Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Este important să înțeleagă cum noile prețuri și reguli de plată la energie pot afecta finanțele și funcționarea firmei pentru a gestiona riscurile financiare și operaționale.
Prețurile la curent electric și gaze naturale sunt plafonate în acest sezon rece, adică între noiembrie 2021 și martie 2022, pentru clienții casnici, spitale, creșe și grădinițe publice sau private, organizații neguvernamentale, biserici și alte categorii de consumatori, potrivit unei legi apărute acum câteva zile. Citește articolul
Ajută la evaluarea pericolelor legate de plecarea angajaților cheie la concurență și la asigurarea că metodele de protecție ale companiei sunt sigure și pot fi aplicate.
Clauza de neconcurență este o clauză facultativă care poate fi inclusă în contractul individual de muncă sau într-un act adițional al acestuia, dacă angajatorul consideră că, în cazul în care pleacă, salariatul va putea folosi abilitățile și competențele pe care le-a dobândit în timpul activității sale pentru a-i face competiție directă și astfel să îi aducă prejudicii fostului angajator. Prezentăm cele mai importante aspecte ce trebuie cunoscute de angajatori despre această clauză pe baza legislației muncii și din practica instanțelor. Citește articolul
Perturbațiile din lanțul de aprovizionare reprezintă riscuri mari pentru funcționarea companiei, iar acest departament trebuie să identifice și să gestioneze aceste riscuri potențiale.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul
Acest departament trebuie să identifice, să evalueze și să gestioneze riscurile legate de pierderea sau divulgarea datelor personale, pentru a proteja reputația și operațiunile companiei.
Regulamentul european privind protecția datelor personale (GDPR) le impune firmelor ce prelucrează date să aducă „la lumină” incidentele de securitate atunci când află de producerea lor și să notifice Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu privire la gravitatea incidentului, numărul persoanelor afectate, dar și cu privire la ce măsuri a luat ulterior. Dacă ANSPDCP va verifica de ce s-a produs incidentul, firma va putea fi sancționată pentru că nu a luat un minim de măsuri necesare pentru a preveni astfel de întâmplări. Tot ceea ce decide să facă firma ulterior momentului când a aflat de incident, atât în raport cu activitatea sa, cât și în raport cu ANSPDPC și cu persoanele vizate de breșă poate cântări semnificativ când vine vorba de aplicarea unei sancțiuni - pentru că, în definitiv, buna-credință a companiei contează în orice domeniu de respectare a legii. Citește articolul
Ajută la identificarea și evaluarea riscurilor financiare legate de capacitatea de plată a partenerilor de afaceri și la stabilirea unor metode de prevenție sau de recuperare a datoriilor.
În contextul pandemiei de coronavirus, firmele care nu reușesc să se înțeleagă în mod amiabil cu partenerii de afaceri și care decid să apeleze la diverse modalități de recuperare a datoriilor de la aceștia (precum procedurile judiciare, arbitrajul, executarea silită, dar și procedura insolvenței) trebuie să ia în calcul, în momentul luării unei astfel de decizii, și diferența dintre insolvență și insolvabilitate. Mai exact, trebuie să țină cont de faptul că, în procedura de insolvență, nu se verifică insolvabilitatea (adică situația în care pasivul unui contribuabil e mai mare decât activul acestuia). Insolvența înseamnă pur și simplu că o firmă nu are disponibilități bănești, adică bani în conturi sau în casă, fără a lua în calcul ce alte active ar avea, pe care le-ar putea valorifica într-un fel sau altul. Citește articolul
Acest departament trebuie să identifice și să gestioneze riscurile financiare și de conformitate care pot apărea din decizia de a forma un grup fiscal, asigurându-se că sunt respectate toate condițiile pentru a preveni pierderile sau sancțiunile.
În condițiile în care astăzi este ultima zi de solicitare a consolidării fiscale în domeniul impozitului pe profit începând cu data de 1 ianuarie 2022, iar o companie poate face parte, în același timp, atât dintr-un grup de consolidare fiscală în domeniul TVA (grup fiscal unic), cât și dintr-un grup care să raporteze consolidat impozitul pe profit, vă prezentăm în continuare care sunt condițiile de acces în cele două tipuri de grupuri, cum se diferențiază acestea între ele și la ce alte aspecte importante trebuie să fie atente firmele care vor să opteze pentru intrarea într-unul sau în ambele astfel grupuri de consolidare fiscală. Citește articolul
Subliniază pericolele (procese, amenzi) care pot apărea dacă procedurile de sancționare a angajaților nu sunt respectate și arată de ce e important să existe reguli clare pentru a evita problemele.
Neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a obligației de a asigura permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă de către angajator poate înlătura culpa angajatului în cazul în care i se impută o abatere disciplinară. O speță ce relevă acest lucru, precum și importanța unor condiții de la cercetarea disciplinară adesea trecute cu vederea ori tratate superficial de angajator, în materialul de azi: Citește articolul
Cunoașterea faptului că angajații au acces gratuit la servicii medicale pentru COVID-19, indiferent de statutul de asigurat, ajută la evaluarea și gestionarea riscurilor legate de sănătatea forței de muncă și continuitatea afacerii în timpul unei pandemii.
Toate persoanele care au simptome sau au fost diagnosticate cu COVID-19 beneficiază de consultații medicale de specialitate, indiferent dacă sunt sau nu asigurate la sănătate, potrivit unor precizări de luni ale directorului general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara. Citește articolul
Este important pentru acest departament să înțeleagă riscul creșterii datoriilor neîncasate și cum politica fiscală actuală influențează deciziile de gestionare a acestor riscuri, fie prin recuperare internă, fie prin vânzare.
Piața cesiunii de creanțe neperformante este blocată, în România, din cauza impozitării excesive a sumelor obținute din astfel de tranzacții, regulă intrată în vigoare la 1 ianuarie 2018. Acest tratament fiscal a descurajat companiile din mai multe sectoare de activitate să recurgă la cesiunea creanțelor, dar în mod special instituțiile financiare, care apelau deseori la asemenea operațiuni pentru a-și curăța bilanțul, conform recomandărilor oferite chiar de Banca Națională a României. Citește articolul
Proiectele de infrastructură nucleară sunt complexe și implică riscuri operaționale, tehnologice, financiare și de reputație semnificative, pe care acest departament trebuie să le identifice și să le gestioneze.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi cel al României, Klaus Iohannis, au anunţat marţi planurile ce vizează construirea unui reactor modular mic (SMR), primul de acest tip, în România, în parteneriat cu firma americană NuScale Power. Citește articolul