Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Potrivit unei recente decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), dacă agentul de muncă temporară doar recrutează și pune la dispoziție angajați numai pentru companii din alte state, dar mai deloc pentru companii din același stat, unde pretinde că-și desfășoară preponderent activitatea, nu e posibilă folosirea prevederilor europene care recunosc, prin formularul A1, aplicarea unei alte legislații de asigurări sociale pentru angajații trimiși în străinătate. Citește articolul
Indemnizația de neconcurență, care se achită salariatului de către angajator în baza unei clauze de neconcurență, reprezintă un venit pentru care, conform legii, se datorează impozit pe veniturile asimilate salariilor şi contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), plata lor realizându-se prin reținere la sursă. Această indemnizație se declară, potrivit specialiștilor, în cadrul formularului 112, iar clauza de neconcurență își poate produce efectele, conform legii, spun specialiștii, pentru o perioadă de maximum 2 ani. Citește articolul
Au sau nu regulament intern, microfirmele (fiind singurele exceptate acum de la obligația întocmirii unuia) trebuie să-și întocmească politica internă antihărțuire pentru a nu fi amendate cu câteva zeci de mii de lei. Politica, inclusă în regulament sau într-un document special, e obligatorie pentru toți angajatorii din România. Citește articolul
Informarea prealabilă a salariaților atunci când la locul de muncă urmează să se folosească sisteme de monitorizare este cerută expres de lege - în lipsa ei, firma poate fi sancționată pentru nerespectarea legislației pentru protecția datelor personale. Totuși, informarea nu e o solicitare a acordului, iar firma trebuie să poată să dovedească apoi, la nevoie, că a făcut-o. Citește articolul
Nu doar părinţii care obţin venituri din salarii pot beneficia de concediul de creştere a copilului şi de indemnizaţia aferentă, şi cei care obţin venituri din afara salariilor, cât timp sunt supuse impozitului, au acest drept. Totuşi, trebuie menţionat că dosarul care va fi depus la direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) de persoanele care obţin venituri din activităţi independente va fi mult mai stufos. Citește articolul
Libere plătite acordate salariaţilor-părinţi pentru supravegherea copiilor cât timp cursurile au fost suspendate sau unităţile de învăţământ au fost închise influențează numărul total de zile de concediu de odihnă pe care aceştia le pot solicita, deoarece intervalele în care au fost acordate nu reprezintă perioade de activitate efectiv prestată. Citește articolul
Pe fondul situației de criză generate de pandemia de coronavirus, opțiunile de conturare și adaptare a politicilor de beneficii salariale și, mai ales, extrasalariale s-au diversificat foarte mult. În acest sens, specialiștii în dreptul muncii au venit cu soluții pentru construirea, în contextul actual, a unei politici de beneficii extrasalariale eficiente, în cadrul conferinței de HR organizate recent de avocatnet.ro. De asemenea, a fost adusă în discuție și flexibilizarea beneficiilor extrasalariale, care reprezintă, mai nou, un atu important prin care angajatorii pot să se asigure de retenția pe termen lung a salariaților. Citește articolul
Nouă din zece angajați își doresc flexibilitate în alegerea locului de unde muncesc și a programului de muncă. Dacă ar putea opta, peste jumătate (54%) dintre respondenții angajați ar alege un programul de lucru flexibil, în timp ce pentru 40% ar prima flexibilitatea în privința locului din care muncesc, conform studiului EY „Work Reimagined Employee Survey". Această cercetare, una dintre cele mai extinse din lume pe această temă, a sondat opiniile a peste 16.000 de angajați din multiple domenii și cu diverse poziții, provenind din 16 țări. Studiul își propune să exploreze atitudinea și experiențele angajaților în ceea ce privește munca pe durata pandemiei și în „noua normalitate”. Citește articolul
Odată ce decide întocmirea unui nou regulament intern sau modificarea celui existent, firma trebuie să consulte salariații. Deși acordul lor nu e necesar pe conținut, de îndeplinirea obligației de consultare depinde chiar valabilitatea acelui document. Iar angajatorul va trebui să poată dovedi că s-a consultat cu aceștia. Ce ar trebui să facă însă cu eventualele propuneri venite de la angajați pe conținutul propus? Și, totodată, este consultarea și aducerea la cunoștință a regulamentului același lucru? Citește articolul
Angajații au dreptul la un număr de zile de concediu de odihnă (CO) în fiecare an - Codul muncii prevede un minim de 20 de zile lucrătoare, dar părțile sunt libere să stabilească mai multe, iar în unele legi speciale sunt prevăzute pentru anumite categorii de angajați ai statului mai mult de 20 de zile de CO anual. De cele mai multe ori, dacă vorbim de restanțe de CO, vorbim de nerespectarea de către angajator a dreptului angajatului la concediu de odihnă. Dacă un angajator a refuzat să acorde angajatului CO sau i-a acordat doar câteva zile anual, toate acele restanțe pot fi cerute de salariat în instanță ulterior. Ce înseamnă însă acel termen de 18 luni pe care îl prevede Codul muncii pentru acordarea concediului? Citește articolul