În cadrul raportului de muncă, deși ne aflăm în prezența unui contract care dă naștere unor drepturi și obligații în sarcina ambelor părți, relația de subordonare a salariatului față de angajator nu poate fi ignorată. Iar aplicarea unor sancțiuni disciplinare este o parte din această perspectivă asupra raportului de muncă. Totuși, angajatorul nu poate fi discreționar în aplicarea acestora. Citește articolul
Ori de câte ori se instituie starea de urgență sau cea de asediu, angajatorii pot cere subvenționarea de către stat a indemnizațiilor salariaților trimiși în șomaj tehnic - opțiune introdusă de câteva luni în Codul muncii. Acum, printr-un ordin oficializat marți, a fost stabilit modelul documentelor necesare acoperirii șomajului tehnic din banii statului, pentru a reflecta modificările apărute spre sfârșitul anului trecut. Citește articolul
Atunci când o concediere are la bază dispozițiile art. 65 din Codul muncii, iar o funcție corespunzătoare locului de muncă desființat este ocupată de mai mulți salariați, departajarea acestora se poate face numai cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă a tuturor celor care ocupă posturi de același fel, conform criteriilor de evaluare prevăzute în cadrul contractului colectiv de muncă sau a regulamentului intern și cu respectarea procedurii interne. Citește articolul
Cu toate că telemunca are o reglementare în legislația noastră încă de acum aproape trei ani, Legea nr. 81/2018, dovedită extrem de utilă când, acum un an de zile, a venit un îndemn oficial, odată cu instalarea stării de urgență, la trimiterea angajaților să lucreze de acasă, acolo unde e posibil, legea are în continuare anumite lipsuri pe cel puțin două aspecte importante ale acestei munci: pe partea de sănătate și securitate în muncă (SSM) și pe cea de prelucrare a datelor și de securitate a informațiilor cu care operează angajații. Citește articolul
Companiile care vor să recruteze salariați buni sau care vor să-și fidelizeze salariații-cheie actuali au posibilitatea de a folosi beneficii de tip stock option plan, au explicat la un webinar recent specialiștii de la KPMG România. Dincolo de avantajele fiscale, aceste beneficii pot ajuta o companie să crească pe termen lung. Citește articolul
Cât de mult ar trebui să se implice angajatorii ori să se preocupe de vaccinarea salariaților contra COVID-19? Cu siguranță, firmele ar trebui să fie preocupate de sănătatea angajaților acestora, doar că în discuție sunt implicate mai multe aspecte în afară de asta: faptul că nu e posibilă impunerea vaccinării de către angajator, din moment ce nici legea nu o face, că se poate ajunge la prelucrări nenecesare de date personale, la discriminări între salariați ș.a.m.d. Citește articolul
Anumite beneficii netaxabile pentru salariați, printre care ajutoarele sau cadourile, pot fi stabilite concret prin regulamentul intern al angajatorului, începând cu veniturile aferente lunii martie 2021, conform unei recente ordonanțe de urgență. Până acum, acestea trebuiau să fie stabilite exclusiv prin contractul individual de muncă (CIM), astfel că includerea în regulamentul intern vine ca o alternativă. Conform specialiștilor, schimbarea va simplifica destul de mult activitatea firmelor. Citește articolul
Avertismentul scris e singura sancțiune disciplinară care poate fi aplicată fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Poate și din acest motiv este adesea ignorată importanța unor lucruri în legătură cu aplicarea sa: multiplele avertismente pot da firmei dreptul să aplice sancțiuni mai grave, poate fi contestată, de asemenea, în instanță, precum alte forme de sancționare mai grave, iar decizia de sancționare trebuie să cuprindă obligatoriu anumite elemente pentru a fi valabilă. Citește articolul
Importanța criteriilor de evaluare a gradului de îndeplinire a obiectivelor de performanță individuală derivă din procedura pe care angajatorul are obligația de o respecta în cazul unei concedieri pentru motive care țin de persoana salariatului, respectiv cea în care acesta nu corespunde din punct de vedere profesional locului de muncă în care este încadrat.
Citește articolulTransformările care au avut loc în ultimul an în activitatea economică, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt, în cele mai multe cazuri, ireversibile, dar și benefice pentru mediul de afaceri. Incertitudinea generată de evoluția pandemiei și preocuparea angajatorilor față de sănătatea angajaților au făcut ca programul de lucru flexibil, inclusiv munca la distanță, să reprezinte o soluție viabilă pentru multe companii. Cu toate acestea, există încă numeroase aspecte neclare, cel puțin în zona de resurse umane și salarizare, care trebuie lămurite, ținând cont de faptul că munca la distanță tinde să devină obișnuință pe termen mediu și lung pentru multe companii. Citește articolul