avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 881 soluții astăzi
Acasă Departament: Managementul Riscului & Control Intern

Departament: Managementul Riscului & Control Intern

ACCES GRATUIT

UPDATE Lista țărilor ai căror cetățeni au nevoie de o invitație pentru acordarea vizelor de scurtă ședere în România, extinsă din nou

Ajută la identificarea și gestionarea riscurilor legate de primirea vizitatorilor sau partenerilor străini, asigurându-se că procesele interne sunt conforme cu noile reglementări și evită problemele legale sau financiare.

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
4 Mai 2024 | 2134 | Timp de citire: 2 min.

Numărul țărilor cuprinse în lista statelor ai căror cetățeni trebuie să dețină o invitație pentru a putea solicita acordarea unei vize de scurtă durată, adică pentru o ședere de cel mult trei luni, a crescut, începând de duminică, la 43, prin includerea în această listă a mai multor țări, printre care Kârgâzstan, Haiti și Camerun. Astfel, cetățenii acestor țări au de-acum nevoie de o invitație scrisă din partea unei persoane fizice sau juridice pentru a putea cere acordarea unei vize de scurtă ședere în România. Aceasta este cea de-a doua extindere din acest an a listei, anterioara având loc în martie, când a fost inclusă în această listă Federația Rusă. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Regulament european publicat în Jurnalul Oficial UE

UPDATE Platformele online precum Airbnb sau Booking vor fi obligate să ofere autorităților informații despre toate unitățile închiriate. Fiecare unitate de cazare listată va avea un număr unic de înregistrare

Companiile din domeniu vor trebui să respecte noile reguli de înregistrare și raportare. Acest departament trebuie să identifice riscurile de neconformitate și să stabilească proceduri interne pentru a le gestiona și a evita sancțiunile.

Simona Voiculescu în Aspecte juridice
Director Editorial, avocatnet.ro
4 Mai 2024 | 2 | 6848 | Timp de citire: 3 min.

Platformele online care oferă servicii de intermediere între turiști și cei își închiriază locuințele pe termen scurt, categorie în care intră, de exemplu, AirBnB sau Booking.com, vor fi obligate să comunice lunar o serie de informații relevante autorităților publice, potrivit unui regulament european publicat recent în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (UE). Direct aplicabil în toate statele membre, regulamentul se va aplica din mai 2026, timp destul pentru ca platformele și statele membre să implementeze noul mecanism de transmitere de informații. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Un ghid oficial privind obligațiile fiscale ale ONG-urilor, publicat de ANAF

Ajută la înțelegerea și respectarea regulilor fiscale și contabile, ceea ce este important pentru a evita amenzi sau probleme și pentru a asigura o bună gestionare internă a riscurilor organizației.

avocatnet.ro în Contabil și fiscal
3 Mai 2024 | 1599 | Timp de citire: 1 min.

Un ghid sumar cu principalele obligații fiscale pe care le au ONG-urile a fost pus recent la dispoziție de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Acesta vizează, mai precis, asociațiile, fundațiile și federațiile. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Evidența orelor de lucru: formă, categorii speciale de lucrători și riscuri penale

Identifică și evaluează riscurile semnificative pe care le implică nerespectarea obligației de a ține pontajul corect, inclusiv amenzi sau răspundere penală, și stabilește controale interne pentru a preveni astfel de situații.

Simona Voiculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Director Editorial, avocatnet.ro
3 Mai 2024 | 2455 | Timp de citire: 5 min.

Angajatorii sunt obligați să țină o evidență zilnică a orelor de muncă prestate de salariați, marcând obligatoriu orele de începere și de finalizare a programului. Există suficentă flexibilitate în privința formei și modului cum este construită evidența, limitele fiind acolo unde se ajunge la încălcarea altor drepturi ale angajaților. O atenție aparte trebuie oferită celor cu program neobișnuit, dar și angajaților care nu lucrează la sediu. Inspecția Muncii are dreptul să solicite explicații privind pontajul, iar salariații pot cere verificarea acestor înregistrări pentru a se asigura că sunt pontați conform realității. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Condiții de muncă mai bune pentru șoferii de autobuze turistice din UE, oficializate

Departamentul de risc trebuie să înțeleagă aceste modificări pentru a identifica și reduce riscurile legate de nerespectarea noilor reguli de către șoferi, pentru a evita amenzi și probleme legale care ar putea afecta compania.

avocatnet.ro în Relații de muncă & Asigurări sociale
2 Mai 2024 | 816 | Timp de citire: 3 min.

