Angajatorului îi este recunoscut atât dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității, cât și de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară - desigur, respectând toate cerințele legale pentru cercetarea disciplinară. Codul muncii impune angajatorilor respectarea unei proceduri care să asigure salariaților dreptul la apărare. Sigur, salariații pot contesta sancțiunile disciplinare în instanță, însă acest drept nu-l suprimă pe cel inițial, cel în baza căruia își pot susține și proba nevinovăția. Din cauza nerespectării dreptului la apărare (cu tot ceea ce presupune asta - termen pentru pregătirea apărării inclusiv), un angajator își poate vedea decizia de sancționare anulată în instanță, ca în speța prezentată în acest material: Citește articolul
Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Deși angajatorul poate stabili, cu respectarea dispozițiilor legale, atât regulile privind disciplina muncii, cât abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile, cu excepția avertismentului scris, nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Nu se termină însă aici discuția referitoare la drepturile salariaților, nici la obligațiile lor în contextul cercetării disciplinare. Citește articolul
În cadrul raportului de muncă, deși ne aflăm în prezența unui contract care dă naștere unor drepturi și obligații în sarcina ambelor părți, relația de subordonare a salariatului față de angajator nu poate fi ignorată. Iar aplicarea unor sancțiuni disciplinare este o parte din această perspectivă asupra raportului de muncă. Totuși, angajatorul nu poate fi discreționar în aplicarea acestora. Citește articolul
Avertismentul scris e singura sancțiune disciplinară care poate fi aplicată fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Poate și din acest motiv este adesea ignorată importanța unor lucruri în legătură cu aplicarea sa: multiplele avertismente pot da firmei dreptul să aplice sancțiuni mai grave, poate fi contestată, de asemenea, în instanță, precum alte forme de sancționare mai grave, iar decizia de sancționare trebuie să cuprindă obligatoriu anumite elemente pentru a fi valabilă. Citește articolul
Știm deja că timpul de muncă și cel de odihnă reprezintă elemente esențiale ale contractului individual de muncă, alături de salariu, durata contractului, condițiile de muncă, locul și felul muncii. Cu excepția contractelor de muncă part-time, la solicitarea angajatorului, salariații își pot exprima acordul și pot presta muncă suplimentară, aceasta urmând a fi remunerată corespunzător, conform dispozițiilor legale. Dacă salariatul se opune să lucreze peste program, cu atât mai mult cu cât nu are orizontul cert că va fi remunerat corespunzător, atunci nu poate fi sancționat și dat afară din această cauză. Citește articolul
Legislația muncii a suferit multe modificări în 2020, unele dintre ele vizând sancționarea mai drastică a muncii suplimentare excesive a salariaților, noi obligații ale angajatorilor față de salariații cu handicap ori un nou tip de pensie ce poate fi stabilită pentru salariații proprii. De asemenea, începând de anul trecut, stresul este considerat formă de hărțuire morală la locul de muncă. Citește articolul
Încheierea unui contract de muncă are ca efect și subordonarea ierarhică, aceasta fiind o condiție obiectivă atunci când discutăm despre eficiența muncii și organizarea acesteia. Există o legătură directă între contractul de muncă și răspunderea disciplinară, dar sancțiunile pot fi aplicate în limitele legii și în condițiile expres și limitativ precizate de aceasta. Instanțele de judecată, fără a se transforma în organe disciplinare, atunci când constată că sancțiunea disciplinară este nejustificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, pot anula în parte decizia de sancționare și pot înlocui sancțiunea dispusă de angajator cu o altă sancțiune.
Citește articolulAșa cum este unanim acceptat și consacrat prin dispozițiile Legii nr. 53/2003 (Codul Muncii), angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității. Tot angajatorul are dreptul să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern. Cea mai ușoară formă de sancționare disciplinară este avertismentul scris. Nu e nevoie de cercetare pentru aplicarea sa, dar trebuie respectate, totuși, anumite condiții de legalitate pentru aplicarea acestei sancțiuni. Citește articolul
Angajatorii care folosesc camere de supraveghere, pentru a asigura securitatea și siguranța unor zone, nu pot să le folosească și pentru supravegherea salariaților, consideră Autoritatea națională de protecție a datelor (ANSPDCP), în recentul său raport de activitate pentru anul 2019. Motivul principal pentru care acest lucru este interzis de legislația privind protecția datelor (în principal, Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR - și Legea nr. 190/2018, care stabilește condițiile în care salariații pot fi supravegheați) este că supravegherea video nu se poate face pentru un scop nedeclarat. Citește articolul
Regulile cercetării disciplinare, ce sunt incluse în Codul muncii, au fost modificate recent prin Legea 213/2020. Principalele noutăți sunt implicarea mai multor specialiști în cercetare și indicarea expresă a persoanei/entității care ar trebui să se ocupe de procedură. În plus, amintim și câteva informații generale pe care e bine să le aibă în vedere orice angajator atunci când investighează abaterile salariaților. Citește articolul