Reges-Online: Operațiuni esențiale și situații speciale. Ghid practic pentru o gestionare corectă și eficientă a registrului. Vezi agenda evenimentului și participă →
Acest departament se asigură că firma respectă toate legile în vigoare, inclusiv cele referitoare la zilele libere legale și la informarea corectă a consumatorilor.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii care începe astăzi. Citește articolul
Este important să cunoască obligațiile legale ale companiei cu privire la zilele libere și munca în sărbătorile legale, pentru a se asigura că respectă legea și evită amenzile.
După cum stabilește Codul muncii, salariații din țara noastră, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat, primesc liber, în 15 august, pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Cu toate astea, există salariați care trebuie să lucreze chiar și în sărbătorile legale, astfel că aceștia trebuie să fie recompensați de angajatori. Citește articolul
Acest departament este interesat de înțelegerea și monitorizarea reglementărilor legale noi (cum este Ordinul Ministerului Sănătății menționat), pentru a se asigura că firma respectă toate normele în vigoare, mai ales cele legate de sănătatea publică și situații de urgență care pot afecta angajații.
După cum s-a stabilit în iunie, persoanele cu vârsta de până la 40 de ani pot primi comprimate cu iodură de potasiu, ce vor putea fi utilizate în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații. Pentru a intra în posesia pastilelor, cei interesați trebuie să meargă la medicul de familie, pentru a primi o prescripție medicală, în baza căreia vor putea ridica pastilele cu iod de la una dintre cele aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara în care se găsesc. Administrarea pastilelor cu iod se va face doar în cazul unui incident nuclear și doar după un anunț al autorităților în acest sens.
Citește articolulAcest departament trebuie să se asigure că firma respectă toate legile și regulile, mai ales cele legate de nediscriminare, pentru a evita amenzi și probleme legale. Hotărârea CNCD este un exemplu concret de cum pot fi penalizate practicile discriminatorii.
O instituție financiară nebancară (IFN) ce activează în țara noastră a refuzat să acorde unei persoane nevăzătoare un împrumut, argumentându-și decizia prin faptul că, după cum stabilește un nou regulament al firmei, împrumutul se poate acorda doar dacă solicitantul împuternicește o altă persoană prin procură notarială. În acest caz, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit că este vorba despre o discriminare și a aplicat IFN-ului o amendă de 2.000 de lei. Citește articolul
Acest departament ar fi interesat de informațiile despre cum trebuie întocmit corect un contract de închiriere conform legii, ce obligații legale are proprietarul (locatorul) față de asociația de proprietari și cum să se asigure că totul este în regulă din punct de vedere legal.
Odată încheiat contractul prin care se închiriază o locuință pe o perioadă mai lungă de timp, locatorul trebuie să se preocupe, în mare, de două chestiuni, ambele având legătură cu organele fiscale. În plus, conform Legii asociațiilor de proprietari, trebuie să anunțe chiriașul său asociației. Iată ce ar trebui să știi dacă închei un astfel de contract în următoarea perioadă: Citește articolul
Acest departament este direct interesat, deoarece se asigură că toate contractele de muncă respectă legea și reglementările în vigoare, evitând astfel riscurile legale și eventualele amenzi.
Modelul contractului de muncă este stabilit la nivel normativ printr-un ordin de ministru. Plecând de la modelul-cadru, cu toate elementele obligatorii care trebuie să se regăsească în toate contractele de muncă, cei care le întocmesc trebuie să acorde atenție fiecărei prevederi în parte pentru a pune la punct un contract în mod corect și cu respectarea întocmai a Codului muncii, dar și care să redea în mod corect intențiile părților, rezultatul negocierii lor ș.a.m.d.. Citește articolul
Acest departament trebuie să știe exact ce legi se aplică pe proprietatea companiei, mai ales în parcări și pe drumurile de acces, chiar dacă sunt private, pentru a evita problemele legale și amenzile.
Chiar dacă sunt proprietate privată, drumurile de acces către magazinele mari sau parcările acestora sunt, de fapt, drumuri publice și acolo se aplică toate regulile stabilite de Codul rutier pentru circulația pe astfel de drumuri. Asta înseamnă, printre altele, că polițiștii de la circulație pot, de exemplu, să-i amendeze pe cei ce parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități și că, în cazul unui accident ușor, se poate încheia o constatare amiabilă. Citește articolul
Pentru a se asigura că toate deciziile și politicile companiei legate de beneficiile angajaților și telemuncă respectă legile în vigoare și noile reglementări fiscale.
O parte dintre beneficiile extrasalariale pe care le acordă acum angajatorii vor rămâne neimpozabile de anul viitor cu condiția ca, în mod cumulat, să nu depășească un plafon lunar stabilit recent de Guvern prin ordonanță și în care se vor aduna și banii dați de firme telesalariaților și care beneficiază de regimul de netaxare. Citește articolul
Articolul interpretează și clarifică prevederi legale din Codul fiscal și Codul muncii legate de angajați și impozitare. Departamentul juridic și de conformitate trebuie să se asigure că firma respectă aceste legi pentru a evita amenzi sau probleme legale.
Chiar dacă vorbim de un contract part-time care, de la 1 august, este taxat la nivelul minimului pe economie, adică similar unui contract cu normă întregă cu salariul minim pe economie, condiția de a avea cel puțin un angajat pentru a păstra regimul micro de impozitare, din 2023, nu este îndeplinită. Citește articolul
Articolul vorbește despre respectarea legilor privind TVA-ul și despre riscurile de a nu le urma corect, cum ar fi amenzi sau inspecții fiscale. Acest departament trebuie să se asigure că firma respectă toate reglementările legale.
Pentru că a trecut un an de când, la nivelul UE, s-au introdus noi reguli comune de TVA pentru comerțul electronic, redacția noastră a căutat să afle de la fiscaliști dacă există probleme în practică pentru contribuabili. Conform acestora, există două greșeli de care ar trebui să se ferească firmele atunci când vine vorba de comerț online în UE. Citește articolul