Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Dacă o salariată anterior aflată în concediul de creștere a copilului (CCC) decide, după revenirea la locul de muncă, să se întoarcă în CCC, acest lucru este posibil, dacă "răzgândirea" o face cu ceva timp înainte ca copilul să împlinească vârsta de doi ani sau trei ani, dacă cel mic are dizabilități. Citește articolul
Atunci când completează adeverința privind veniturile realizate de salariata sau salariatul care vrea să intre în concediul de creștere a copilului (CCC), document ce va sta la baza calculului indemnizației de CCC, angajatorul nu poate trece banii de telemuncă, dacă aceștia au fost acordați în limita a 400 lei, conform prevederilor Codului fiscal, deoarece aceste venituri nu sunt supuse impozitului pe venit. Citește articolul
Majorarea, începând cu luna martie, a indicatorului social de referință (ISR) care stă la baza indemnizației minime acordate pe perioada concediului de creștere a copilului (CCC) duce și la ridicarea plafonului veniturilor nete pe care persoana aflată în CCC le poate primi fără a-și pierde indemnizația. Citește articolul
Statul condiționează acordarea indemnizației pe timpul concediului de creștere a copilului de interdicția (nu absolută!) de a obține alte venituri din desfășurarea unor activități în mod concret. Calitatea de a fi administrator al unei firme, în sine, nu e problematică și nu duce la suspendarea indemnizației pentru că nu e obligatoriu ca această calitate să fie și remunerată. Citește articolul
Legislația privind adopția copiilor a suferit, din 2020 până în prezent, mai multe schimbări, unele dintre ele vizând prelungirea valabilității unor acte folosite în procedurile de adopție, modificarea modelelor acestora sau a modului de calcul al indemnizației pentru concediul de acomodare și posibilitatea cumulării acesteia cu alte venituri. Potrivit datelor furnizate de autorități, în 2021 au fost adoptați mai mulți copii decât în anteriorul an. Citește articolul
Pe perioada formării profesionale, angajații au toate drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă, stagiul de cotizare merge înainte și nu pot renunța la aceste drepturi sau nu pot fi privați de acestea nici dacă și-ar da acordul pentru asta pentru că nu le permite Codul muncii. Într-o speță recentă ajunsă în atenția inspectorilor de muncă, salariata semnase pentru renunțarea la drepturile sale pe perioada celor trei luni de formare, ceea ce a ajuns să o dezavantajeze în momentul în care a cerut indemnizația pentru concediul de creștere a copilului.
Numărul tot mai mare de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 a dus și va duce la închiderea a tot mai multe clase de școală sau grupe de grădiniță ori creșă. În aceste condiții, prezentăm ce soluții au la îndemână părinții care sunt salariați pentru a avea grijă de copiii lor. Citește articolul
Perioada petrecută de un salariat în concediul de creștere a copilului (CCC) este asimilată stagiului de asigurare în sistemul de asigurări sociale și, astfel, la reintrarea în câmpul muncii, indiferent de perioada în care a avut contractul de muncă suspendat, poate beneficia de concediu medical și indemizația aferentă. Citește articolul
În condițiile în care foarte mulți salariați se află, în această perioadă, în șomaj tehnic, ca urmare a efectelor asupra firmelor a restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 sau a reducerii activității, am vrut să clarificăm situația acordării stimulentului de inserție pe durata șomajului tehnic. Citește articolul
În situația în care o mamă naște pentru a doua oară într-un interval de până la 12 luni de la terminarea primului concediu pentru creșterea copilului (CCC) și nu a avut venituri impozabile în acest răstimp, va primi o indemnizație pentru cel de-al doilea CCC la o valoare egală cu prima indemnizație primită. La fel se întâmplă și dacă mama a muncit de la terminarea primul CCC și până la nașterea celui de-al doilea copil, însă veniturile au fost mai mici față de cele care au stat la baza primei indemnizații primite. Citește articolul