajaților înainte de a fi adoptată sau modificată. Citește articolul
Departamentul de Management al Riscului este interesat de modul în care sunt evaluate riscurile de accidente, de impactul geografic asupra primelor de asigurare și de problema fraudelor în sistemul RCA, pentru a gestiona expunerea financiară a companiei.
Calcularea tarifelor de referință a fost revizuită în vara anului trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) introducând noi criterii de evaluare a sumelor pe care proprietății de autovehicule trebuie să le plătească. Prin urmare, în prezent se iau în considerare două elemente principale: puterea motorului (care înlocuiește fostul criteriu al capacității cilindrice) și zona geografică unde este înregistrat autovehiculul. În urma acestei modificări, proprietarii de mașini din zona București/ Ilfov se confruntă cu tarife semnificativ mai ridicate comparativ cu celelalte regiuni ale țării, diferențele ajungând în unele situații să depășească 1.000 de lei. Despre acest subiect discutăm astăzi cu un specialist în domeniu, Paraschiv Constantin, președintele FINPROTECT. Citește articolul
Acest departament analizează ce riscuri există pentru firmă, cum ar fi amenzile mari pentru nerespectarea legilor, și se asigură că sunt luate măsuri pentru a le evita.
O nouă raportare fiscală a fost introdusă de la 1 ianuarie 2025, potrivit unei ordonanțe de astă-toamnă. Mai exact, entitățile aflate în sfera de autorizare, reglementare, supraveghere și control a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să raporteze semestrial, la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), informații privind asigurările de viață și alte produse financiare contractate de persoanele fizice. În acest sens, ANAF a oficializat recent formularele necesare contribuabililor. Citește articolul
Managerii de risc trebuie să identifice și să evalueze cum evenimentele politice majore pot afecta stabilitatea operațională, financiară sau de personal a companiei și să pregătească măsuri de prevenire.
Deoarece primul tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră, ce a avut loc în noiembrie 2024, a fost anulat de Curtea Constituțională a României (CCR), iar acum întreg procesul electoral trebuie reluat de la zero, Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre oficializată joi, că data în care românii vor fi chemați la urne pentru a-și alege președintele este 4 mai 2025. Citește articolul