Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Acest departament trebuie să identifice riscurile legate de neconformitatea cu noile reguli de raportare publică și să se asigure că există controale interne eficiente pentru colectarea și prezentarea corectă a datelor fiscale.
Anumite companii vor trebui să publice un raport anual privind impozitul pe profit plătit în fiecare stat membru al Uniunii Europene, prevede un ordin publicat azi în Monitorul Oficial de Ministerul Finanțelor. Noua regulă se va aplica din 1 ianuarie 2023, astfel că primele rapoarte de acest gen vor trebui publicate ulterior acelui an. Citește articolul
Ajută la identificarea și gestionarea riscurilor legale și operaționale legate de abaterile disciplinare ale angajaților, precum și la implementarea unor controale interne eficiente și a unor reguli clare pentru a preveni litigii și prejudicii aduse companiei.
Citind un material în care se afirma că „în mod aberant, legea îl protejează pe salariatul care comite o abatere disciplinară”, angajatorul trebuind să-l primească la muncă apoi o vreme pe angajatul care a comis fapta, consider că este necesară o analiză bazată pe actele normative și pe deciziile instanțelor, inclusiv pe una a Curții Constituționale a României (CCR) din 2016. Citește articolul
Trebuie să știe despre aceste modificări pentru a se asigura că nu există probleme legale sau riscuri legate de modul în care sunt numite și înregistrate posturile din companie, respectând noile reglementări.
Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) a primit astăzi cea de-a treia actualizare din acest an, fiind introduse 13 noi ocupații. Totuși, ordinul Ministerului Muncii oficializat nu cuprinde și modificările anunțate, la începutul lunii august, printr-un al doilea proiect care este încă în dezbatere și care prevede introducerea altor ocupații, printre care cea de terapeut în terapie asistată de animale, sau mutarea altor ocupații existente, și nici eliminarea ocupației de jurisconsult anunțată recent de Inspecția Muncii. Citește articolul
Acest departament monitorizează riscurile financiare și operaționale. Cunoașterea termenelor de prescripție fiscală, inclusiv cele extinse pentru infracțiuni sau situațiile de suspendare/întrerupere, este vitală pentru a evalua expunerea companiei la eventuale pretenții fiscale neașteptate și pentru a îmbunătăți controalele interne.
În contextul în care s-a introdus recent un nou caz în care termenele de prescripție pot fi suspendate (la stabilirea creanțelor fiscale), este important de știut care sunt aceste termene de prescripție fiscală și în ce situații poate să intervină întreruperea sau suspendarea lor. Citește articolul
Acest departament folosește aceste informații pentru a estima riscurile financiare și legale legate de accidentele auto, mai ales dacă firma are mașini sau angajați pe drum, și pentru a pregăti planuri de prevenție și răspuns.
Printr-un ordin oficializat în această dimineață, Ministerul Sănătății (MS) a stabilit modul în care se calculează de-acum punctajul traumatologic în cazul vătămării integrității corporale sau a sănătății persoanelor atunci când sunt implicate într-un accident rutier, care se folosește pentru stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă. Calculul punctajului traumatologic se face la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului sau a unor autorități, de către medici experți evaluatori, prin examinarea clinică a celor ce au avut de suferit de pe urma unui accident rutier. Potrivit legislației, în cazul accidentelor rutiere cu victime, stabilirea despăgubirii pentru acestea se face atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească. Citește articolul
Departamentul de Management al Riscului & Control Intern analizează riscurile semnificative aduse de volatilitatea prețurilor la gaze, întreruperile în producție (cum a fost cazul Azomureș) și schimbările geopolitice care afectează lanțurile de aprovizionare și costurile de operare.
Scumpirea gazelor naturale, cu care se produc îngrășămintele chimice, induce noi șocuri pe această piață, ca și în activitatea fermierilor. Importurile au crescut cu 34% în lipsa producției interne și s-au scumpit de trei ori, iar fermierii spun că se confruntă cu o situație dramatică în absența măsurilor guvernamentale. Citește articolul
Acest departament analizează riscurile la care se expune compania dacă nu respectă legea privind preavizul la concediere și propune măsuri pentru a evita problemele legale, amenzile sau litigiile cu angajații.
Există situații în care o salariată sau un salariat reîntors din concediul de creștere a copilului constată că postul pe care îl avea înainte de suspendarea contractului de muncă nu mai există, ca urmare a reorganizării activității firmei. Chiar dacă nu mai are un post pe care să se întoarcă sau unul similar/potrivit pregătirii profesionale, obligația angajatorului privind acordarea dreptului la preaviz de concediere încă există. Citește articolul
Acest departament analizează și gestionează riscurile majore cu care se confruntă firma, iar atacurile cibernetice reprezintă un risc serios care poate afecta operațiunile, reputația și stabilitatea financiară a companiei.
Datele fiscal-contabile se numără, la nivel internațional, printre pricipalele date vizate de atacurile cibernetice, arată un sondaj derulat recent de cei de la EY, iar cele mai eficiente atacuri s-au bazat pe inginerie socială. În aceste condiții, am întrebat specialiștii ce măsuri concrete de securitate pot fi implementate pentru a preveni atacurile asupra datelor fiscal-contabile, din moment ce urmările pot fi destul de serioase pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM). Citește articolul
Acest departament evaluează și se ocupă de riscurile la care este expusă compania. Concedierile ilegale și despăgubirile pot duce la costuri mari și la probleme de imagine, iar acest articol ajută la înțelegerea și prevenirea unor astfel de situații.
La integrarea în funcție după ce o instanță judecătorească stabilește ca fiind nelegală concedierea, pe lângă salariile indexate și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat angajatului dacă nu ar fi fost concediat, cel îndreptățit are dreptul și la concediu de odihnă pentru perioada cuprinsă dintre concedierea nelegală și repunerea în funcție. Citește articolul
Ei analizează riscurile firmei. Faptul că regulile fiscale sunt neclare ar putea duce la probleme neprevăzute sau amenzi, iar acest departament trebuie să identifice și să gestioneze aceste riscuri.
Autoritățile au stabilit recent ce se întâmplă atunci când companiile care au trecut printr-un control antifraudă își exprimă punctul de vedere vizavi de rezultatele verificării, conform OG 31/2022. Însă specialiștii atrag atenția că, deși sunt binevenite, noile reguli sunt neclare și lasă loc de interpretări. Citește articolul