Printr-un nou regulament european sunt făcute ajustări importante ale unor reguli mai vechi aplicabile transportului rutier de călători efectuat în mod ocazional în Uniunea Europeană (UE). Astfel, prin flexibilizarea pauzelor și perioadelor de repaus, se urmărește îmbunătățirea calității serviciilor de transport și a condițiilor de muncă ale șoferilor, fără a afecta siguranța rutieră. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Oficial: Mai multe modificări legate de casele de marcat, e-Transport și unele impozite și taxe au fost date prin OUG

Introduce noi obligații și potențiale amenzi, pe care acest departament trebuie să le evalueze pentru a proteja compania de riscuri și a asigura respectarea normelor.

Alexandru Boiciuc în Taxe și impozite
Redactor-șef, avocatnet.ro
2 Mai 2024 | 5467 | Timp de citire: 3 min.

O ordonanță de urgență cu o serie de modificări fiscale a fost adoptată și oficializată recent de către Executiv, la doar câteva zile de la apariția în dezbatere publică. Aceasta face referire la casele de marcat, sistemul e-Transport, impozitul pe profit, impozitul special pentru case de mare valoare și accizele nearmonizate și deja produce efecte. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Oficial: Deducerea TVA nu mai este posibilă dacă facturile din deplasări sunt emise pe numele salariaților sau administratorilor. Prevederea, abrogată în contextul e-Factura

Acest departament evaluează riscurile financiare și operaționale. Nerespectarea noilor reguli privind TVA-ul și e-Factura poate duce la amenzi, deci trebuie să se asigure că firma este protejată.

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
2 Mai 2024 | 31807 | Timp de citire: 2 min.

Posibilitatea deducerii TVA pentru facturile din deplasări emise pe numele salariaților sau administratorilor a fost eliminată, conform unei hotătâri oficializate recent de Executiv. Prin urmare, așa cum avertizau specialiștii, angajatorii trebuie să-și schimbe procedurile interne astfel încât aceste facturi să fie emise direct pe firmă și transmise în e-Factura. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Și persoanele cu dizabilități vor avea prioritate în magazine ori instituții publice. Măsura a primit votul senatorilor

Evaluează dacă există riscul ca firma să nu respecte noile reguli și propune cum să se asigure că totul funcționează corect pentru a evita problemele.

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
2 Mai 2024 | 1 | 4448 | Timp de citire: 2 min.

Alături de femeile însărcinate sau persoanele însoțite de copii, și persoanele cu dizabilități ori însoțitorii acestora vor avea prioritate la ghișeele sau casele de marcat ale instituțiilor publice sau magazinelor, conform unui proiect legislativ adoptat recent la Senat. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Comerț cu produse nealimentare: La ce nereguli ar trebui să fie atente firmele în caz de control al ANPC

Acest departament analizează riscurile cu care se poate confrunta compania. Articolul le oferă informații despre potențialele amenzi și probleme legale, ajutându-i să evalueze și să gestioneze riscurile operaționale.

Cristian Stanescu în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
2 Mai 2024 | 1 | 1198 | Timp de citire: 5 min.

Controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se desfășoară în baza unor fișe pe care instituția a decis să le facă publice, dând astfel comercianților șansa de a se conforma prevederilor legale care se aplică domeniului lor de activitate. Inițiativa se poate dovedi de un real folos, în condițiile în care amenzile pe care le poate aplica ANPC sunt substanțiale. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii

Angajatorul ne-a obligat să păstrăm secretul asupra statutului de angajat la firma sa, cu riscul unor sancțiuni disciplinare

Identifică riscurile legale și de reputație asociate cu impunerea unor restricții ilegale angajaților, ajutând la prevenirea unor situații care ar putea duce la amenzi, litigii sau deteriorarea imaginii companiei.

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
2 Mai 2024 | 2580 | Timp de citire: 4 min.

Realitățile din piața muncii ne apropie uneori chiar de scenariile unor filme sau seriale, precum în exemplul peste care am dat recent și care ar putea să șocheze în contextul în care nu este o poveste imaginată. Oricât de intrigant ar putea fi că angajatorul îți spune să ții secretul muncii tale pentru el, cu riscul unei sancțiuni disciplinare chiar, absurdul situației ne face să ne întrebăm ce alte abuzuri mai comite angajatorul în raport cu salariații săi. Citește articolul