Una dintre prevederile din HG nr. 295/2025 introduce o nouă obligație semnificativă pentru toți angajatorii din România: înregistrarea în Registrul general de evidență a salariaților online (Reges-Online) a informațiilor privind gradul de handicap și/sau invaliditate al angajaților. Această măsură, care vizează inclusiv personalul deja activ în companii la momentul intrării în vigoare a modificărilor, ridică trei întrebări practice importante. Ce presupune exact noua obligație? Este necesară încărcarea documentelor justificative în sistem? Și, mai ales, care este scopul acestei noi cerințe de raportare? Citește articolul
Modificările importante ale contractului de muncă necesită acord bilateral, consemnat în act adițional semnat înainte ca acestea să producă efecte, conform Codului muncii. Transmiterea în Revisal/Reges trebuie făcută cel târziu în ziua anterioară modificării. Deși noul Reges-Online oferă opțiunea de a genera acte adiționale direct din platformă, ordinea corectă a operațiunilor rămâne esențială: întâi negocierea, semnarea actului adițional și apoi transmiterea în registru. Inversarea acestor pași poate crea probleme, mai ales că angajații cu cont în Reges primesc notificări instant despre modificările operate, putând interpreta transmiterea prematură drept un abuz din partea angajatorului. Citește articolul
Un conflict colectiv de muncă soluționat recent de Tribunalul Vaslui aduce în lumină importanța capitală a respectării procedurilor legale în relațiile de muncă, în special a dialogului social. Sindicatul a solicitat constatarea nulității absolute a Regulamentului Intern (RI) modificat printr-o decizie a directorului general al companiei, invocând în principal lipsa consultării obligatorii prevăzute de lege, dar și caracterul abuziv și imprevizibil al unor noi criterii de angajare și evaluare. Citește articolul
Platforma Reges-Online aduce o schimbare importantă pentru angajați, oferindu-le acces direct la propriile contracte de muncă și istoricul acestora din 2006 încoace. Salariații care își creează cont vor primi notificări instant despre orice modificări operate de angajatori în sistemul electronic - de la schimbări salariale și sporuri, până la suspendări sau încetări de contract. Această transparență obligă angajatorii să fie mai atenți la datele introduse în registru și să respecte ordinea operațiunilor, putând genera un volum mai mare de muncă pentru departamentele de resurse umane și potențiale conflicte de muncă în cazul neregulilor constatate. Citește articolul
Legislația muncii permite salariaților să lucreze simultan la mai mulți angajatori sau să cumuleze mai multe contracte la același angajator, cu condiția nesuprapunerii programului de muncă. Situația diferă însă semnificativ în funcție de context. La același angajator, timpul de muncă se analizează cumulat pentru toate contractele, respectându-se limitele legale (maximum 48 ore/săptămână inclusiv orele suplimentare, repaus zilnic de 12 ore consecutive). La angajatori diferiți, regulile privind timpul de muncă se analizează separat pentru fiecare contract, responsabilitatea respectării perioadelor de odihnă revenind în principal salariatului. Citește articolul
În cadrul raporturilor de muncă, este esențial să distingem între două situații frecvent întâlnite: suspendarea și încetarea contractului individual de muncă. Deși pot părea similare la prima vedere, acestea nu sunt echivalente și nu produc aceleași efecte. Suspendarea reprezintă o întrerupere temporară a executării obligațiilor ce decurg din contract, fără ca raportul de muncă să înceteze, în timp ce încetarea contractului presupune încheierea definitivă a acestuia. În cele ce urmează, vom trece în revistă principalele situații în care contractul individual de muncă poate fi suspendat, conform prevederilor Codului muncii. Citește articolul
Începând cu 2025, angajatorii vor trebui să înregistreze în Reges-Online și suspendările contractelor individuale de muncă bazate pe concediile medicale, dar e important de reținut că nu toate concediile medicale duc la suspendarea contractului și, astfel, nu toate medicalele trebuie transmise în Reges. Citește articolul
Procedura de acces în Reges-Online este încă așteptată de angajatori și prestatorii de servicii, chiar dacă ea poate fi conturată deja, în mare parte, cu informațiile pe care le avem la acest moment. În lipsa ei, a unei comunicări coerente pe acest subiect, dar și în contextul unor prevederi din hotărârea de Guvern ce sunt deja contestate în rândul profesioniștilor, au apărut nenumărate nelămuriri în ceea ce privește tranziția la noul registru. Citește articolul
Pe fundalul apariției Directivei 2023/970 (numită, popular, directiva privind transparența salarială), principiul egalității de remunerare între femei și bărbați și-a recâștigat un loc bine meritat în agenda publică a statelor membre, care trebuie să asigure transpunerea prevederilor directivei pana la data de 7 iunie 2026. În același timp, principiul egalității de remunerare a devenit un subiect din ce în ce mai discutat la nivelul tuturor companiilor, care se pregătesc să facă față provocărilor și oportunităților pe care le aduce această schimbare legislativă. Citește articolul
Codul muncii permite utilizarea semnăturii electronice avansate sau calificate pentru documentele din relațiile de muncă, cu condiția ca ambele părți să utilizeze același tip de semnătură pe tot parcursul relației contractuale. Dacă se optează pentru semnătura electronică, angajatorii sunt obligați să țină dosarele de personal în format electronic, respectând prevederile legale privind arhivarea documentelor electronice. Citește articolul