Ajută la evaluarea riscurilor legate de aprovizionarea cu produse agricole și de stabilitatea economică a acestui sector.
România este al patrulea cel mai mare producător de cereale din UE, asigurând 9,3% din cantitatea recoltată la nivel european. Pe primul loc este Franța, cu 22,5%, urmată de Germania (14,3%) și Polonia (11,4%), potrivit unui raport realizat de Eurostat. Citește articolul
Nerespectarea noilor reguli poate duce la amenzi mari, așa că acest departament trebuie să identifice și să gestioneze riscurile financiare și de conformitate asociate transportului de deșeuri.
Două reguli noi referitoare la transportul rutier al deșeurilor se vor aplica, cel puțin teoretic, din 12 ianuarie 2023, iar persoanele fizice și juridice care nu se conformează vor risca amenzi de până la 60.000 de lei. Citește articolul
Pentru a se asigura că modul în care sunt acordate aceste beneficii este corect și transparent, reducând riscul de amenzi sau probleme financiare pentru companie.
Deși e foarte posibil ca tichetele de masă să rămână avantajul preferat atât de angajați, cât și de angajatori, e bine de știut că de anul acesta angajatorii mai au la dispoziție încă o variantă, destul de bună din punct de vedere fiscal, pentru a oferi angajaților o sumă de bani ca să acopere cheltuielile cu masa în zilele lucrate: suportarea contravalorii hranei la locul de muncă. Atât tichetele, cât și acest beneficiu secundar au tratamente fiscale preferențiale, dar diferite, iar plafonul pentru prima parte a acestui an este, în ambele cazuri, de 30 de lei pe zi. Citește articolul
Neputința de a depune declarațiile fiscale reprezintă un risc operațional și financiar semnificativ pentru companie. Acest departament trebuie să fie informat pentru a identifica și gestiona astfel de riscuri, asigurându-se că există soluții pentru a evita amenzi și blocaje.
Firmele și persoanele fizice care trebuie să depună declarații fiscale online la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să aibă pe computere sisteme de operare cu asistență de la producător și actualizări făcute la zi, conform unui anunț recent. În condițiile în care Windows este, de departe, cel mai folosit sistem de operare în România, asta înseamnă că trebuie folosite numai versiunile 10 și 11. Citește articolul
Ajută la identificarea și evaluarea riscurilor legate de nerespectarea noilor obligații legale privind dialogul social, permițând luarea de măsuri de control intern pentru prevenirea problemelor.
Negocierea colectivă a devenit, din 25 decembrie 2022, o preocupare și pentru angajatorii care au sub 21 de salariați, însă consecințele promovării timide, spre zero, a dialogului social în ultimul deceniu sunt vizibile în acest moment. De când a intrat în vigoare noua lege a dialogului social, au apărut mai multe discuții pe tema obligațiilor extinse aduse de aceasta, unde merită să facem câteva lămuriri: Citește articolul
Articolul subliniază complexitatea implementării planurilor de acțiuni, indicând necesitatea unei analize atente a riscurilor juridice și fiscale pentru a asigura conformitatea și pentru a evita potențiale probleme, elemente cheie pentru managementul riscului și controlul intern.
Într-o piață a muncii din ce în ce mai competitivă, atragerea talentelor, respectiv retenția angajaților-cheie, dar nu numai, este una dintre preocupările generale ale acționarilor. Așadar, pe lângă alte beneficii salariale (bonusuri de performanță, tichete/bilete valorice, pensii facultative, prime de asigurare voluntară de sănătate suportate de angajatori, decontarea contravalorii transportului, diverse cursuri de pregătire etc.), una dintre oportunitățile explorate cel mai frecvent se referă la implementarea de planuri de remunerare bazate pe capitaluri proprii. Citește articolul
Acest departament monitorizează riscurile legate de nerespectarea noilor obligații fiscale și de raportare, asigurându-se că firma are implementate controale interne pentru a evita amenzi sau alte probleme.
După ce la începutul anului 2022 s-a stabilit că notarii trebuie să raporteze la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) tranzacțiile imobiliare ce erau sub plafonul neimpozabil de 450.000 de lei, această obligație a dispărut de la 1 ianuarie 2023, odată cu respectivul plafon. Citește articolul
Identifică riscurile ca firma să primească amenzi sau să aibă probleme legale din cauza aplicării greșite a legii bacșișului și propune soluții pentru a evita aceste situații.
Folosirea angajaților temporari în industria servirii a crescut în ultimii ani, cel mai probabil pe fondul unei acute crize a forței de muncă. „Împrumutul” de personal și plimbarea angajaților dintr-o parte în alta, respectiv de la un operator economic la altul sau de la o locație la alta ale aceluiași operator economic sunt destul de comune, dar întrebarea e cât de facilă va fi aplicarea Legii bacșișului, în forma sa actuală, în toate aceste situații în care se pot regăsi angajatorii cu activități tipice barurilor și restaurantelor. Citește articolul
Indicatorii economici regionali ajută la evaluarea riscurilor de piață, economice și operaționale asociate cu operarea sau extinderea afacerii în anumite zone ale țării.
Direcția Politici și Strategie din Ministerul Dezvoltării a realizat un nou studiu privind disparitățile teritoriale, în fapt o actualizare cu cele mai recente date definitive (2020 sau 2019) ale INS și date BNR. Citește articolul
Acest departament este interesat să identifice și să gestioneze riscurile legate de nerespectarea noilor reguli fiscale și contabile, cum ar fi amenzi, probleme cu cazierul fiscal sau impactul noilor cerințe de transparență asupra reputației firmei.
Printre numeroasele schimbări legislative apărute anul trecut se numără și câteva noutăți importante din domeniul contabil, majoritatea fiind aplicabile efectiv din 2023. Acestea au legătură cu regulile arhivării documentelor, bilanțurile depuse periodic, dividendele, cazierul fiscal și reglementările contabile. Citește articolul